Călătorii

Cu telecabina la Mănăstirea Tatev

16 august 2014

Tatev e o mănăstire foarte veche, construită pe marginea unei prăpăstii – de la distanță arată senzațional și imaginea ei se confundă uneori cu cea a Armeniei. Pare foarte greu de ajuns acolo, genul de loc de la capătul lumii (e aproape de granița cu Iran și Azerbaidjan) – din păcate Armenia nu e la fel de accesibilă ca alte țări din Europa și presupune ceva mai mult timp pentru vizitare și nițică de bătaie de cap.

* * *

Știind ce fain e locul ăsta am pus Tatev sus pe lista de locuri de vizitat și în a doua zi prin Armenia am plecat acolo. A fost cea mai lungă excursie, cam 13 ore dus‑întors cu plecare dimineața din Erevan și întoarcere în capitală seara târziu. La două ore de la plecare ne‑am oprit în Areni, apoi am luat‑o din nou prin munți, pe niște drumuri pustii, numai serpentine, de ne săriseră ochii din cap de atâtea zdruncinături. Și apoi mai era și ghida din ziua aceea, domnișoara „Dear guests”.

Fata își formase un tic, începea orice propoziție cu „Dear guests”. „Dear guests, și acum ieșim din Erevan.” „Dear guests, vă rugăm să nu mâncați în mașină!” „Dear guests, la dreapta se zărește muntele Ararat, dar nu putem opri 2 minute pentru poze pentru că trebuie să oprim la Areni unde vom pierde timpul degeaba.” Etc.

Cum după vizita la Tatev trebuia să facem o pauză pentru masa de prânz a început circul cu meniul. Masa de prânz nu era inclusă în prețul excursiei și nici nu era obligatorie – cine voia putea mânca la cârciuma cu care avea contract agenția, cine nu, nu. Restaurantul respectiv avea vreo 4 variante de meniu, cu diverse combinații. Ghida avea un dosărel cu meniurile tuturor restaurantelor cu care aveau ei contract, fiecare meniu în chiloțelul lui de plastic, pagina fiind dată la meniul restaurantului de la Tatev, să‑i zicem Crâșma lui Ghiță‑Gheorghiță.

Ei și aici a început marea buimăceală: ni s‑a explicat că trebuie să citim meniul lui Ghiță‑Gheorghiță, să ne alegem varianta de meniu și să ne trecem opțiunea pe o listă. DAAAR, să nu care cumva să dăm pagina la meniul următor, de la Cârciuma lui Paracetamol, pentru că Paracetamol nu este la Tatev ci la Botoșani, și noi nu ajungem acolo. În fine, explicații ca pentru retardați. „Dear guests”, în loc să scoată meniul din țipla aia și să îl circule așa printre noi ca să nu existe confuzii, a dat mai departe tot dosarul șiiii, guess what, dear guests? În fundul mașinii s‑au ales meniurile de la Cârciuma lui Paracetamol!

Când a ajuns dosarul înapoi la ghidă ea s‑a prins că s‑a făcut o confuzie și a început să ne muștruluiască de zor: nu ne–a spus ea să nu dăm pagina?!? Dear guests, doar v‑am arătat că trebuie să alegeți de la Ghiță‑Gheorghiță! Dear guests, cum puteți fi atât de proști?! Cei din spate care greșiseră se tot scuzau că dosarul așa ajunsese la ei, cu foaia dată, ghida îi tot trăgea de urechi. A fost destul de penibil, pentru că nu eram în excursie cu doamna dirigintă, ci eram niște clienți care plătiserăm pentru excursia asta.

După 2 ore de trambalat pe drumurile alea zdruncinate de prin munți am ajuns la Tatev. Acolo trebuia să luăm telecabina, pentru că mai nou așa se ajunge la mănăstire, cu Wings of Tatev. Este o construcție destul de nouă, de prin 2010, care zboară peste munți și un sat și te parașutează direct lângă mănăstire. În fotografiile de pe net nu se vede telecabina, că‑s poze vechi toate.

Ne‑am încolonat pentru telecabină, fiecare căutând unghiul perfect pentru poze făcute de sus. O tipă din State care avea un trepied pentru iPhone cu care își făcea selfies în toate pozițiile a făcut furori printre turiștii tinerei (sub 7 ani). Lângă Tatev un șir lung de bunicuțe din alt secol vindeau tot felul de plăcințele și deserturi armenești, „home made”.

Tatev e de prin secolul 9, iar înainte de mănăstirea asta pe platoul de acolo a fost un templu păgân. Biserica principală arată foarte diferit de bisericile noastre, are o intrare uriașă, pătrățoasă, interiorul nu este pictat, iar armenii stăteau în centru ținându‑se de mâini de parcă se pregăteau să danseze. În toate bisericile în care am intrat erau baticuri cu care să îți acoperi capul, deși dacă intrai fără nu era neapărat o problemă (excepție a făcut biserica Gergeti din Kazbegi, Georgia, unde mi s‑a atras atenția că am intrat cu capul descoperit).

Dezamăgirea mea a fost însă alta: din orice punct al mănăstirii nu aveam vederea aia faimoasă pentru care venisem până acolo. M‑am gândit că pentru a privi mănăstirea de pe dealul opus îți trebuie mai mult timp ca să faci o excursie prin preajmă, iar eu nu aveam timp, că eram cu „grupul”. Câteva zile mai târziu, când am nimerit din nou pe tura lui „Dear guests”, i‑am spus că ce păcat că Mănăstirea Tatev nu se vede ca în fotografiile pe care le știam eu, la care ea mi‑a răspuns senină că de ce nu i‑am zis nimic atunci, că puteam să iau un taxi care să mă ducă pe nu știu ce deal și să fotografiez mănăstirea de acolo.

Eu am rămas tablou: de unde să fi știut ÎNAINTE de a ajunge acolo că voi avea nevoie de informații suplimentare, nu pentru asta există ghizi, ca să îi informeze pe turiști din timp?!? Da, am fost un pic dezamăgită că nu am putut fotografia Tatevul „cum trebuie” – locul e frumos și ar fi fost și mai interesant privit de departe. Dar mi‑a plăcut și așa, „imperfect”, vechi, uitat de timp, cu babushka înșirate la intrare…

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply Adi 5 noiembrie 2014 at 3:01 pm

    Frumoase pozele, frumoasa si descrierea. Mi-ar placea si mie sa ajung acolo.

  • Reply Anca 5 noiembrie 2014 at 5:56 pm

    Daca iti doresti o sa ajungi 🙂

  • Reply Andreea Burdalescu 5 noiembrie 2014 at 6:45 pm

    care era faza cu cutitele infipte langa crucea aia? Ai aflat povestea?

  • Reply Florin 10 iunie 2015 at 4:41 pm

    Cat de trist ca sunt goale manastiri de 1000 ani…DOmnul zis-a:dar oare cand va veni Fiul Omului va mai gasi credinta pe pamant…

  • Reply Anca 10 iunie 2015 at 4:42 pm

    Nu sunt goale. La Tatev se tinea slujba, era plina biserica.

  • Lasă un răspuns