Călătorii, România

Copiii din Ungra

17 octombrie 2010

La Ungra era încuiată poarta și unii dintre noi au sărit gardul – de fapt ne-am strecurat printr-o despărțitură – în timp ce alții au căutat omul cu cheia și apoi am intrat cu toții împreună în incinta bisericii.

Biserica fortificată din Ungra este cam părăsită, enoriașii nu mai sunt, veneticii îi sar gardul și o vandalizează. Doamna care îngrijea biserica s-a plâns de toate acestea și i-a alungat afară pe cei 5-6 copii care voiau să dea buzna în curte ca nu cumva aceștia să își ia nasul la purtare. Curtea bisericii are un aspect fragil și învechit ca un trandafir pus cu grijă la uscat între filele unei cărți vechi. Câteva tufănele, câțiva pomi aproape golași și, desigur, turnul de la intrare.

În zidurile bisericii au fost ascunzători pentru grânet, acum astupate, pe vremea când grânele trebuiau pitite bine de cotropitori ca să nu mori de foame în iernile lungi. Gazda ne arată unde a fost turnul pentru slănină, ne spune de ce a fost înălțat zidul care împrejmuiește cetatea, ne face turul micului muzeu în care se găsesc obiecte țărănești, biblii vechi cu copertă de os, unelte și păpuși cu obraji bucălați. Nu se plătește intrare la Ungra, dar se acceptă donațiile ce sunt folosite pentru conservarea unui lăcaș de care nu se mai îngrijește nimeni.

Pe tăpșanul de lângă cetate copiii s-au dezlănțuit acum, nu mai joacă fotbal pentru că au un auditoriu nou pe care vor să îl impresioneze, se rostogolesc la vale unii după alții chicotind și trăgând cu ochiul la noi, se îngrămădesc unul peste altul într-o veselie molipsitoare; doi dintre ei au niște bice mici din care pocneau, iar altul se chinuia să umfle la loc mingea dezumflată și toată lumea râdea în hohote. E grozavă fericirea asta a copiilor de clasa a treia și a patra, copii cu haine zdrențuite și fețe murdare, care se rostogolesc pe coama unui deal.

E multă sărăcie la Ungra, se vede pe străzi și pe fețele oamenilor, se vede că-s un pic altfel, că stau pe prispă și cască gura la mașinile care trec, că venirea unui autocar cu turiști din București e un eveniment, însă oamenii au fost cu toții săritori, dincolo de curiozitatea lor țărănească, au găsit-o rapid pe doamna care avea cheia de la biserică, copiii foarte mici au pozat fericiți în poarta vreunei case, iar babele fotografiate s-au alintat, de la atâta atenție primită.

Biserica din Ungra e mai puțin cunoscută și poate va avea cea mai rea soartă, dintre toate bisericile vizitate până acum, soarta unui loc care alunecă încet, dar constant, în uitare, un loc pe care îl vor mai vizita doar copiii, în zilele lor libere de joacă și râsete fericite.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply M. 26 octombrie 2010 at 11:10 am

    Adevărul e că la Ungra e decorul perfect pentru un film de groază. Cred că mi-a plăcut cel mai mult dintre bisericile fortificate văzute în jurul Braşovului. Sunt frumoase fotografiile.

  • Reply Anca 26 octombrie 2010 at 11:23 am

    De ce de groaza? 🙂
    Si mie mi-a placut Ungra, mi-ar fi placut si la cetatea aia la care n-am mai oprit, inca n-am aflat cum se cheama.

  • Reply M. 26 octombrie 2010 at 11:27 am

    Rupea se numeste cetatea la care nu am oprit. Mi se pare decor de film de groaza din cauza plantelor agatatoare, a aerului de vechi si parasit, mai erau si niste vase lasate asa la voia intamplarii pe jos pe langa carare, multe panze de paianjen pe la clante etc, si asa pare si din imaginea a patra 🙂

  • Reply Anca 26 octombrie 2010 at 11:41 am

    True 🙂
    Aha, Rupea…faina cetate aveau si oamenii aia. Drumul ala, de la Viscri la Ungra, mi-a amintit de Toscana, mai ales cand am trecut pe langa cetatea din Rupea am avut asa, un deja vu. Nici nu stiam ca sunt locuri asa frumoase in Romania.

  • Lasă un răspuns