Bucureşti

Cimitirul evreiesc ashkenaz, un loc abandonat

martie 24, 2013

Am trecut multă vreme pe lângă cimitirul ăsta de pe Ion Mihalache fără să am curaj să intru: “Nu sunt evreică – oare or să mă lase?”. Totuși, sâmbătă am zis să încerc, deși era și-un afiș care anunța că-i închis până-n aprilie din motive de sărbătoare. Paznicul m-a luat un pic cam tare la început și pentru că se vedea că nu pricepusem din prima m-a întrebat “Ați înțeles?” și m-am scotocit prin portofel, am ocolit o cățea care lătra de zor și am intrat în cimitir.

Prima impresie: cimitirul e IMENS. Din stradă nu îți dai seama cât de mare e pentru că e îngust și extrem de lung, dar după ce intri și vezi aleea aia nesfârșită care pare că se termină tocmai în Crângași te simți de parcă ai intrat în dulapul din Narnia.

A doua impresie: locul ăsta e complet abandonat. E ca și cum acolo e înmormântată o întreagă civilizație după care cineva a închis cu lacătul poarta și a aruncat cheia. Multe morminte impunătoare din marmură neagră care s-au făcut bucăți sau morminte mai modeste sufocate de bălării și rugină, băncuțe pitice pe care nu s-a mai odihnit nimeni de vreun veac – totul arată de parcă au căzut niște bombe acolo și nu s-a mai obosit nimeni să repare ceva vreodată.

În capătul cimitirului e și mai rău: printre morminte a crescut un fel de pădure – acum erau numai bețe goale, dar vara probabil că nu mai vezi nimic de atâta frunziș -, iar pe stânga era o groapă uriașă înconjurată de metereze de nuiele – probabil acolo căzuse meteoritul care spărsese marmura mormintelor. În rest e o atmosferă ciudat de tihnită având în vedere orașul care se zărește dincolo de gard – e incredibil cum tot spațiul ăsta uriaș stă pitit în inima orașului, stăpânit doar de păsări și o cățea cam nebună. Pustiu, liniște și-o tristețe că n-a mai rămas nimeni să pună o floare la mormintele astea. Probabil de asta era plin de toporași peste tot…

La plecare paznicul care atunci când îl întrebasem dacă știe unde e mormântul lui Mihail Sebastian mă luase cu “Nu știu. Dumneavoastră știți?” a ținut să-mi spună, foarte prietenos de data asta, că deși el e doar un paznic știe cine e Sebastian și cum a fost omorât, dar că de 6 luni de când e acolo n-a ajuns decât pe la jumătatea cimitirului.

Dar este bine – măcar mormântul lui Sebastian e întreg, iar paznicul cimitirului știe cine a fost.

CHESTIUNI PRACTICE:Cum se ajunge acolo: Bd. Ion Mihalache, nr. 91-93, București.

You Might Also Like

13 Comments

  • Reply catherine martie 24, 2013 at 12:36 pm

    Foarte interesant. Mi-am propus de câteva ori să inspectez locul ăsta, tot de la Metropotam citire, dar am amânat mereu. Nici nu mi-e la îndemână, ca Belu, ce-i drept.
    Ai prins o zi minunată, cu soare şi gâze. Mi-ar fi plăcut să fiu cu tine 🙂

  • Reply Anca martie 24, 2013 at 12:39 pm

    Poate mergem o data impreuna. Sau in cel de pe Giurgiului, care e sefard.

  • Reply catherine martie 24, 2013 at 4:29 pm

    Cel de pe Giurgiului e practic visavis de Belu, îl ştiu de ani de zile. Nu mă reţine decât ideea de-a negocia cu paznicul. Dar dacă tu zici că ştii formula magică… 🙂

  • Reply Anca martie 24, 2013 at 4:36 pm

    Vrei sa spui ca nu l-ai vizitat pana acum?!

  • Reply Ioana martie 24, 2013 at 5:18 pm

    Seamana foarte foarte mult cu cel vizavi de Bellu. Si acolo ai o padure in spate, printre altele. Si aceeasi impresie, ca cimitirul apartine altui timp.

  • Reply Anca martie 24, 2013 at 5:28 pm

    Atunci trebuie neaparat sa il vizitez si pe celalalt – pentru comparatie 🙂

  • Reply Cristina Pohlmann martie 24, 2013 at 10:45 pm

    Foarte frumos articol si ai facut niste poze extrem de reusite. Imi permit sa fac numai cateva precizari: in traditia evreiasca nu se obisnuieste sa se puna flori pe mormant, de obicei (dar nu intotdeauna) se pun pietre (de unde vine traditia/obiceiul asta nu e sigur, ma gandesc ca in are ceva legatura cu desertul, unde nu sunt flori, dar multe pietre). De asemenea un mormant este pentru evrei pentru totdeauna pana la Judecata de Apoi (loc de veci, dar in cimitirele crestine se "refolosesc" mormintele dupa 20, 25, 30 de ani), iar ingrijirea mormintelor nu face parte din traditie (se face numai minimul, sa nu creasca prea salbatic plantele). Pe de alta parte, la Bucuresti, ma gandesc ca nu mai exista asa de multe rude care sa se ocupe de mormintele familiei.

  • Reply Anca martie 25, 2013 at 11:02 am

    Multumesc pentru completari – nu stiam ca nu se pun flori. Cat despre ingrijirea mormintelor nici eu nu cred ca au mai ramas multe rude prin Bucuresti…

  • Reply Andreea martie 26, 2013 at 12:13 pm

    mergeam acolo acum 6 ani cand eram la liceu, si vara intotdeauna era ingrijit, chiar si in spate de tot… unde era groapa aceea mare (care ar fi din al doilea razboi mondial).
    Doar ca din cate mi aduc aminte de vreo 2 ori mormintele fusesera devastate.

  • Reply Anca martie 26, 2013 at 3:13 pm

    Aha, deci groapa e veche. Chiar ma intrebam ce e cu ea… Mersi 🙂

  • Reply nini ghelerter martie 28, 2013 at 8:18 pm

    articolul este intr-adevar f. interesant . sa stiti ca incontinuare pe sos giurgiului este si un cimitir evreiesc sephard . tatal meu ז"ל este ingropat aco si alo cand ajung in Bucuresti intotdeauna il vizitez. si cimitirul acesta este f. interesant …

  • Reply diana martie 9, 2014 at 2:56 pm

    Abia acum citesc articolul. Foarte frumos scris si interesant.

  • Reply Anca martie 10, 2014 at 3:16 pm

    Si se poate vizita aproape gratis 🙂

  • Lasă un răspuns