Călătorii, România

Cetatea Alba Iulia, o renovare reușită

7 iulie 2012

Am tânjit multă vreme să vizitez Transilvania pe îndelete, să văd Clujul, Alba Iulia, orășelele mici precum Blajul, dar și Rimetea și alte sate frumoase. După ce am citit Ghidul turistic al Județului Alba și câteva relatări ale celor care fuseseră deja la Cetate mi-am dorit și mai mult să ajung acolo. Luna trecută mi s-a îndeplinit și visul ăsta.

* * *

Ca să fiu cu totul obiectivă aș zice că orașul din afara Cetății nu mi-a făcut o impresie deosebită. Pe șoseaua de la intrarea în oraș zăcea un cadavru de animăluț drept în mijlocul drumului, iar rândurile de blocuri cenușii nu prea au avut darul să mă înveselească. Parcul din fața Cetății arată ca orice parc banal dintr-un oraș mai mic sau mai mare, iar pe una dintre alei am surprins o discuție de o totală sinceritate între nepoțica de 2-3 ani, aflată pe tricicletă, și bunicul tinerei domnișoare: ”Bunicule, nu vrei să mergem în parcul acela din care îți iei țuică?” N-am auzit și răspunsul unchiașului, dar bănuiesc că a fost pozitiv.

La intrarea în Catedrală agitație mare: era zi de nunți, iar în alaiul nuntașilor un frumos cățel alb fusese împodobit cu un văl de mireasă, în timp ce la intrare trona o limuzină albă împopoțonată cu buchete de flori. Dăm o tură și îl întrebăm pe un nene polițist unde este cetatea. Se uită în jur și ne lămurește că aceea este Cetatea, ne aflam deja acolo.

Eu trăisem totdeauna cu impresia că Cetatea Alba Iulia este o cetate în stilul Cetății Râșnov, să zicem, ori ea nu este deloc așa, este un mini-oraș împrejmuit pe unele laturi de zidul renovat, în altele încă mai lucrându-se la renovarea unor porțiuni de zid. Totuși, senzația este de Centru Vechi, mai degrabă, nu de o cetate / castel.

Renovările din ultima vreme au transformat Cetatea într-un loc european. Contrastul față de orașul de dincolo de ziduri e sesizabil, însă în Cetate te-ai putea crede cu ușurință undeva în afara țării. S-a muncit mult și rezultatele se văd, este o plăcere să te plimbi pe acolo, pe lângă statuile de metal care stau de strajă din loc în loc (la propriu, pentru că sunt și soldați din bronz, nu numai domnițe cu pălării de epocă), totul este curat, aerisit, civilizat. Pe scurt mi-a plăcut foarte mult cum arată Cetatea Alba Carolina, mi-aș dori să văd astfel de renovări reușite și în alte locuri din țară care merită cu prisosință să fie scoase din uitare. Procesul nu este finalizat, mai sunt porțiuni din zid și din cetate la care se lucrează, dar ce era important a fost terminat. Bravo!

You Might Also Like

15 Comments

  • Reply Larisa 15 august 2012 at 5:34 pm

    Arta tare bine cetatea, intr-adevar! Ma bucur cand vad ca orase din Romania incep sa se restaureze si sa arate ca majoritatea celor europene. Pozele tale sunt foarte faine, ca de obicei :)!

  • Reply InLume 16 august 2012 at 10:53 am

    Cetatea este ok, s-a facut in mare parte o treaba buna, insa sunt si multe probleme pe care multi istorici le-au sesizat ( search google) stricarea unor vestigii istorice si inlocuirea cu materiale noi , doar pentru fatada si nu o restaurare in adevaratul sens. Este adevarat , la o prima vedere totul pare foarte ok , insa am stat de vorba cu albaiulieni si parerile erau tare impartite. Anumite persoane apreciau ceea ce s-a facut in orasul lor , dar erau destui care considerau ca s-a facut foarte mult comercial, fara a se conserva si spatiile verzi .

  • Reply Anca 16 august 2012 at 10:59 am

    Ai dreptate, daca vizitezi Cetatea intr-o ora, doua, nu ai cum sa stii/observi lucrurile astea.

  • Reply Anda 16 august 2012 at 11:38 am

    Intr-adevar, orasul nu te impresioneaza, dar cetatea e sclipitoare. Am vazut-o si cand nu era renovata, dar acum e sclipitoare (http://hai-la-bord.blogspot.com/2010/08/cetatea-alba-iuliascaldata-de-razele). Am avut ocazia sa ma lupt cu Ionut, cu armele unui strajer care ne-a facut poze… O amintire placuta nu are cum sa nu te faca sa te atasezi de un loc…

  • Reply Geta 16 august 2012 at 5:16 pm

    Superb articolul si pozele minunate!! Daca nu am fi fost recent la cetate te-am fi invidiat:P
    La noi mereu vor fi tot felul de pareri, daca se face ca nu s-a facut bine daca nu se face ca e lasata in paragina si tot asa.

  • Reply Geta 16 august 2012 at 5:20 pm

    O completare: se plateste intrarea daca vreti sa vizitati Traseul celor trei fortificatii- 5 ron/perosana.

  • Reply Alexandru 26 august 2012 at 5:32 pm

    As avea o poza frumoasa pentru voi. Sunt locuitor al orasului, si da, parerile sunt impartite asupra faptului ca au distrus Parcul Custozza (actuala Piata Cetatii, din fata Universitatii). Oricum per total eu sunt foarte multumit de cum arata acum cetatea decat inainte. Uite si poza: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=332343170128732&set=a.332343066795409.94763.253324688030581&type=3&theater

  • Reply Emanuel Drăgușin 26 august 2012 at 10:14 pm

    Ma bucur foarte mult ca ti-a placut in cealalta capitala. Eu sunt angajat al societatii care se ocupa de lucrarile de restaurare, reabilitare si punere in valoare a fortificatiei bastionare din Alba Iulia. Am vazut ca nu ai mentionat ceva legat de Garda Hotelului Medieval si de aceea presupun ca nu ai avut ocazia sa vezi ceremonialul schimbului de garda, un spectacol unic in tara si care da un farmec deosebit celei mai mari Cetati din Romania. Te mai asteptam. Cateva linkuri cu imagini care surprind Schimbul de Garda:

  • Reply Anca 26 august 2012 at 10:19 pm

    Multumesc, Alexandru si Emanuel! Nu, nu am vazut spectacolul schimbarii garzii, din pacate, poate alta data 🙂

  • Reply Emil-Anton COMȘA 20 iunie 2013 at 3:13 pm

    In judetul Alba Dacii cheamă la luptă Romanii din Castrul Apulum!

    http://www.antrecalba.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=285%3Afestivalul-cetilor-dacice-22-23-iunie-2013&catid=28%3Astiri

  • Reply Von Baden 12 martie 2015 at 12:17 pm

    Vad ca ai fost inainte de a se construi "statia de metrou", care a distrus fatada Universitatii si perspectiva asupra Salii Unirii, inainte de constructia piramidei. Ne-ar fi bucurat o restaurare "in verde" a Cetatii cum am vazut la Terezin (Cehia) care este efectiv inundata de verdeata. Cat despre garda cetatii ar fi fost grozav sa nu aiba uniforme americane ci austriece din sec: XVII-XX.

  • Reply Vasile 12 martie 2015 at 12:31 pm

    Părerile sunt împărţite. Normal, foarte mulţi nu au habar de istorie, de artă, de arhitectură…
    Să fiu cât mai scurt şi cât mai concis:
    – s-au distrus toate spaţiile verzi, şi aşa destul de reduse, s-au tăiat copacii care mai ocroteau cât de cât, de dogoarea infernală a Soarelui tot mai aprins în ultimii ani, locul acestora luândul pavajul de beton (şi ce beton), care înmagazinează căldura şi o reflectă mai puternic;
    – pavajul folosit este incompatibil cu o cetate medievală, a fost înlocuit pavajul din piatră cubică (granit), acesta luând alte drumuri. Acest pavaj pentru Cetate este ca o ramă de inox pentru tabloul Monei Lisa;
    – mai trist e faptul că, peste ruinele Castrului Roman (ATENŢIE – are aproape 2000 de ani) s-au adăugat cârpituri din materiale "moderne", la fel şi pavajul lucios, iar în apropiere o "frumoasă" balustradă de inox (astea la Traseul celor 3 fortificaţii)
    – prin aceste "măreţe realizări" s-a declasificat Cetatea MEDIEVALĂ.
    – într-o poză postată mai sus se vede şi "cârpitura" de fântână arteziană ce se încadrează "perfect" cu arhitectura atât a blocurilor din zonă cât şi cu Cetatea medievală.

    P.S. Pentru autoarea articolului – este într-adevăr o cetate pe care, cred că nu aţi văzut-o. Dacă intraţi prin partea estică, mai precis prin poarta I a Cetăţii apoi Poarta a II-a … vedeaţi şi şanţurile Cetăţii, iar dacă dădeaţi "o tură" prin şanţuri vedeaţi fortificaţiile în toată măreţia lor, cu bastioanele şi ravelinurile acesteia. Îmi face impresia că nu aţi vizitat muzeul, Sala Unirii, Biblioteca Bathianeum, Palatul Apor, … Călătorii frumoase!

  • Reply Anca 12 martie 2015 at 1:14 pm

    O "statie de metrou"?! Nu stiam de Terezin, arata frumos, intr-adevar…

  • Reply Anca 12 martie 2015 at 1:23 pm

    Multumesc pentru observatii, pentru mine a fost prima vizita la Cetatea Alba Carolina si nu aveam cu ce sa compar.

    La ce (de)clasificare va referiti? Am incercat sa gasesc informatii pe net, dar n-am gasit decat o lista a monumentelor istorice din Alba.

  • Reply Von Baden 12 martie 2015 at 2:08 pm

    "Statia de metrou" este, in fapt, muzeul principia (intentionat cu low caps). E o hala foarte scumpa care gazdiueste o parte din ruinele romane si a umplut cu statui destul de neinspirate o buna parte din piata. Cladirile istorice sunt compromise in acest fel. Langa monumentul Custozza au construit o fantana clasica. Efectiv lipita de monument! Nu vezi in foarte multe locuri asa ceva. Nu s-a declasificat cetatea in nici un script oficial dar, au reusit sa o descalifice prin constructiile (statui , monumente, artificii arhitecturale neinspirate) ulterioare. Si nu s-a incheiat! Se prefigureaza aparitia unui monument megalitic inchinat Unirii din 1918.

  • Lasă un răspuns