Bucureşti

Ce poți face în Herăstrău

7 noiembrie 2009

A plouat, a fost înnorat, a bătut vântul de ne-a încovrigat pe toți de frig, dar până la urmă binele a învins și sâmbătă a ieșit soarele în București. Probabil ultima șansă, pe anul ăsta, de a ne îmbăta de căldură și să toarcem la soare, precum motanii. și ce poți face într-o astfel de zi decât să dai o fugă în parc, ca un pensionar respectabil? Astăzi Parcul Herăstrău.

* * *

Nu cu mult schimbat față de ultima dată când am fost aici (asta nefiind neapărat bine, alte parcuri din București îmbunătățindu-și simțitor imaginea și dotările), în Herăstrău poți totuși:

#1. Poți să te plimbi cu vaporașul. Costă 5 lei, dar trebuie să aștepți să se adune minim 10 indivizi, altfel nava nu se clintește de la mal. Dacă e cald și frumos și nenea care e „in charge” cu barca e în bune dispozițiuni, te lasă chiar să îi aștepți pe ceilalți 8, 9, 7 sau 2 călători care lipsesc de pe vas. Și e mai bine așa, căci ai posibilitatea să tragi un pui de somn în cele 20-25 de minute de așteptare, mai ales că e cald și păsărelele ciripesc. Te mai trezești când vine conductorul, pardon tanti casierița, să îți vândă biletul. Apoi te mai trezește o dată domnu’ care îți rupe beletul, căci nu poți circula așa, cu biletul necompostat. Vaporașul face turul lacurilor în vreo 15-20 de minute, aproximativ, timp în care poți admira rațele, bărcile care plutesc alandala pe valuri, cățeii, domnii și doamnele care fac jogging în parc, copiii și cărucioarele cu copii care au pus stăpânire pe alei. Alături, un domn tătic îi arată fiicei sale de câțiva anișori porumbeii care zboară pe cer și care sunt, de fapt, pescăruși. Totuși, nu are probleme în a identifica rațele drept rațe, ceea ce este o ușurare. Pentru gâște.

#2. Poți să te dai cu rolele, cu placa, cu bicicletă, sau cu căruciorul, dacă ai sub 3 ani.

#3. Poți să faci poze sau să „pozezi” în diverse poziții ridicole pentru restul umanității, dar interesante pentru tine.

#4. Poți să zaci pe o bancă și să moțăi. Dacă ți-e rușine să moțăi în văzul lumii, poți să ții o carte în mână și ochelari de soare pe nas și toată lumea va crede că ești adâncit în noul roman istorico – filozofic despre creșterea viermilor de mătase în Tibet.

#5. Poți să mănânci pop-corn sau, și mai bine, să vinzi pop corn.

#6. Poți sa te dai cu călușeii. Sau să te dai cu mașina prin parc, răsturnând vreo pensionară tupeistă care circulă pe alee.

#7. Poți vizita Muzeul Satului. Intrarea este 6 lei, vei fi întâmpinat de pisicile muzeale, negre, portocalii și tărcate, care îți vor sări în brațe și îți vor toarce gratis cât vrei tu și unde vrei tu, fără să ceară nici o recompensă, totul pentru folosul comunității. Muzeul este mic, înghesuit, supraaglomerat, dar este frumos. Într-o căsuță nou montată, un cor cântă de zor, cu voci de înger.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Anda 21 noiembrie 2009 at 1:24 am

    Mi-a facut placere sa arunc un ochi pe calatoriile tale, imaginare sau fotografiate cu atat de mult suflet. Voi reveni 🙂

  • Lasă un răspuns