Călătorii

Câte ceva despre Armenia

24 noiembrie 2014

Când am decis să merg în vacanță în Caucaz nu știam mai nimic despre Armenia – m-am dus acolo mânată de curiozitate și fără prejudecăți formate de acasă (sper). Desigur, auzisem bancurile cu Radio Erevan și știam de armenii împrăștiați prin toată lumea, inclusiv la noi în țară, dar nu mi-am pus niciodată problema de ce sunt atâția armeni în afara Armeniei sau ce se întâmplă cu țara aia.

* * *

Acum, dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte experiența mea de acolo aș zice că dintre toate cele trei țări din Caucaz Armenia mi s-a părut de departe cea mai oropsită. Chiar și în Erevan se vedea cu ochiul liber că lucrurile nu se „mișcă” la fel ca în Georgia, unde în capitala Tbilisi se renovau și construiau de zor diverse clădiri, ca să nu mai vorbesc de Baku, un oraș care e plin de șantiere și de clădiri moderne de birouri. În Erevan cel mult găseai construcții începute și abandonate, un aer de stagnare, construcții cârpăcite pe la periferie și drumuri așa și așa. Singura chestie la care se lucra când am fost eu acolo era o autostradă care urma să lege Erevan de Batumi și pe care se circula pe bucățele. Față de autostrăzile pe care le văzusem prin Turcia asta nu m-a impresionat prea tare, deși urmează să fie gata în 2019, așa că poate am văzut prea puțin din ea.

Stagnarea pe care am remarcat-o este o consecință a unei istorii pline de nenorociri, cel mai important fiind genocidul armenilor de la 1915 (atenție, fotografiile din link nu sunt „soft” deloc). Se estimează că au fost omorâți de către turci între 1 milion și 1 milion și jumătate de armeni, profitând de faptul că Europa era ocupată cu Primul Război Mondial și probabil prea puțin îi păsa. Până în ziua de azi Turcia, ca succesoare a Imperiului Otoman care a comis crimele, nu a recunoscut genocidul armenilor. Pe teritoriul actual al Turciei (în partea de est) sunt multe orașe foste armenești, acum turcizate, există chiar și un oraș fantomă – Ani – care până de curând nici nu putea fi vizitat, dar înțeleg că lucrurile s-au schimbat și se poate merge acolo.

Ca urmare a genocidului s-a produs un exod al populației, astfel că în clipa de față în Armenia mai trăiesc aproximativ 3 milioane de armeni, iar în afara țării se estimează că sunt undeva între 7 și 10 milioane. O diferență foarte mare…

De parcă asta nu ar fost de ajuns în 1921 Lenin i-a dăruit lui Atatürk Muntele Ararat, care a fost și încă este simbolul Armeniei. Muntele se găsește acum pe teritoriul Turciei și nu se poate ajunge la el decât din Turcia pentru că… granița dintre Armenia și Turcia este închisă. Araratul e foarte aproape de Erevan și în zilele senine se poate zări din capitală sau de pe drumul din sudul Armeniei, dar este inaccesibil armenilor care nu pot decât să îl privească.

De parcă relațiile proaste cu Turcia nu ar fi fost suficiente, Armenia nu se înțelege nici cu celălalt vecin, Azerbaidjanul. Între 1918 și 1920 amândouă țările și-au disputat un teritoriu pe care îl considerau ca fiind al lor, iar de atunci relațiile au rămas mereu tensionate din cauza acestei regiuni – Nagorno-Karabakh – care a fost sub controlul Azerbaidjanului, dar a votat că vrea să se unească cu Armenia. În clipa de față războiul dintre cele două țări nu este încheiat, pentru că s-a semnat doar o încetare a focului. Anul ăsta au fost câteva incidente care s-au lăsat cu morți, așa că lucrurile sunt destul de serioase și o „plimbare” pe lângă granițe nu este recomandată. Ca turist însă nu ai de ce te teme în restul țării, atmosfera este una de pace și liniște, atâta doar că trebuie să ții cont de toate granițele astea închise și de disputele teritoriale.

Nagorno-Karabakh nu este singurul teritoriu „cu probleme”. În interiorul Armeniei, ca o insulă izolată, se găsește regiunea Nakhichivan, care este teritoriu azer. Numele complet este Republica Autonomă Nakhchivan și este o regiune autonomă a Azerbaidjanului, drept urmare și granița dintre Armenia și Nakhichivan este închisă.

Cum poți ajunge acolo ca simplu turist? În Nagorno-Karabakh mi s-a spus că se poate intra ușor, este nevoie de viză care se dă pe loc, atenție însă ca viza să nu fie trecută în pașaport, ci separat, pentru că vi se poate refuza intrarea în Azerbaidjan dacă aveți în pașaport viză pentru Nagorno-Karabakh. În Nakhichivan se poate intra dinspre Azerbaidjan (cu avionul, pentru că Nakhichivan e o enclavă) sau dinspre Turcia sau Iran.

Pentru că Armenia a făcut parte din fosta URSS, toată lumea vorbește foarte bine limba rusă și încă se găsesc peste tot indicatoare și panouri în rusă. De altfel rușii le protejează armenilor granițelor (ha ha ha!) și îi apără de deochi, probabil. M-a surprins să aud și în Armenia litania cunoscută cu „era mai bine în comunism, toată lumea avea o slujbă” – în clipa de față rata șomajului este de 40%, iar salariul minim pe economie este 45.000 AMD, adică aproximativ 85 Euro. În Georgia e chiar mai mic, 90 de lari, adică vreo 40 de Euro, iar în Azerbaidjan este 105 AZN, adică 107 Euro.

Să recapitulăm: Armenia are 4 granițe cu 4 vecini, dintre care 2, cele mai lungi dintre ele, sunt închise: cu Turcia și cu Azerbaidjan, drept urmare în Armenia se poate intra „overland” doar prin Georgia sau prin Iran. Cum pentru Iran este nevoie de viză și este mai la est, pentru europeni rămâne doar varianta prin Georgia, pe unde am intrat și eu. În ce măsură ajută granițele astea închise la dezvoltarea unei țări care a avut și „norocul” să facă parte din URSS și să aibă parte de un genocid? Nu ajută la nimic, dimpotrivă. Tot traficul dinspre Turcia spre Caucaz se face pe la granița de la Sarpi, și este un trafic serios – când am trecut pe acolo erau pline cele două tuneluri cu TIR-uri care așteptau să treacă vama. Ironia face ca exact țările cu care Armenia este în conflict să fie și cele mai dezvoltate din punct de vedere economic: Turcia și Azerbaidjanul.

E complicată istoria zonei și destul de frământată, ce am scris eu mai sus este foarte mult simplificat. Nu am zis nimic despre teritoriul pe care Armenia l-a pierdut de-a lungul timpului (țara se întindea, la un moment dat, de la Marea Caspică la Marea Mediterană), despre cele două limbi – armeana de vest și armeană de est sau despre cele două vârfuri ale Araratului. Și nici despre genocidul cultural – distrugerea intenționată a monumentelor istorice și a khachkars din Turcia și Azerbaidjan cu scopul de a șterge urmele armenilor de pe fostul lor teritoriu.

Dacă în Armenia e acum liniște, prin vecini se întâmplă alte atrocități. Siria, Irak, Statul Islamic – pare că răul nu se lasă dus de acolo…

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Razvan Stefan 24 noiembrie 2014 at 3:27 pm

    Mi se pare foarte buna descrierea. Normal ca lucrurile merg cu incetinitorul ca doar sunt in CSI, cu rusii, mentalitatea comunista a ramas vie (incetisor, pe loc) cum este si in companiile de stat romanesti care pastreaza vechea garda de partit utecista in posturi cheie. Georgia (Gruzia) a fost condusa de o persoana tanara cu americanisme. Azerii au bogatii, sunt musulmani, vor ajunge ca Emiratele. Presedintele azer e ca un seic. E normal ca Armenia din punct de vedere politic, ca a pierdut teritoriu si e inconjurata de vecini puternici, sa se alieze cu Mama Rusia. Nu are independenta resurselor ca Azerbaidjan, nici deschidere la Mare ca Georgia si nici puterea Turciei. In ziua de azi conteaza cine detine resursele.

  • Reply Anca 24 noiembrie 2014 at 3:31 pm

    Da, corect. Azerii par cei mai favorizati in zona aia, cu atata petrol. Baku mi s-a parut ca un Dubai european…

  • Lasă un răspuns