Călătorii

Cairo: I help you, you help me

21 decembrie 2012

În prima mea zi în Cairo am reușit să mă rătăcesc exact la doi pași de hotel. Menționez de la început că am un simț de orientare remarcabil: dacă mă lași fără hartă în mijlocul unui oraș necunoscut găsesc singură drumul spre gară, metrou, centru. Dacă mă lași pe o stradă necunoscută mă voi învârti pe ea de 20 de ori până găsesc ceea ce caut. Exact așa mi s-a întâmplat și în Cairo.

* * *

Dar întâi de toate am fost la Muzeul de Egiptologie și am făcut cunoștință cu mumiile regale: mici, stafidite și înnegrite de la diferitele substanțe de îmbălsămare, ai dificultăți în a crede că acestea au fost, la vremea lor, niște faraoni adevărați. Se plătește bilet separat, mai scump decât cel pentru muzeu, așa că dacă nu sunteți foarte interesați de mumii, nu pierdeți foarte multe dacă nu le vedeți. După câteva ore de privit exponate fără etichete înghesuite pe niște culoare cam prăfuite (Muzeul de Egiptologie are maaare nevoie de-o renovare și modernizare), nu pot să spun decât atât: doamnelor, trebuie neapărat să vedeți bijuteriile lui Tutankamon, sunt extraordinare!

După muzeu mai aveam timp pentru o vizită așa că m-am dus în Old Cairo, cartierul coptic, dar ghinion: în Egipt toate muzeele se închid la 4 după amiaza, fără excepție, așa că am pornit să mă plimb prin jur și am nimerit fără să vreau în “Real Cairo”, adică un cartier cu locuințe dărăpănate din chirpici, străzi din pământ și multe capre și găini peste tot. Prin comparație străzile de lângă Piața Tahrir, care mă neliniștiseră un pic în noaptea sosirii mele acolo, păreau a fi culmea civilizației.

Cairo e plin de contraste de acest fel, dar care, paradoxal, la fața locului nu contrastează deloc, se îmbină ca degetele unei mănuși mai ponosite. Toate clădirile sunt vechi sau foarte vechi, mâncarea sau ceaiul se prepară direct în stradă, în praf, regulile de circulație nu există și fiecare mașină și pieton circulă după regulile lui, orașul e îngrozitor de aglomerat, poluat și zgomotos (claxoanele nesfârșite se aud mai tare decât orice cântare a muezinului), băncile par să lucreze doar o oră pe zi, căci le-am găsit mereu închise, oamenii îmbrăcați modern (a se citi “în blugi”) se amestecă cu cei purtători de gallibaya, portul lor tradițional – o cămeșoaie de regulă gri, pe sub care se poartă un fel de izmene. Mașinile, dacă sunt foarte vechi (majoritatea așa sunt), au obligatoriu pe bord un fel de blăniță îmbâcsită de praf.

E un oraș haotic, fără un centru în care să plimbi și să admiri orașul, distanțele dintre anumite obiective turistice sunt foarte mari, metroul are doar două linii, iar autobuzele – hah, sunt o glumă sinistră! Străzile de lângă Tahrir sunt veșnic agitate, se vând țoale de calitate proastă în mijlocul lor, iar vânzătorii rămân de pază toată noaptea, lumea se bulucește tot timpul, sunt zeci de cafenele la care se fumează narghilea sau se mănâncă ceva, sute de mașini printre care trebuie să te strecori și să fii cu ochii în patru să nu te calce vreuna și peste tot domnește araba din care nici să te dai cu capul de zidurile moscheilor nu pricepi nimicuța. Asta ca să înțelegeți de ce, deși aveam de mers vreo 5 minute de la metrou la hotel, m-am rătăcit cu atâta ușurință.

Părea să fie simplu: din Tahrir pe strada Talaat Harb până în piața cu cofetăria Groppi, apoi tot înainte câțiva metri. Cu toate astea m-am învârtit cel puțin o oră, două, pe aceleași străzi, înainte și înapoi, am întrebat vreo 10 oameni de Talaat Harb ăsta și de încă o străduță, inclusiv un polițist de circulație, am încercat nu știu câte variante și am mers, am mers, am mers până m-am rătăcit de tot și n-am mai știut nici unde sunt și nici unde vreau să ajung.

Exact când m-am oprit obosită lângă un indicator în arabă din care nu înțelegeam nimic s-a oferit un egiptean să mă ajute. ”Ah, la Șoricel Hotel stai? Dar e simplu de ajuns acolo, te conduc eu! Dar cum poți să stai la Șoricel, e foarte murdar acolo! Eu am un hotel așa și așa, doar dublu față de cât plătești tu la Șoricel – nu te interesează? Uite, am și ajuns la hotelul tău, e după colț, nu vrei să îmi faci și tu o favoare? I help you, you help me! Și, apropo, proprietarul de la Șoricel e prietenul meu. Nu vreau decât să cumperi pentru mine niște țigări de la duty-free, îți dau eu bani, țigările din Egipt sunt foarte proaste și scumpe. Proprietarul de la Șoricel Hotel e cel mai bun prieten al meu, my best friend! I help you, you help me, iar duty-free-ul e chiar aici, după colț.” Atâta a turuit egipteanul încât până la urmă am zis bine, hai la duty-free.

Și uite așa, ruptă de oboseală după o zi întreagă de mers pe jos prin Cairo am plecat “după colț”, adică la alte 20 de minute de mers pe jos, până la un duty-free deschis la ora aia ca să cumpăr 3 cartușe de țigări și 3 sticle de alcool, calitatea întâia, pentru un egiptean pe care nu-l văzusem în viața mea.

Prima lecție în Egipt: I help you, you help me sau mai bine chiar, îmi dai bacșiș!

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply gabi8154 8 ianuarie 2013 at 5:35 pm

    Urmeaza sa scrii mai mult despe Egipt, nu-i asa? Acum, ca mi-ai captat atentia…
    La multi ani, Anca, sa ai parte de calatorii si mai frumoase in 2013! 🙂

    • Reply Anca 8 ianuarie 2013 at 9:42 pm

      Da, mai am tot felul de povesti din Egipt 🙂 La multi ani si tie, Gabi!

  • Reply Bia 9 ianuarie 2013 at 1:47 pm

    Recunosc că m-au prins articolele tale despre Egipt, dar trebuie să-ți mai spun că ești tare, tare curajoasă 🙂 Eu, care nu mă consider tocmai o mimoză, nu cred ca as fi mers "după colț" să cumpăr ceva pentru un nenea pe care nu l-am mai văzut în viața mea, nici măcar în România 😛

    • Reply Anca 9 ianuarie 2013 at 2:03 pm

      In Romania n-as fi avut curaj nici eu 😀

  • Reply Aliceee Traveler 11 ianuarie 2013 at 1:31 am

    Eu as fi intrat in panica! Sa ma trezesc acolo intr-o mare de oameni ce nu cunosc engleza si sa fiu ignorata! nu sunt prea curajoasa, in Casablanca in 4 luni nu m-am dus niciodata singura din cartierul unde locuiam :))
    Iar tu ai mers singura la Cairo … wow!

    • Reply Anca 11 ianuarie 2013 at 9:59 pm

      Curajoasa sau inconstienta 🙂

  • Reply Emil 16 ianuarie 2013 at 8:29 am

    Imi plac povestirile tale pline de umor. As vrea sa citesc si despre "orasul mortilor" , daca ai avut timp si curaj sa-l vizitezi singura. Felicitari pentru serialul cu Rusia!

    • Reply Anca 16 ianuarie 2013 at 10:20 am

      Nu am fost in Orasul Mortilor, mi-a lipsit timpul, dar si curiozitatea, dupa ce am vazut o parte din Cairo neturistic.

  • Reply Visătorul 29 ianuarie 2013 at 5:56 pm

    Îmi amintesc şi acum şi îmi vine să rând când mă gândesc la Cairo. Oamenii stăteau la taclale în mijlocul interesecţiei şi soferii trebuiau să îi evite, cei cu animalele erau side by side lângă cei cu maşini. Claxoane din secundă în secundă. Mici coliziuni, dar nimeni nu se dădea jos să verifice fierul. :))

    • Reply Anca 29 ianuarie 2013 at 8:53 pm

      Iti amintesti bine 🙂

      • Reply Visătorul 30 ianuarie 2013 at 4:07 pm

        Hihi. 😀
        Plănuiesc o reîntoarcere prin noiembrie sau decembrie. Mi-ai făcut dor de ţara asta.

    Lasă un răspuns pentru Anca Anulează răspunsul