Bugete, Călătorii

Buget pentru Barcelona

10 octombrie 2011

Am petrecut câteva zile la Barcelona, în octombrie, cheltuielile logistice pentru scurta vacanță ridicându-se la aproximativ 100 de Euro (fără mâncare și alte cheltuieli).

CHELTUIALĂ PREȚ ÎN EURO
Biletul de avion 260 lei sau 57.5 Euro
Transfer aeroport, două bilete 10.6 Euro
Cazare 30 Euro
TOTAL 98 Euro


Transport: cea mai ieftină variantă rămâne Blue Air, în cazul în care vă plănuiți vacanța în timp, căci altfel s-ar putea ca biletele low-cost să fie mai scumpe decât cele de linie. Eu visam mai demult la un city-break în Barcelona, dar de fiecare dată când mă uitam după bilete acestea erau scumpe sau foarte scumpe, așa că anul ăsta am fost mai prevăzătoare: mi-am luat biletele de avion în luna februarie pentru luna octombrie și au costat doar 260 lei, cu toate taxele incluse (mai puțin bagajul de cală, de care eu nu am nevoie). În plus Blue Air zboară pe El Prat, aeroportul principal al Barcelonei.

Transferul aeroport – oraș. În cazul Barcelonei sunt mai multe opțiuni, dar cel mai simplu (și ieftin) mi s-a părut a fi ”aerobus”-ul A1 (de la terminalul 1) sau A2 (de la terminalul 2) care are capăt de linie în Plaza Catalunya. Face vreo 30 minute care mie mi s-au părut a fi 15 și costă 5.30 Euro drumul. Între terminale, dacă va rătăciți (atenție, Blue Air aterizează undeva departe de corpul principal al aeroportului), există un autobuz care vă duce gratis de la T1 la T2 sau invers. Eu am avut nevoie la plecare, după ce m-am panicat puțin când am văzut că zborul meu nu apare pe tabela de plecări – eram pe terminalul greșit.

Cazare: de obicei îmi rezerv cazarea cu mult timp înainte de a pleca undeva și așa a fost și în cazul Barcelonei, însă cu vreo lună sau două înainte de plecare mi-am dat seama că era cam mare costul cu dormitul și am căutat o opțiune mai ieftină. Soluția s-a arătat imediat: AWA Barcelona Plaza Catalunya Hostel. Hostelul în care am stat, susnumitul AWA, se găsește pe strada Diputacio, la câteva străzi de Plaza Catalunya. Singura problemă s-a dovedit a fi cu numele străzii, pe care l-am uitat cu regularitate și nu-mi putea aminti decât că începe cu litera ”d”….desperado, dionisos?? Nu, Diputacio 251. Am plătit 10 Euro pe noapte pentru un loc într-o cameră mare, care s-a dovedit a nu fi cea mai bună dintre camerele lor. În ultima noapte, din pricina unui grup gălăgios de ”trouble makers” spanioli, m-am mutat într-o cameră mică și mult mai confortabilă.

Transport local: există atât metrou cât și puzderie de autobuze, dar cel mai recomandat e să mergi… pe jos. Mai ales atunci când pleci la plimbare. Plaza Catalunya e piața centrală a orașului cu multe autobuze care sosesc / pleacă de acolo. La Rambla începe tot din Plaza Catalunya, așa că va puteți imagina aglomerația și agitația zonei…

You Might Also Like

16 Comments

  • Reply balasavioleta 20 noiembrie 2011 at 5:38 pm

    Va multumesc! Am fost in Barcelona pentru o zi. Imi place foarte mult! Trebuie neaparat sa o mai vad.
    O seara minunata!

    • Reply Anca 20 noiembrie 2011 at 7:44 pm

      Doar o zi? Atunci chiar ca trebuie sa mai mergeti o data 🙂

  • Reply Gabriela Cimpoca 21 noiembrie 2011 at 12:26 am

    O, Barcelona! Unul dintre cele mai frumoase orase din lume… sustin cei care au calatorit mai mult ca mine!!! 🙂

    • Reply Anca 21 noiembrie 2011 at 9:26 am

      Ei, lasa modestia, ceva-ceva ai calatorit si tu 😛

  • Reply Liliana 21 noiembrie 2011 at 9:47 am

    Si Wizzul are preturi bune uneori :).

    • Reply Anca 21 noiembrie 2011 at 10:10 am

      Da, dar mi se pare ca zboara pe alt aeroport, daca nu ma insel.

  • Reply Narcisa 21 noiembrie 2011 at 10:30 am

    s-au mai scumpit în ultimul timp. iar Blueair are rate cu Card Avantaj (noul meu cel mai bun prieten). 😀

    • Reply Anca 21 noiembrie 2011 at 10:41 am

      Si Wizz-ul are un tip de card de fidelitate care iti ofera reduceri, problema mea e ca nu mai imi vine sa cumpar nimic de la ei, de cand cu anuntul ala cu reorganizarea… 🙁

  • Reply Claudia Mihaila 21 noiembrie 2011 at 10:35 am

    Musai sa ajung si eu la Barcelona si cu siguranta imi vor fi de folos informatiile astea. 🙂

    • Reply Anca 21 noiembrie 2011 at 10:42 am

      Absolut, profita cat mai sunt low-costuri, maine nu se stie ce va fi 😀

  • Reply nickro 21 noiembrie 2011 at 11:25 am

    Ati urcat cumva si pe Torre de Clserolla? Eram interesat cum se ajunge de la Tibidabo la turn!

    • Reply Anca 21 noiembrie 2011 at 11:30 am

      Nu, am trecut pe langa el, nu stiam ca se poate urca in varf, sunt sosele pe toate dealurile acelea, presupun ca se poate ajunge fie pe jos (ca mine) sau cu masina. Autobuze nu am vazut.

  • Reply Liliana 21 noiembrie 2011 at 2:14 pm

    Da, am auzit si eu. Însă nu-s ei vinovaţii, ci conducerea Băneasa … Deocamdată pe Bucureşti au probleme şi poate puţin pe Cluj-Tg. Mureş, nu s-au împărţit şpăgile

  • Reply Marius 22 noiembrie 2011 at 11:17 pm

    am fost de 2 ori la Barcelona, un oras splendid..

  • Reply inteleptStefan 28 martie 2015 at 8:40 pm

    Am gasit blogul acest super, o sa il citesc din scoarta in scoarta… Imi place cel mai mult sa calatoresc, pacat ca nu sunt banii necesari..

    In Barcelona am fost 3 ani la rand, in fiecare vara, prima data o luna, a doua oara o luna jumate si a 3-a oara inca o luna. M-as mai duce o data…

    Am vizitat aproape tot ce se putea vizita in oras si alte cateva locati din jurul orasului.. Aventura Park, plaja Castelldefels, plaja Lloret del Mar, orasul Manresa, Muntele Montserrat.. Imi pare rau ca nu am profitat mai mult de timpul petrecut acolo.. poate o sa mai ajung pe viitor..

    • Reply Anca 29 martie 2015 at 1:00 pm

      La Montserrat nu am ajuns, e drept ca as mai putea sa merg la Barcelona inca o data. Multumesc pentru vizita 🙂

    Lasă un răspuns