Bucureşti

Bucureștiul vechi: Grădina Icoanei

10 decembrie 2011

Am locuit un număr de ani în cartierul cuprins între Bulevardul Dacia și Calea Moșilor, cu Rosetti străbătându-l pe mijloc. Treceam aproape zilnic prin Grădina Icoanei unde petreceam multe după-amiezi de weekend moțăind la soare cu o carte în mână, mă opream la fel de des într-un non-stop faimos de unde luam mâncare, ciocolată bună sau ciorapi fistichii, iar duminicile mă plimbam pe străduțele întortocheate ale acelui București vechi și pestriț.

De-a lungul timpului am văzut dărâmându-se câteva clădiri vechi pentru a se construi altele noi, mai urâte, am văzut prostituate făcând rondul pe Rosetti și mașini oprind în dreptul lor, cerșetori la intrarea magazinelor și ale bisericilor și pisici înfumurate plimbându-se pe garduri. Piața o făceam în Gemeni, pe linia tramvaiului 5, pe lângă frizerii aflate încă în secolul trecut și țigănuși jucându-se în praf. La întoarcere, la intersecția lui Vasile Lascăr cu Maria Rosetti treceam pe lângă un magazin care vindea brânzeturi, ciocolată și vinuri scumpe; nu am intrat niciodată, mi se părea prea pretențios, cu toate bomboanele de ciocolată belgiană aranjate frumos pe tăvițe. Pe o stradă alăturată stătea Beligan pe care îl mai zăream câteodată urcându-se, fragil, într-o mașină, iar dacă ieșeai la „bulevard” te puteai întâlni cu figura uscățivă a lui Patapievici. În aceeași zonă fusese, cu câțiva ani în urmă, o crimă oribilă de care s-a vorbit multă vreme.

Într-o seară întunecoasă de iarnă mi-am urcat toate lucrurile într-o mașină și m-am mutat în capătul orașului. N-am mai fost prin fostul cartier decât o singură dată când a trebuit să merg la dentist – am trecut pe strada care fusese „a mea” și m-am uitat în fugă la fereastra fostei mele camere, acum cufundată în beznă. Afară era beznă și frig de să nu dai un câine afară, iar eu nu mai stăteam acolo. Weekendul ăsta m-am întors, deocamdată doar prin Grădina Icoanei și împrejurimi, cu aparatul de fotografiat după mine și cu ochii bine deschiși după detalii cunoscute sau neobservate până atunci. Unele lucruri au rămas la fel, altele s-au schimbat. La fel ca și mine.

Dacă vă este necunoscut acest București de care vă vorbesc aici și vă atrage ideea unei excursii pe străzile lui cu istorie bogată și clădiri (încă) frumoase, puteți începe traseul din Piața Romană. De acolo se ajunge rapid în Piața Lahovari de unde se merge pe strada General Eremia Grigorescu care duce la Grădina Icoanei, un parc mic și cochet, care acum 5-7 ani era lăsat în paragină. Acum e unul dintre cele mai plăcute locuri verzi din centrul capitalei.

Tot în zonă puteți admira Școala Centrală de Fete (care a fost întâi Pensionatul Domnesc de Fete) pe strada care duce la Biserica Icoanei, construită pe la 1745-1750 pe locul unui mic schit de lemn; numele bisericii vine de la o icoană ferecată în argint dăruită de Constantin Brâncoveanu. Bănuiesc că și numele Grădinii Icoanei se trage de la același obiect de cult – la început locul s-a numit Balta de la Icoana, apoi Maidanul Icoanei, ajungând până la urmă la numele actual.

Și dacă tot eram în zonă am intrat și la Deco-Flora, unde acum se vindeau brazi de Crăciun frumos mirositori, iar vara găsești acolo zeci de flori, fie afară, la soare, fie în seră. Pe un alt lat al parcului este Teatrul Bulandra, la care mă uitam cu jind după ce mă mutasem în București – mi se părea că n-o să ajung niciodată acolo, printre atâtea doamne și domni în ținute de seară.

Într-o altă zi, poate cu mai mult soare, o să-mi reiau plimbarea din punctul în care am lăsat-o și, încet-încet, sper să învăț mai multe despre istoria orașului care m-a adoptat cu generozitate. Este orașul meu, este locul unde mă simt acum acasă.

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply Anca 17 noiembrie 2011 at 12:16 pm

    Domnule Dzac, daca am reusit sa va aduc amintiri placute cu fotografiile si cuvintele mele, nu pot decat sa ma bucur. Eu nu sunt bucuresteanca, dar dupa 16 ani de locuit aici m-am trezit ca imi iubesc orasul. Citesc acum “Bucurestii vechiului regat” de George Costescu si sunt captivata de cate povesti ascunde o casa, o strada. Pacat ca multe se vor pierde, nespuse fiind.

    O sa-mi amintesc de cele povestite de dvs mai sus cand voi trece pe Eremia Grigorescu nr. 18 🙂

  • Reply Larisa Teodorescu 12 decembrie 2011 at 1:15 pm

    Avem in Bucuresti locuri foarte frumoase, pacat doar ca majoritatea zac in paragina….Am facut si eu multe astfel de plimbari prin locuri ca acestea, insa sincer mi-au umplut mai mult sufletul de tristete decat de bucurie vazand nepasarea, mizeria, gunoaiele, degradarea..Pacat!

  • Reply Anca 12 decembrie 2011 at 1:30 pm

    Sunt si locuri ingrijite – dar o casa veche necesita multe reparatii daca vrei sa o aduci la gloria de altadata. Poate de aceea cele mai frumoase si ingrijite case din zona aia sunt sediile de ambasada.

  • Reply thecitybreakro 12 decembrie 2011 at 1:31 pm

    Vara este superba "gradina", mai ales noaptea. Mi se pare cel mai sigur parc nopatea.

  • Reply Anca 12 decembrie 2011 at 1:32 pm

    Si eu treceam de multe ori seara pe acolo. La cafeneaua aia din coltul parcului vara se statea pe niste perne, afara…foarte fain.

  • Reply Dianora 16 decembrie 2011 at 9:44 am

    Eu am descoperit zona in liceu, cand am fost nevoita sa ajung pana la casa dirigintei mele, ce locuia in zona. Desi am mormait eu atunci, acum sunt fericita ca ea involuntar m-a ajutat sa vad si aceea zona superba pe unde nu fusesem inca, mai ales ca eram de putin timp in Bucuresti.

    Apoi am intrat la facultate, la Limbi Straine si am avut cursuri doar pe Strada Pitar Mos, adica la 2 minute de parculet. Cand aveam goluri in orar mergeam cu mare drag in parc, mai ales primavara!

  • Reply Anca 16 decembrie 2011 at 11:06 am

    Cartierul e un pic ascuns intre bulevarde si cladiri mai noi – insa merita descoperit. Oricum, ce e mai sus in poze e doar o mica parte.

  • Reply constantin dzac 16 decembrie 2011 at 9:25 pm

    Simt un nod in gat,savurand,comentariile si pozele ce acompaniaza aceasta zona.Am locuit pe Gral Eremia Grigorescu nr18 la parter.Alaturi era o gradinita intr-o cladire magnifica si de cealalta parte o casa in stil oarecum brincovenesc apartinind unui avocat.Scoala am inceput-o la o mica scoala de pe str 13 Sept noi locuind pe Uranus 93. In 1949 tatal meu Dzac Mihail a
    negociat cu dl Greculescu-proprietar,sa ne mutam in aceasta larga casa doi pasi de aleea Ar-
    masului unde mi-am petrecut copilaria in tovarasia copiilor din zona.Fratii Savastre care locuiau
    in casa f.modesta care este fotografiata mai sus,fratii Welter,fratii Umberto si Petrica,
    surorile Florina si Elena apoi Anca Vacarciu,Mitica,Petrica, Stela, Florin Ionescu.Toti sunt figuri
    pe care incep sa le uit deoarece am implinit 70si locuiesc in Texas.Toti pomii fructiferi in zona
    Eremia Grigorescu,Aleea Armasului ,Columb,Polona ,parcurile Ioanide si Icoanei erau in tinta
    noastra.Amintiri de vraja din copilaria celui care inca este Dzac Constantin.

  • Lasă un răspuns