Bucureşti

Bucureștiul pustiu

1 mai 2012

Zilele de sărbătoare sunt cele mai potrivite pentru a te plimba prin București: orașul este pe jumătate gol sau pare a fi, traficul este redus, magazinele sunt închise, practic orașul este la dispoziția ta. Nu sunt singura care a făcut această descoperire senzațională: grupuri de turiști străini băteau Calea Victoriei cu harta în mână, unii spanioli, alții americani sau asiatici. Se pare că trebuie, în primul rând, să plece bucureștenii din București ca să îi observi pe turiștii care ne vizitează orașul.

* * *

Fiind foarte cald de 1 Mai am refăcut un traseu pe care îl recomand și celor care vor să vadă Bucureștiul în doar câteva ore: Piața Unirii (unde se poate fotografia noua Bibliotecă Națională care mie nu mi-a ieșit bine în poze și Palatul Parlamentului) – Splaiul Dâmboviței (pe lângă Curtea de Apel București) – Calea Victoriei (unde noul se îmbină cu vechiul, ca să zic așa, dar nu întotdeauna în cel mai fericit mod) până în Piața Revoluției, la Ateneu.

În fața Muzeului de Istorie, la care îmi tot propun să ajung, fără prea mare succes, s-a instalat o statuie nouă care face deliciul copiilor care se fotografiază cu ea, în timp ce un turist japonez se chinuia să citească afișele de la intrarea muzeului, scrise în limba română. Era închis, evident, altfel aș fi rezolvat și „problema” asta, cu muzeul. Clădirea C.E.C.-ului e în continuare frumoasă, dar inaccesibilă (chiar, ce trebuie să fac ca să o pot vizita și fotografia?), Casa Armatei n-am vizitat-o nici până acum, iar la Ateneu, în holul mare, tronează un semn cu „fotografiatul interzis”. Un traseu similar cu cel făcut de mine are și autobuzul turistic hop on-hop off, care văd că a fost repus în circulație. Încercați-l într-o zi, e distractiv să fii turist în orașul tău.

Da, trecu și acest 1 Mai canicular, de-acum este, oficial, vară. Începem o dată numărătoarea inversă pentru vacanța cea mare sau nu?

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply Mira 2 mai 2012 at 9:09 am

    Probabil ne-am intersectat pe undeva :D, si eu tot prin Bucuresti am hoinarit… Liniste, pustiu, masini putine… bine-ar fi ca fiecare luna sa aiba 1 mai 🙂 Nu cer mult, as fi putut avea pretentia ca fiecare saptamana…

    • Reply Anca 2 mai 2012 at 9:43 am

      Posibil… Eu eram cea cu aparatul foto in mana si toropita de caldura 😀

  • Reply Anda 3 mai 2012 at 1:28 pm

    Tu – in Bucuresti. Eu – in Mogosoaia (http://hai-la-bord.blogspot.com/2012/05/1-mai-la-mogosoaia). Eu am avut parte de aglomeratie cat cuprinde si fum. Dar am avut un element comun cu tine: caldura. M-a doborat si pe mine:D

    • Reply Anca 3 mai 2012 at 1:40 pm

      Hm, Dia spusese ca nu a fost aglomeratie la Mogosoaia, dar asta dimineata. De asta nu m-am dus, banuiam ca va fi aglomeratie.

  • Reply Anda 3 mai 2012 at 1:52 pm

    am citit si eu ce a zis Dia. Cred ca s-a aglomerat dupa 10, ca atunci incepea oficial evenimentul "1 mai la Mogosoaia". La 14:30, cand am ajuns eu, era chiar prea multa lume. Dar am vrut sa merg macar intr-un an, pe 1 Mai, la Mogosoaia, desi stiam ca va fi aglomeratie, ca sa vad cum e. Anul viitor aleg alt loc:D

  • Lasă un răspuns