Călătorii

Bergamo, în adâncuri

14 noiembrie 2010

Duminică după masă înapoi în Bergamo, de data asta pentru o scurtă plimbare prin Città Alta / orașul înalt cocoțat pe un vârf de stâncă, la sud de Alpii înzăpeziți. Bergamo este un oraș cu ceva istorie seculară și clădiri frumoase care împodobesc centrul său istoric. Sus de tot este un „castello” la care îmi propun să ajung în ora care mi-a rămas până încep procedurile de îmbarcare pentru București. Funicularul San Vigilio nu funcționează până pe la anul și trebuie să o iau la pas pe un drum îngust, pietruit și acoperit de o ceață groasă.

* * *

E o atmosferă de roman dickensian, de Londra lui Jack the Ripper pe străzile pustiite ce urcă în pantă spre castel, într-o aproape-seară care se lasă peste oraș. Încă nu s-a întunecat, este doar o după masă târzie în care soarele a fost complet învins de atmosfera poroasă și umedă care a învăluit totul și lumina răzbate cu greu dincolo de acest văl gros.

Este atâta liniște și pace pe străduțe, orașul se vede atât de frumos dincolo de ziduri, copaci desfrunziți, case îngrijite, încât pierd o groază de timp căscând gura la câte o frunză cu picături ce stau să cadă, la câte un vârf de brad care abia se mai zărește și mă trezesc la un moment dat că este târziu și încă nu am ajuns la castel. Sunt într-un impas, dar continui și ajung lângă castelul care nu se vede deloc din cauza ceții – este închis, firește, este duminică seara deja.

La coborâre o iau pe alt drum și, panicată, constat că mă îndrept aiurea spre cealaltă parte a orașului, locurile sunt tot mai pustii, rar de tot trecând câte o mașină care urcă spre oraș, pe șoseaua umedă. După vreun sfert de oră luminile reapar, o dată cu zgomotele orașului și oamenii săi.

Ajung la timp, mă întorc la timp, cobor la timp și, iată, ajung.

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns