Călătorii

Bath: în vizită la băile romane din Anglia

aprilie 30, 2012

Bath a fost o alegere de ultim moment, o clipă de inspirație pentru care m-am felicitat mai apoi, în duminica rece în care m-am plimbat pe acolo. Căci Bath le are pe toate: o istorie care se întinde până la celți, bretoni și romani, un izvor termal (unul dintre puținele izvoare termale din Marea Britanie, de altfel), arhitectură georgiană, un peisaj liniștitor de coline blânde și un pod precum cel din Florența sub care râul Avon se prăbușește năvalnic peste câteva trepte construite în albia sa. Nu degeaba este Bath UNESCO World Heritage Site încă din anul 1987.

Drumurile din Bath duc toate la râu și la Podul Pulteney, cel de care vă spuneam mai devreme. Precum Ponte Vecchio și acesta este un pod pe care s-au construit căsuțe – acum mici magazine, florării, cofetării, cu câte o fereastră mică ce dă spre apa care curge dedesubt. Frumos este efectul pe care îl produce apa în timp ce trece peste pragurile de piatră: 3 V-uri de spumă albă și pescăruși căzând în picaj deasupra lor, sub soarele cu dinți. Treptele sunt doar într-o parte a râului Avon, bărcile încărcate cu turiști plimbându-se liniștite pe partea cealaltă.

Însă atracția principală a orașul nu este râul, ci Băile Romane. Sunt printre cele mai bine păstrate băi de acest tip și sunt construite deasupra unui izvor cu apă caldă, numai bună pentru o bălăceală. Pe vremea romanilor nu erau niște simple băi, ci un templu dedicat zeiței Sulis Minerva (Bath se numea în trecut Aquae Sulis). Apa care are 46° C izvorăște și acum din adâncul pământului și se scurge în bazinul principal al templului, rămas fără acoperiș, motiv pentru care piscina cu apă caldă e vizitată de niște rațe locale care se îmbăiază acolo cu obrăznicie, fac gălăgie și plonjează brusc printre capetele năuce ale vizitatorilor. Oamenii nu mai pot face baie acolo, dar în schimb îți poți înmuia degetele în bazin – este o apă călduță de pe care se ridică aburi fantomatici. În interiorul muzeului există și un izvor cu apă termală potabilă – am încercat și eu, are gustul rău al apei chioare călduțe în care nu s-a gândit nimeni să arunce două-trei frunze de ceai pentru gust.

Oamenii se pot duce la ”spa” într-o clădire modernă aflată la mică distanță de Băile Romane. Au de toate acolo, inclusiv o piscină descoperită pe acoperiș de pe care poți admira orașul. Mă tenta să petrec jumătate de zi și acolo, dar prețurile erau un pic cam mari pentru mine. Și asta pot face oricând și la Băile Herculane, nu?

După ce ai terminat cu Băile Romane poți să o iei prin oraș ca să vezi un pic de arhitectură georgiană. Două sunt locurile pe care nu trebuie să le ratezi: The Circus și, imediat după el, The Royal Crescent. În nici un caz nu trebuie să treci în partea cealaltă a orașului, cum am făcut eu din greșeală, ci, mai bine, urmărește indicatoarele care sunt peste tot în Bath. The Circus este, așa cum îi zice numele, un cerc alcătuit de clădirile în mijlocul cărora au crescut, uriași, niște arbori semeți. Dar mai impresionant este The Royal Crescent – un șir lung de clădiri identice lipite una de alta, cocoțate în vârful unui deal verde. De acolo se zărește restul orașului, împrăștiat pe alte dealuri verzi, cu alte case construite în același stil georgian. Este frumos – înțelegi de ce, în secolul 19, Bath era un oraș al protipendadei engleze. El însuși are stil, eleganță.

Nu știu câți români vizitează acest oraș, dar Bath e destul de popular printre englezi. Era plin de oameni în prima zi de Paști, când am ajuns eu acolo – este un oraș făcut parcă anume să te plimbi prin el, să te odihnești într-unul din multele parcuri verzi, să tragi cu ochiul la căsuțele cu grădini amenajate sub nivelul solului și să urmărești jocul de cricket din care, desigur, eu nu înțeleg absolut nimic. Dacă vă tentează să dați o fugă acolo rețineți atât: Bath e la 1 ½ ore cu trenul de Londra și e perfect pentru o excursie de o zi.

CHESTIUNI PRACTICE:Cum se ajunge acolo: din gara Paddington din Londra se ajunge cu trenul în 1 ½ ore, biletul costă 9.50 lire sau mai mult, în funcție de data la care se cumpără biletul. Eu am plătit 15 lire pentru un bilet luat cu 2 săptămâni înainte de plecare. Se poate ajunge în Bath și cu autocarul, prețul e o idee mai ieftin, dar durata drumului este de 3 ore.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply vacantevacante.com ianuarie 6, 2015 at 10:49 pm

    musai! si mie mi-a placut mult. am zis ca revin dar uite ca n am mai apucat. chiar asa 😀

  • Lasă un răspuns