Călătorii

Atena în șase zile: pe Acropole de Paști

1 mai 2013

Între 1 și 6 mai au fost atâtea zile libere încât era imposibil să nu-mi iau și eu, ca mulți alții, o mică vacanță de Paști și să merg pentru prima dată în Grecia, la Atena. Că n-a fost chiar o idee strălucită să plec într-o țară care sărbătorea și ea aceleași zile libere ca și românii, este o altă poveste. Grecii, ortodocși și ei, au avut un program după cum urmează: 1 mai – liber, închis; 3 mai – program foarte scurt, mai mult închis; 4 mai – tot program scurt, desigur; 5 și 6 mai – închis, închis, închis.

* * *

La ce era închis, vă întrebați, poate? Păi la muzee, la situri arheologice, la magazine, adică acolo unde turistul vrea și el să își piardă timpul cel liber cu care a venit în Grecia. Am avut, totuși, noroc cu 2 mai: am apucat să vizitez Acropole, Agora Romană și Vechea Agoră și încă câteva locuri. În zilele cu program scurt sau fără program m-am orientat către urcat dealuri la care din fericire nu era cu intrare, sau am mers la mare ca să stau la umbră, pentru că deja aveam arsuri de gradul 0 pe umeri.

KERAMEIKOS

Vizita la Keramikos e inclusă pe biletul acela extins cu care se vizitează și Partenonul (Acropolis, Muzeul Acropolis, Vechea Agora, Teatrul lui Dionysus, Kerameikos, Olympieion și Agora Romană), așa că dacă îl vizitați probabil o să ajungeți și aici. Luați-vă ochelarii de soare, un suc rece și deranjați un pic broasca aia țestoasă uriașă – oricum o să vă ignore cu un calm desăvârșit 😊

KAPNIKAREA: O ZI CÂT O CLIPĂ

Ultima privire înainte de a pleca spre aeroport: mă mai învârtesc o dată prin Plaka prin soarele după-amiezii, acum blând și auriu, și mă opresc într-o piațetă să-mi trag sufletul. Panaghia Kapnikarea, o bisericuță cât o pușculiță, îmi stă chiar în spate. Lângă mine o familie cu doi copii mici: fata, 3 ani și plete negre cârlionțate, e zdupeșă și are trăsăturile grele ale unei grecoaice. Aleargă de colo-colo, căutând pe furiș spre mine, cum fac copiii, din curiozitate. Vizavi un cuplu gotic se odihnește pe treptele unei case; sunt îmbrăcați amândoi în negru și au în jur de 30 de ani – ea doarme întinsă cu picioarele perfect întinse și capul pe picioarele lui, el are ochi strălucitori și un surâs sardonic. Ar fi perfecți într-un film cu vampiri care s-au îmbolnăvit de insolație în Atena toridă.

Se așază lângă mine un moșuleț care îmi adresează cuvinte. Nu știu ce spune sau ce vrea, dar sunt atât de captivată de atmosfera strânsă în acea mică piață încât e ca și cum nici nu l-am auzit – privesc doar înainte, spre aleea care are de o parte și de alta două localuri cu dulciuri: unul cu înghețată, care se laudă că vinde „cookies” și încă ceva și altul care tranzacționează iaurt înghețat. Primul are mai mulți clienți.

Trece o femeie cu un plod în cărucior. Copilul scapă pe jos un corn aproape întreg, mama îl ceartă de formă, ridică cornul, îl rupe în bucăți și îl aruncă iarăși pe jos pentru porumbei. Aceștia se strâng rapid și se aruncă ca niște ulii asupra prăzii, luptându-se cu bucățile prea mari pentru ei. Unul dintre porumbei îl tot ciocănește în cap pe altul care încearcă să ciugulească din bucata „lui”. După vreo zece minute moșul de lângă mine se ridică să plece și pe drum se oprește și fărâmițează mai bine cornul buclucaș. Porumbeii isterizați țopăie peste tot, vampirul de peste drum surâde cu colțul gurii, trec două cupluri de români cu burtici (ei) și tocuri de 20 cm (ele), trec și niște backpackeri și o grămadă de oameni de care nu mai îmi amintesc, suflă un pic vântul și îmi vine să mă întind ca o pisică la soare lângă Kapnikarea asta mică și veche și să privesc la nesfârșit cum trece ziua, cum trece… cum a trecut.

BIBLIOTECA LUI ADRIAN ȘI AGORA ROMANĂ

Două muzee la mică distanță unul de altul, pe care le vizitezi în maxim 10 minute fiecare. Cea mai memorabilă amintire e că un domn mai în vârstă, român, s-a urcat pe postamentul unei coloane ca să-i facă familionul o poză, iar paznicul a fluierat la el să se dea jos. Acolo fusese Biblioteca lui Adrian, am împărat roman mare admirator al culturii grecești.

Agora Romană: e mai puțin impresionantă decât Agora Grecească și mult mai mică. Poarta Atenei Archegetis a rămas în picioare și e cea mai impozantă ruină, în afară de Turnul Vânturilor (care e un turn cu ceas solar).

VECHEA AGORĂ

Vechea Agoră e ca o grădină pe care de abia aștepți să o explorezi la ceas de după amiază, când se mai îmbunează soarele. Am început vizita în liniște, lăsând partea cea mai bună (un templu splendid pe care îl zăream mereu de sus) pentru sfârșit și exact când mă îndreptam acolo am auzit un fluierat: ”Ne pare rău, dar închidem, știți Paștele, I am soooo sorry!”. Nu cred că-i părea chiar atât de rău, drept să spun…

PARTENONUL: KILOMETRUL ZERO DIN ATENA

Kilometrul zero pentru orice turist care se respectă, Partenonul este locul în care, după ce am văzut cozile kilometrice de la intrare (două la număr: una la bilete și alta la intrarea în sit) am jurat că mie nu-mi trebuie niciun Partenon dacă pentru asta trebuie să fac insolație două ore la coadă. Era ora 11, oră fatidică pentru că atunci sosesc din Pireus miile de turiști de croazieră.

Am plecat dezamăgită, iar pe la patru după masa mi-am făcut curaj să revin: șoc și bucurie! Nu era mai nimeni la casele de bilete sau la intrare, doar sus, pe lângă Partenon, se agitau ceva mai mulți turiști. Era chiar mai bine pentru că, fiind după-masă, până și soarele era mai suportabil în vârful acelei stânci în care se găsește Partenonul.

Da, monumentul (sau ce a mai rămas din el) e și acum impresionant, dar cel mai mult cred că place priveliștea de acolo: Atena e, orice s-ar spune, un oraș foarte frumos.

INTERSECȚIA CU PROSTITUATE

Când am făcut ultimele pregătiri pentru Atena eram deja falită: mă mutasem de două ori într-o lună și jumătate și plătisem de trei ori chiria pentru o lună, ceea ce nu era de ici de colo pentru mine. Practic aveam de ales între a-mi anula biletul de avion pentru Atena (aș fi recuperat vreo 20 și ceva de Euro din 170, cât costase biletul) sau a merge oricum. Am ales a doua variantă, lucru care excludea din start alte excursii în afara orașului (îmi făcusem “n” planuri, ba pentru insule, ba pentru Meteora and company) sau alte răsfățuri. Urma să fie Atena și atât.

Prima decizie a fost să îmi schimb cazarea și să iau ce este mai ieftin în oraș. Asta s-a dovedit a fi un hotel/hostel pe lângă Piața Omonia, de unde se putea ajunge și pe jos în Piața Syntagma. Pentru mine era ok, am găsit locul relativ ușor și m-am cazat, în prima și a doua noapte stând singură în camera. La recepție era o româncă, patronul fiind un tip cam ciudat cu părul zburlit, nu am înțeles dacă era grec sau era străin mutat de tot în Grecia. Hotelul, un apartament mare la unul dintre etaje, primea, așa cum se lăuda pe un afiș la intrare, doar “tineri și familii”. La început nu am înțeles precizarea, că doar cine mai putea fi în afară de “tineri și familii”?!

Camerele având toate un balcon-terasă mărișor ajungeam să petrec destul timp și acolo, seara, după alergătura prin oraș. Vizavi mai era un hotel, care arăta mai acătării, iar în rest blocuri de locuințe, chiar și o clădire abandonată. În prima seară tot uitându-mă în jos, spre intersecție, am observat niște fete care stăteau în fața hotelului de care vă ziceam și care pierdeau vremea pe acolo. Inițial am crezut că e vreo stație de autobuz în fața hotelului (ha ha ha) și asta așteaptă, apoi am văzut că nu trece nimic, nu se întâmplă nimic și fetele tot acolo sunt, ba verificându-și telefonul, ba vorbind între ele ori rezemându-se obosite de vreun zid. De abia în a doua seară m-am prins că erau prostituate, iar hotelul de vizavi, chit că primea și turiști, primea și “turiste”. Unde stăteam eu nu se primeau, de aici și afișul cu “tinerii și familiile”.

Oh, da, am stat în Atena în cel mai rău famat cartier, aveam să aflu mai târziu. Erau mulți imigranți, mulți pierde vară, multe prostituate și niciun polițist. Doar în ultima seară îmi amintesc că am văzut unul chiar în fața hotelului cu prostituate: fetele se volatilizaseră, la fel și proxeneții lor, iar domnul cu uniformă dirija traficul pe acolo. Cum vacanța mea se încheiase și ea, m-am “volatilizat” și eu destul de subit spre aeroport.

DEALUL LYKAVITTOS

În Atena sunt câteva dealuri pe care te poți cocoța ca să privești orașul de sus, iar eu le-am urcat cam pe toate, inclusiv pe cel mai înalt dintre ele, Dealul Lykavittos, care atinge amețitoarea înălțime de 277 m. Râdeți voi, dar 277 m deasupra unei farfurii încinse nu se urcă tocmai ușor, chiar și la început de mai.

Urcușul începe aproape de Piața Syntagma, printre clădiri și copaci, iar după o vreme copacii dispar și rămâne doar soarele de deasupra capului. Urmarea: ajungi sus cu o sete fenomenală, de care profită niște vânzători burtoși care fac comerț cu sticle de apă rece ca gheața sau Coca Cola așijderea. Prețul e de speculă, puținele locuri de umbră fiind ocupate strategic tot de vânzătorii de apă – ca să supraviețuiesc vipiei m-am pitit într-un colț de umbră, la picioarele unuia dintre vânzători care sforăia acolo. În față Capela Sfântului Gheorghe, iar un pic mai jos un restaurant. Priveliști frumoase, în depărtare sclipea marea și Partenonul.

Pentru cei care nu vor să urce pe picioarele lor se pare că există și un funicular care se poate lua din Kolonaki, altfel încercați să nu mergeți acolo exact la ora prânzului – o fi soarele bun și plăcut, dar insolația nu prea.

MOUNTAIN BIKE PE DEALUL FILOPAPPOU

Nu, nu vă speriați, nu am făcut eu mountain bike prin Atena, nici măcar nu știu să merg pe bicicletă. Filopappou este un loc mai puțin turistic, unde m-am intersectat cu localnici ieșiți la o plimbare, dar și cu niște bicicliști care își dădeau drumul pe deal în jos pe o cărăruie care mie îmi părea a naibii de accidentată. Se ajunge acolo după ce traversezi un parc cam urâțel și urci o cărare semi-abandonată, dar drumul merită pentru că de sus se văd foarte bine Partenonul și restul orașului. Pentru cei puși pe explorat se poate coborî pe partea cealaltă a dealului, ajungând astfel în cu totul altă parte a Atenei, dar eu n-am riscat, căci n-aș mai fi știut cum să mai ajung de acolo la hotel.

VĂ PLACE ACEST ARTICOL?

Puteți dona o sumă modică pentru conținutul de pe acest site cu un card de credit sau printr-un cont Paypal.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply grupa65plus 16 mai 2013 at 6:21 pm

    Traiesc de multi ani aici,de la fereastra mea vad zi si noapte Pantenonul.Pasii ma poarta zilnic pe langa Acropole.Pozele foarte reusite si comentariile decente.Felicitari!

  • Lasă un răspuns pentru grupa65plus Anulează răspunsul