Călătorii

Asakusa și Templul Sensō-ji. Primirea în Tokyo

2 august 2013

Într-un fel prima călătorie intercontinentală este ca prima călătorie în străinătate: ai aceleași emoții și aceleași bucurii copilărești, ca și cum nu ai mai mers niciodată cu avionul. Pe 2 august, după ce mi-am ridicat cele două boarding pass-uri care urmau să mă călăuzească în Japonia, eram cea mai fericită pasageră din Aeroportul Otopeni. Sigur că starea asta de euforie nu a ținut la nesfârșit, după 2 ore și jumătate de zbor până în Moscova, 2 ore de escală în care n-am făcut altceva decât să străbat terminalele ca să ajung la cel pentru zborul meu și după încă 9 ½ ore de zbor nu îmi mai trebuia nimic, decât un somn bun și odihnitor.

* * *

Am zburat cu Aeroflot, o companie care nu are cea mai bună imagine de pe piață, deși pe nedrept: dacă până la Moscova am zburat cu o aeronavă așa și așa, de la Moscova la Tokyo am zburat cu un Airbus A330-300 care avea inclusiv WiFi la bord, dar cu plată, așa că m-am abținut să fac live blogging de la 10.000 m altitudine 😊 În rest cele 10 ore de zbor au trecut mai repede decât aș fi crezut și pentru că am zburat în cursul nopții am și ațipit de câteva ori. Cum mă trezeam mai aruncam un ochi monitorului care ne arăta unde suntem: oooo, suntem deasupra Siberiei, tot îmi doream eu să ajung și acolo cândva 😊

A doua zi dimineața, pe la 10.30, aterizam în Tokyo. Completasem în avion fișa aceea pentru Immigration services sau cum s-o numi, am stat la ditamai coada la pașapoarte, mi s-a făcut poză, mi s-au luat amprentele degetelor arătătoare de la ambele mâini (de chestia asta chiar nu știam) și am ajuns la vamă, unde, la răspunsul meu la întrebarea ce orașe voi vizita (Tokyo, Kyoto, Osaka) vameșul a fost interesat doar de Osaka și dacă am, oare, prieteni acolo. Nu aveam. You travel alone? Da, măi, și nu am prieteni în Osaka printre Yakuza, îmi venea să îi spun…

Gata, am intrat în Japonia! Acum urma partea mai stresantă pentru mine la momentul ăla, și anume să ajung la hotelul din Tokyo călătorind printr-un oraș care e cea mai populată metropolă din lume (13 mil. locuitori sau doar 8,9 milioane dacă iei în considerare doar cartierele din Tokyo), într-o țară care folosește 3 sisteme de scriere și în care nu am mai fost niciodată. Aeroportul Narita e la 60 de km distanță de Tokyo așa că îmi făcusem temele de acasă și, după ce am consultat site-ul aeroportului, am zis că cel mai bine e să iau trenul Keisei Skyliner la care primeam și un abonament de o zi sau două zile pe metroul din Tokyo. Prețul? 2980 Yen, adică aproximativ 100 de lei, destul de scump pentru un transfer de la aeroport cu trenul. Ulterior, adică în ultima zi în Tokyo, aveam să constat că toate trenurile astea rapide de la Narita cu prețuri mari sunt doar pentru turiștii străini. Există trenuri locale care fac cu 20 de minute în plus și costă jumătate din prețul celorlalte și cu care circulă aproape exclusiv localnicii care știu de ele.

Am luat deci Skyliner-ul din Narita, am coborât la Ueno și de acolo am luat metroul spre Asakusa, care se pronunță Asacsa, de era să nu înțeleg la început încotro mă îndrept. În stație la Asakusa, ușor confuză și foarte obosită fiind, zăresc o măsuță pliantă pe care scria ”Information” – doi japonezi se agitau pe acolo, unul m-a zărit și a venit să mă întrebe dacă sunt ok. Da, zic, dar caut să ajung la hotelul cutare. Da, imediat, sare japonezul și ia harta zonei și începe să caute hotelul, se mai uită pe rezervarea mea să vadă adresa apoi, victorie, l-a găsit și îmi spune pe unde să o iau. Trebuie să trec pe lângă templul Sensō-ji și apoi, când ajung la stradă, să o iau la stânga. Temerile mele că în Tokyo o să-mi fie greu să-mi găsesc locul de cazare se spulberă, nu mi-a venit să cred ce simplu a fost și ce iute am ajuns acolo.

Partea mai proastă a fost că, o dată ajunsă la hotel, mi s-a spus că check-in-ul se face la ora 16.00. Poftim?!? Era ora prânzului, muream de oboseală și aveam să aflu că nu mă pot caza, face un duș și dormi 20 de ore. Nu încă…

M-am resemnat, mi-am lăsat bagajul acolo și am plecat la plimbare. Sensō-ji e unul din cele mai frumoase temple din Tokyo, este mare, colorat și plin de viață, are o arteră comercială de mici buticuri care vând suveniruri sau mâncare proaspătă, e forfotă tot timpul și miroase a bețișoare parfumate arse, e mi-nu-nat. Pentru că am stat 5-6 zile în Tokyo în total am avut ocazia să trec pe lângă templul ăsta în fiecare dimineață și în fiecare seară în drum spre metrou. Dimineața era răcoare și puțină lume, îmi luam o cafea rece la cutie și ceva de mâncare (m-am îndrăgostit de cafeaua asta rece cât am stat acolo), mă așezam în apropierea templului și priveam lumea, templul și pagoda de alături. Era un început de zi perfect 😊

După Sensō-ji, pentru că încă nu se făcuse ora 16.00, am luat metroul spre Ginza. Am aterizat în mijlocul unui cartier complet diferit, cu clădiri înalte și magazine exclusiviste. Pe una dintre străzi se oprise circulația mașinilor și oamenii se odihneau pe bănci în mijlocul bulevardului, era o atmosferă foarte plăcută pentru plimbare, dar oboseala din ultimele 24 de ore începuse să își spună cuvântul. Am plecat spre hotel cu speranțe mari, dar realizând brusc pe drum că încă nu am schimbat banii în Yen. M-am uitat peste tot după un exchange care în orice oraș mare îți sare în ochi, de-a dreptul, dar care în Tokyo nu se vedea nicăieri. Nimic, așa că hotărăsc să scot de pe card, găsesc un loc cu multe bancomate, dar, surpriză, nici unul nu-mi acceptă cardul meu european pe care mi-l scuipă de fiecare dată afară și-mi amintesc că citisem despre asta pe net, doar la poștă, se pare, și la bancomatele Citibank, de unde mai scosesem bani la aeroport, pot să-mi folosesc cardurile. Mai rău decât atât, întrebând pe cineva de un exchange aflu că e sâmbătă (doh…) și sâmbăta acestea sunt închise!

Ce pot să fac…, hotărăsc să mă duc la hotel și să îi propun recepționerei să plătesc cu cardul. Nu se poate, n-au POS (!). Le propun să le plătesc doar prima noapte pentru care aveam Yen sau să le plătesc în USD – nu se poate, trebuie să plătesc toată suma. Și după toate orele de așteptat în avioane, pe aeroporturi, în oraș așteptând să facă ora de check-in îmi pierd controlul și mă enervez, recepționera este vizibil șocată și surprinsă (nu am văzut niciodată un japonez care să ridice vocea sau să pară cât de puțin nervos în două săptămâni petrecute acolo), îmi tot repetă să mă duc la un bancomat, dar eu tocmai fusesem acolo și cădeam din picioare de oboseală și numai gândul să mai merg pe jos încă 5 minute mă termina efectiv. Se pare că totuși mai era un exchange deschis sâmbăta și-mi explică unde e, oferindu-mi chiar să plătesc acum doar prima noapte de cazare și mâine restul, adică tocmai ceea ce eu îi rugasem inițial și la care primisem un refuz destul de ferm.

Ce rost mai avea oferta lor acum? Am plecat să caut exchange-ul acela care era pe lângă metrou, dar, iarăși, nu se zărea nicăieri. Noroc cu stația de poliție de acolo (în Japonia sunt mini-stații de poliție la fiecare 3 colțuri de stradă) unde un polițist îmi explică pe unde să o iau. Da, era chiar în fața mea, într-o clădire fără nici un semn în stradă care să te facă să bănuiești că acolo se găsește un exchange office. Da, era deschis și finally am schimbat banii, mi-am făcut check-in-ul și am dormit dusă vreo 14 ore neîntrerupte. Fus orar, jetlag? Nu mai conta, a doua zi dimineața când m-am trezit era și pentru mine dimineața și o nouă zi într-o nouă țară, a 40-a pe care o vizitam: Japonia 😊

You Might Also Like

20 Comments

  • Reply Mary Ana 22 august 2013 at 8:50 am

    Frumos povestit! Astept, in continuare, cu mare curiozitate, experientele tale prin Japonia.
    Wow, ai vizitat deja 40 de tari! Te admir pentru perseverenta ta, pasiunea ta si, mai ales, pentru faptul ca ti-ai depasit orice piedica si frica imaginara, caci, pana la urma, nici lipsa banilor, nici a timpului, nici a companiei nu sunt adevarate obstacole pentru implinirea viselor.Eu recunosc: imi lipseste curajul!
    Dupa ce te intorci din a 50-a tara, musai sa faci o sezatoare. Mi-ar placea sa te cunosc personal si sa aud prin viu grai povestile si experientele tale.

  • Reply Anca 22 august 2013 at 9:01 am

    Ooo, a 50-a tara, oare care va fi aceea? 🙂 Acum, recunosc, nu ma mai grabesc atat de tare sa “bifez” tarile, mi-am propus sa-mi indeplinesc si visurile mai exotice, chiat ca pentru asta voi vizita cate o tara pe an 🙂

    Multumesc pentru incurajare, poate va fi si o sezatoare candva, desi eu nu sunt o mare povestitoare prin viu grai 😛

  • Reply Gabriela 22 august 2013 at 6:19 pm

    E important ca in scris esti mare povestitoarew:)descrii atat de bine incat cititorul poate lua la cunostiinta multe din povestile tale.Te admir pt curajul de a pleca singura si de a-ti trai paiunea de a expora si cunoaste.Tine-o tot asa!

  • Reply iordachec 24 august 2013 at 9:00 am

    Apropos de lipsa POS, e interesant ca atunci cand pleci esti convins ca vei ateriza la mama si tata HITECH-ului de pe pamant si cand colo Japonia e atat de normala si traditionala de ai impresia ca tot ce stiai despre Japonia legat de tehnologie e minciuna. Asta pana dai cu ochii de toaletele "electrice" 🙂

  • Reply Bia 24 august 2013 at 9:23 am

    Altă lume! Felicitări pentru curajul de a o aborda… singură 🙂

  • Reply Anca 24 august 2013 at 4:31 pm

    Multumesc 🙂

  • Reply Anca 24 august 2013 at 4:32 pm

    Ehe, toaletele electrice si toatelele japoneze traditionale (turkish type) merita articol separat 😀

  • Reply Anca 24 august 2013 at 4:33 pm

    Toata lumea imi mentioneaza curajul, dar zau daca e vorba de curaj aici 🙂 Nu stiu cum sa va mai conving ca e… simplu si usor 🙂

  • Reply iordachec 26 august 2013 at 3:05 pm

    Eu am cascat ochii cat farfurioara de cafea cand am vazut capacele de toaleta Panasonic. Costau cam 600-700 USD. Clar merita un articol separat 🙂

  • Reply Anca 27 august 2013 at 8:47 am

    Asa mult? Nu m-am uitat dupa ele prin magazine, dar am vazut ca sunt peste tot in Japonia…

  • Reply alicee 4 septembrie 2013 at 10:31 am

    Si mie mi-ar placea sa incep sa descopar Asia incepand cu Japonia. Am impresia ca e o tara friendly, scumpa DA, dar in aceelasi timp mai civilizata si mai putin "turistica" decat Malayesia sau Thailanda, tari in care se inghesuie toti cei care vad Asia for the first time!
    Ma bucur sa aflu ca nu e atat de greu de patruns in Tokyo chiar daca pt cei peste 9 milioane de locuitori ai sai trebuie sa fie imensssss

  • Reply Anca 4 septembrie 2013 at 2:01 pm

    Asta e si motivul pentru care am ales Japonia, e o tara “civilizata” si fiind totul organizat foarte bine (de exemplu transportul) e usor de calatorit.

  • Reply Emil J. 12 februarie 2014 at 2:40 pm

    Buna! Felicitari pentru impresiile asternute pe blog! Scrii minunat si te invidiez pentru asta. Rugamintea mea este sa-mi spui cu ce fel de aparat ai facut pozele? TE rog! Iti multumesc pentru raspuns de pe acum!

  • Reply Anca 12 februarie 2014 at 2:44 pm

    Pozele din Japonia le-am facut cu un Sony Nex C3, acum am alt aparat 🙂

  • Reply Kirin 16 septembrie 2014 at 9:45 pm

    Din cate povestesti ai stat la Sakura Hostel. Asa e?

  • Reply Anca 17 septembrie 2014 at 10:11 am

    Nu, am stat la Asakusa Hotel Wasou.

  • Reply Kirin 18 septembrie 2014 at 2:01 pm

    A, vis-a-vis oarecum 🙂 Din Asakusa ( sau de peste rau din Sumida-ku unde de afla Tokyo Sky Tree / Solamachi ) se ajungea foarte usor si pe jos ( daca ai o oarecare rezistenta) in Ueno, Akihabara ( orasul electronicelor si barurilor cu tematica manga / otaku ), Ochanomizu ( unde e o catedrala ortodoxa ruseasca ) apoi in Marunouchi ( unde se afla Ginza, Tokyo Eki ( gara centrala ) si Palatul Imperial. Daca mai ajungi vreodata pot sa-ti fac un traseu. Fiecare cartier are centrul lui si atractiile specifice.

  • Reply Kirin 18 septembrie 2014 at 2:06 pm

    precizare : Ginza se afla de fapt in Chuo-ku dar e in imediata vecinatate a Marunouchi ( care face parte din Chiyoda-ku ) :))

  • Reply Anca 18 septembrie 2014 at 2:36 pm

    Sper sa mai ajung 🙂 Japonia mi-a ramas la suflet si nici nu am apucat sa vizitez tot ce imi doream.

  • Reply Kirin 18 septembrie 2014 at 3:13 pm

    Eh, banuiesc ca atunci cand ti-ai revenit din " soc" erai deja acasa. Totul s-a intamplat prea rapid 🙂

  • Lasă un răspuns