Călătorii

Antrenament pentru transsiberian

21 iulie 2011

Într-o zi o să mă urc într-un tren și o să merg până hăt-departe, la Beijing. O să merg o săptămână, o să străbat Siberia, Mongolia, deșertul Gobi și apoi China. La Beijing o să mă dau jos din tren, o să mă plimb pe Marele Zid Chinezesc și-o să mă întorc acasă. O să citesc 14 cărți pe tren, câte una pentru fiecare zi, o să mă uit pe geam, o să țes povești despre locuri pe care n-o să le mai văd niciodată, despre oameni a căror limbă n-o s-o vorbesc niciodată, despre lucruri pe care n-o să le cunosc niciodată. Apoi o să mă întorc acasă. Mereu mă întorc acasă, deși aș putea să n-o fac.

Mi-am cumpărat ieri biletul pentru Moscova. Biletul de tren. 38 de ore sunt până acolo, iar 38 de ore nu mai sunt un drum cu trenul ci, vorba cuiva, o expediție. Un antrenament pentru un drum și mai lung, pentru transsiberian, probabil, o idee mai veche și neoriginală de a străbate o Asie bătrână ca o smochină stafidită.

Cât am stat la Wasteels, bătând-o la cap pe doamna de acolo cu întrebări despre prețuri, rute, suplimente pentru loc și cușetă, au intrat două cupluri de tineri străini: unii pentru Istanbul, ceilalți pentru Croația. Numai străini, niciun român. De la Wasteels mi-am luat și biletele pentru Viena și Budapesta, acum mai mulți ani. 19 ore mergi până la Viena, un fleac, și când ajungi e ora prânzului, ieși din gară și iei metroul până în Stephansplatz ca și cum abia adineaori ai ieșit pe ușa de acasă.

Dacă vreți să călătoriți cu trenul prin lume, nu doar până la Constanța sau Bacău, mergeți la Wasteels, au acces la mai multe sisteme de rezervare și train-pass-uri pentru 3 continente, nu au tarife mai mari decât agențiile CFR și te pot ajuta inclusiv cu organizarea unei călătorii cu transsiberianul. O să scriu mai multe despre subiectul ăsta probabil după ce mă întorc din Rusia, deocamdată vă îndemn doar să visați și să încercați și variante mai puțin convenționale de călătorie. Mai lăsați mașinile și autocarele care se ciocnesc de TIR-uri și luați trenul, e mai romantic, mai sigur, cu paturi pe care să te întinzi și cu timp pentru privit pe fereastră.

A, că tot veni vorba de trenuri, ieri am mai făcut o premieră: mi-am cumpărat online biletul de tren pentru mare. Cam ciudat sistemul, urâțel cu niște ferestre care se deschid tam-sesam și imposibilitatea de a-ți modifica adresa de email, forțându-te să te mai înregistrezi o dată. Partea bună e că până pe 30 septembrie oferă o reducere de 10% pentru cei care plătesc cu Mastercard sau Maestro (nu-i cazul meu), dar și reduceri între 5 – 13% pentru cumpărarea biletelor cu anticipație. Anul trecut, când mi-am luat biletul de tren din gară, înainte de plecare, am mers tot drumul în picioare, atât de mulți oameni erau. Asta e o experiență pe care nu mai vreau s-o repet, clar, așa că mi-am cumpărat biletul online, l-am printat și am scăpat de mersul la agenție.

De abia aștept să ajung la mare, în golful meu cu pietre albe rotunjite de valuri, să zac sub măceș, sub soare, în apă, sub apă, să mă fac una cu nisipul ăla fierbinte. Mai e un pic…

You Might Also Like

29 Comments

  • Reply Narcisa 21 iulie 2011 at 10:11 am

    felicitări! cred că abia aştepţi să pleci! spune-mi, te rog, cât a costat biletul până la Moscova şi cam cât e pentru trans-siberian? ah! ce poftă mi-ai făcut! 🙂

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 10:16 am

    Biletul one-way pentru Moscova, clasa a doua, la cuseta de 4 locuri a costat 93 Euro (390 lei). Pentru trans-siberian chiar nu stiu, ca n-am intrebat, dar mai multe informatii gasesti aici: http://www.seat61.com/Trans-Siberian.htm, sunt trecute preturile pe anumite segmente de drum si clase diferite 🙂

  • Reply VertAnge 21 iulie 2011 at 10:33 am

    Mie nu prea imi place sa merg cu trenul. Cea mai lunga calatorie a fost de 11 ore (Bucuresti-Iasi, dupa ce deraiase un tren inaintea celui in care ma aflam si a trebuit sa asteptam in camp) si mai aveam nitel si ma dadeam jos. Nu stiu ce as face in 38 de ore, desi trebuie sa recunosc ca o excursie in Rusia merita efortul.
    Nici pentru trans-siberian nu am planuri, dar tare mult mi-ar placea sa merg cu Orient Express-ul si sa recitesc romanele semnate de Agatha Christie. Intr-o buna zi…:)

  • Reply alicee 21 iulie 2011 at 10:36 am

    A fost destul de scump, dar pentru Rusia ma gandesc ca a fost varianta cea mai ieftina, cu trenul!

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 10:39 am

    VertAnge, o calatorie cu trenul 11 ore pana la Iasi cred ca m-ar plictisi si pe mine 🙂 Pana in strainatate, nu 🙂

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 10:40 am

    Alicee, o varianta mai ieftina nu am gasit, probabil ca daca luam bilet de avion din timp dadeam aceiasi bani, dar de la bun inceput am vrut sa merg cu trenul.

  • Reply Ioana 21 iulie 2011 at 11:18 am

    Moscova, super! Si eu am Moscova in plan pentru anii ce vor veni, mai ales ca mi-a placut la nebunie ce am vazut la St. Petersburg anul asta…si nu mi-a ajuns nici pe o masea.

    Vreau si cu transsiberianul, vreau si la Beijing, vreau si pe Marele Zid, si in muuulte alte locuri, sanatosi sa fim, sa apucam sa le vedem pe toate si multe altele! 🙂

    VertAnge, eu visez demult la o plimbare cu Orient Express-ul, pacat ca cea mai ieftina ruta e in jur de 800 eur de persoana 🙁

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 11:21 am

    Orient Express – da! cu tot cu Agatha Christie 🙂 Nu se poate merge cu nașul, ca sa platim mai putin? 😛

  • Reply Ioana 21 iulie 2011 at 11:46 am

    Faina ideea cu Transiberianul. Si eu ma gandeam (gandesc?) la ea zilele astea. Dar as vrea sa ma opresc in cat mai multe statii pe drum. Am auzit ca se poate face asta cu un anumit tip de bilet. Hop off, explore, hop on.

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 11:59 am

    Da, se poate, asta as vrea sa fac si eu, sa vizitez macar o parte din orasele de pe drum.

  • Reply Ana Ujlaki 21 iulie 2011 at 1:10 pm

    CAt de fain ca mergi!!! Vroiam sa te intreb dc ai nevoie de vize si dc trebuie sa faci niste vaccinuri ceva?

  • Reply Liliana 21 iulie 2011 at 1:13 pm

    Wow, ce fain ai povestit tu aici … Ma faci sa stau cu sufletul la gura sa te urmaresc 🙂

  • Reply VertAnge 21 iulie 2011 at 1:16 pm

    Ei, lasa ca ne facem noi mari si facem o excursie impreuna cu Orient Express-ul.:)
    Pana una-alta, asteptam cu nerabdare povestirile Ancai la intoarcerea din Rusia.

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 1:20 pm

    Liliana, lasa ca nici tu nu duci lipsa de povesti palpitante prin Ucraina 🙂

  • Reply Lordana 21 iulie 2011 at 1:36 pm

    Anca, bag seama ca Aurélie Amiot te-a convins sa mergi cu trans-siberianul? Se pare ca experienta este, intr-adevar, inoubliable;
    Cat despre biletul CFR cumparat online – si eu am incercat saptamana trecuta pentru prima data serviciul si totul a fost in regula; doar restul calatorilor se uitau ciudat la mine cand am scos biletele imprimate pe coala A4 si buletinul 🙂

  • Reply Anca 21 iulie 2011 at 1:43 pm

    Loredana, e o idee mai veche, nici nu mai stiu exact cand am auzit prima data de trans-siberian, altfel eu sunt foarte greu de convins, ma duc unde ma trage ața, iar anul asta mă trage in Rusia, peste un an-doi poate ma va trage spre Beijing, de ce nu? Deocamdata visez la asta 🙂

  • Reply Liliana 21 iulie 2011 at 2:57 pm

    Nu, nu e nevoie de nici un vaccin pt Rusia, iti confirm eu.

  • Reply Gabriela Cimpoca 22 iulie 2011 at 11:00 pm

    Nu am mai mers cu trenul de cand eram profesoara navetista, asta se intampla acum vreo 30'j de ani. Dar la o calatorie de asta m-as inscrie, desigur! Sa ai vacanta frumoasa! 🙂

  • Reply Anca 23 iulie 2011 at 8:48 am

    Multumesc 🙂

  • Reply Yours 24 iulie 2011 at 10:42 am

    Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin varianta feminina si moderna 🙂

  • Reply Anca 24 iulie 2011 at 11:01 am

    N-am citit cartea, dar daca zici tu…:)

  • Reply Yours 24 iulie 2011 at 11:48 am

    eh, sper din tot sufletul ca nu deranjez.
    daca da, spune-mi!

  • Reply Anca 24 iulie 2011 at 11:56 am

    Ei, poftim, de ce sa deranjezi?! Dimpotriva, m-ai facut curioasa sa citesc cartea, desi nu stiu cum l-as mai “inghiti” pe Jules Verne acum, imi amintesc ca era destul de misogin in romanele lui, daca nu ma inseala memoria foarte tare 🙂 In sensul ca femeile erau mereu insotitoare, iar barbatii exploratori.

  • Reply Yours 24 iulie 2011 at 5:00 pm

    Anca, eh, nici eu n-as mai putea citi Jules Verne. Cu toate ca "a nu fi in stare nu e o virtute, ci o neputinta" 🙂

  • Lasă un răspuns