Călătorii

Antonio și geanta cu pietre

1 martie 2013

Vineri seară, Sicilia. După o vizită la Taormina și cules de pietre de pe plaja de la Isola Bella se face timpul să mă întorc în Catania. O pornesc pe jos spre Giardini Naxos de unde voiam să iau autobuzul – timp aveam berechet, așa că nu îmi făceam prea multe griji. Cu toate astea tot căscând gura la peisajele care mi se întindeau la picioare și oprindu-mă la fiecare pas pentru fotografiat mă trezesc, îngrijorată, că a trecut timpul și eu mai aveam o bucată bună de mers. În clipa aia a oprit o mașină în dreptul meu: Antonio.

* * *

Stazzioni?” mă întreabă un tip mărunțel într-o mașină deloc mărunțică. ”Da”, zic eu, încercând să ghicesc dacă am de-a face cu vreun Hanibal Lecter sicilian sau e doar vreun mafiot local. „Și eu merg spre stazzioni, te pot duce până acolo.”, glăsuiește mai departe salvatorul meu pirpiriu.

Hm, nu mă urcasem până atunci într-o mașină străină cu un om străin care oprește pe marginea drumului (tot străin) și face oferte din astea cu „te duc nu știu unde”, nici în România, nici în străinătate, dar mi-am amintit că în urmă cu doar câteva secunde mă văicăream de mama focului (în gând) că o să pierd autobuzul și sunt „in the middle of nowhere” – poate că există o lege a universului care îți oferă ceea ce ai nevoie atunci când ai nevoie, nu ar fi nepoliticos din partea mea să refuz oferta picată din senin?

Urc în mașină. Pe drum, după ce am făcut cunoștință, Antonio mă informează că și el merge la Catania și că dacă vreau mă poate duce până acolo, doar că mai trebuie să se oprească câteva minute nu știu unde. Aveam deja bilet de autobuz cumpărat, dar mașina fiind mai confortabilă decât autobuzul și mai rapidă, iar universul atât de generos în seara aia zic din nou da, așa că Antonio întoarce mașina și o ia hotărât în direcția opusă, din care tocmai venisem. „Unde mergem?” „În Letojanni, pentru o cafea„. Și mergem, mergem, trecem și de Isola Bella de începusem să mă întreb dacă nu cumva fusesem răpită. Până am ajuns în Letojanni mi-a picat și fisa cu cafeaua – ne întorsesem tot drumul ca Antonio să bea o cafea. Cu mine.

Deci iată-mă în Letojanni, un mic orășel pe malul mării, bând o cafea cu un sicilian pe nume Antonio, care s-a dovedit a fi un jurnalist care lucra prin Roma și Milano și care în timp ce eram la cafenea, nebănuind că înțeleg italiana, s-a lăudat la telefon unui prieten cu cine s-a întâlnit pe drum. În fine, plecăm și o luăm din nou înspre Catania.

Antonio, hotărât să-mi arate frumusețile Siciliei, îmi povestește una alta și mi le arată din mașină: Isola Bella, diverse stânci, ș.a.m.d., și se oferă să-mi pună geanta pe bancheta din spatele mașinii. Refuz ferm, amintindu-mi că aveam poșeta plină de bolovani sicilieni pe care îi strânsesem pentru mama – mă și vedeam culegând de pe bancheta omului pietrele care căzuseră accidental din geantă și explicând de ce aveam așa ceva la mine!

Se înserase deja bine, moment în care Antonio scotocește după un CD și declamă, uitându-se la mine: „A song for you!” și spre surpriza mea pune CD-ul și….. începe să cânte! Fabrizio de André, mă informează displayul din mașină, cântece despre “amore” și altele asemenea – numai în Italia puteam să pățesc așa ceva și, evident, dintre toți Antonio din Sicilia nu puteam să îl găsesc decât pe cel mai urâțel și mai afon.

După vreo 15 minute de muzică live lui Antonio îi sună telefonul și începe niște conversații cu alți frați jurnaliști despre problemele lor jurnalistice. Pe speaker, că tot eram și eu acolo și de ce să mă plictisesc între două romanțe. După telefoane alte cântece, cu ceva întreruperi să-mi arate Faraglioni dei Ciclopi din Aci Trezza – niște stânci spectaculoase care răsar din mare -, un castel normand, apoi din nou cântece, de data asta mai disco și tot așa. Nu mă pot plânge că drumul a fost plictisitor – garantat în autobuz nu mi-ar fi cântat nimeni nimic.

Ne-am despărțit pe lângă Piazza Duomo din Catania – eu refuzând invitația la cină („Ah, ce obosită sunt, vai, vai„), el îndreptându-se spre un viitor cu demoazele mai receptive la romanțe.

Fabrizio de André, Il Pescatore, una dintre melodiile mai săltărețe:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Cristina 27 martie 2013 at 12:02 pm

    Ha ha!

    Chiar ca numai in Italia patesti din astea… 😀
    Dar ai cules o amintire frumoasa…
    Daca Antonio nu era cel mai uratel si afon acceptai invitatia la cina ? :))

  • Reply Anca 27 martie 2013 at 1:10 pm

    De ce nu? 🙂

  • Lasă un răspuns