Prin viață

Anii cei mai fericiți

9 noiembrie 2010

Am avut azi o străfulgerare că poate ăștia sunt cei mai fericiți ani pe care îi avem, și n-am avut eu destulă minte să îmi dau seama până acum, anii în care poți face o grămadă de lucruri care să te facă fericit (și îți trebuie așa de puțin ca să fii fericit), ani destul de mulți încât să știi ce e cu viața asta, dar destul de puțini ca să mai ai o grămadă înaintea ta, dacă totul decurge bine și oarecum previzibil. Ăștia sunt anii de care îți vei aminti mai târziu, cu nostalgie și dor pentru persoana care ai fost și nu mai este, care se frământa pentru cine știe ce fleacuri și se entuziasma pentru aparent-nimicuri. Posibil să fi fost influențată și de vremea mult prea perfectă de afară, de broșa mea ca un mac roșu pe care am redescoperit-o azi dimineață și poate de încă unul-două lucruri nu foarte însemnate, dar care m-au făcut să zâmbesc.

* * *

După care mi-am dorit ca iarna asta să mă închid pur și simplu în casă cu niște cărți de călătorie și multe ceaiuri aromate, să îmi treacă timpul citind aventurile altor oameni în timp ce afară viscolește, o atmosfera de iarnă rusească cu samovarul duduind în cameră (nu sunt o persoană foarte pretențioasă, asta e clar). Mi-am luat Călătorie nesfârșită a lui Claudio Magris combinată cu Bloodorange, ceaiul meu preferat, și Spring Morning, un pic mai picant decât primul, dar totuși bun. O parte din cărți le-am descărcat de pe Gutenberg, cărțile mai noi mi le voi cumpăra – mâine vreau să ajung pe la Verona să îmi iau și Un barbar în Asia. Nu mai vreau ghiduri, sunt așa de seci și plictisitoare, vreau să știu cum e lumea văzută prin ochii altcuiva și scriitorii se pricep cel mai bine să dezghioace aceste experiențe și să ți le prezinte filtrate prin propria imaginație.

Mă întorc astfel la o pasiune mai veche, cititul și, după weekendul ăsta, promit să mă cumințesc.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply M. 9 noiembrie 2010 at 5:17 pm

    Eu nu prea am citit cărţi de călătorie, însă Parisul l-am descoperit mai întâi prin ochii inspectorului Maigret. Nu-ţi pot spune ce linişte am simţit când am trecut pe lângă Quais des Orfevres pentru prima dată la pas 🙂

  • Reply Anca 10 noiembrie 2010 at 7:28 am

    Eu cand am ajuns la Paris am cautat un parculet in care se ducea Marcel Proust, cand era copil 🙂 Si chiar daca in realitate s-a dovedit a fi un loc cam banal, in mintea mea are aceeasi aura speciala pe care i-o conferise scriitorul.

  • Reply adrian 10 noiembrie 2010 at 3:00 pm

    Citesc de ceva timp blog-ul tau, imi place mult , calatoresc permanent cu fiecare postare prin locurile pe care le prezinti. doresc sa te intreb cu ce program ai realizat textul “ calatorii imaginare “ de pe fotografii . Si inca o mica intrebare : Ce obiectiv folosesti ?
    Fotografiile sunt minunate. Ultimele prelucrari au fost reusite. Mai ales cele din Belgia mi-au adus aminte ca am vizitat aceasta tara in 1986. Prelucrarea realizata de tine a facut sa simt cat timp a trecut .
    Multumesc

  • Reply Anca 10 noiembrie 2010 at 3:13 pm

    Multumesc, Adrian. Logo-ul e facut in Photoshop (si fotografiile sunt prelucrate tot cu programul asta) – liniile ondulate sunt un photoshop brush tip stampila peste care s-a pus layerul cu textul. E relativ simplu, daca ai ceva experienta in editare foto. Am un obiectiv banal, e cel de kit, din plastic, pentru Nikon D60. Deocamdata n-am reusit sa investesc in ceva mai performant, preocupata fiind sa calatoresc 🙂

  • Lasă un răspuns