Călătorii

Roma de mărțișor

March 3, 2017

Weekendul trecut am lăsat vremea rece din București pentru o mini-vacanță la Roma cu ploaie și nori (și ceva soare din când în când). După prima mea vizita acum opt ani, am găsit orașul neschimbat, cu o singură excepție: la toate obiectivele turistice majore și în toate gările prin care am trecut erau cel puțin doi soldați cu mitralieră, plus carabinieri, în locurile mai importante.

* * *

Nu-mi amintesc să fi văzut asta acum opt ani și nici în Napoli n-am observat nimic similar, acum câteva luni. Însă Roma e Roma – dacă e să aibă loc un atac terorist în Italia, cel mai potrivit loc pentru o bombă e un loc super aglomerat și înghesuit, ca Fontana Di Trevi. Pe străduțele aglomerate care duc acolo cu greu poți strecura un fir de ață, darămite o ambulanță. Dar destul cu asta – nu m-am dus acolo ca să-mi fac griji, ci ca să mă plimb, să mănânc înghețată, să fac poze și să nu mă mai gândesc la nimic, pentru o vreme. Cam greu cu ultima parte…

CASTEL SANT’ANGELO

Am stat pe lângă Castel Sant’Angelo, un loc bun dacă vrei să fii aproape de Vatican și să poți ajunge în 10-15 minute în Piața Navona sau la Fontana di Trevi. Lângă podul ăla care duce la castel am găsit într-un magazin de bijuterii artizanale niște cercei cu o montură minunată – noul meu motto e că vacanțele sunt locuri foarte bune pentru găsit și cumpărat lucruri frumoase, de care să te bucuri mai târziu. Bani pe prostii fără valoare nu am chef să dau.

COLOSSEUMUL ȘI FORUMUL ROMAN

La prima mea vizită la Roma nu am putut vizita Colosseumul și Forumul Roman – era Anul Nou și erau închise, așa că m-am revanșat acum. Auzisem povești despre cum altora Colosseumul li s-a părut mic și dezamăgitor, dar mie mi s-a părut impresionant: comparativ cu amfiteatrul din Capua, este mult mai mare, într-o stare mult mai bună și, partea cea mai grozavă e că poți urca la etaj! Povestea locului e mânjită cu sânge – programul de pe vremea romanilor începea dimineața cu pampa, prezentarea participanților, urmată de venationes, vânarea animalelor sălbatice; la prânz aveau loc execuțiile ad bestia în care condamnații neînarmați și goi erau uciși de fiarele sălbatice care îi făceau bucățele, ziua încheindu-se cu munera, luptele cu gladiatori – aceștia erau de regulă prizonieri sau sclavi, dar printre ei erau și oameni liberi, care căutau faimă. Sânge, sânge, sânge. Welcome to Rome!

PIAȚA SPANIEI & PANTHEONUL

Ce e cu locurile astea turistice pe care mergem să le vedem? Tot ce-mi amintesc din Piața Spaniei e că am găsit un iepure tricotat și m-am plimbat aiurea în sus și-n jos ca să găsesc stația de metrou.

OSTIA LIDO

Roma nu e pe malul mării, dar se poate ajunge acolo destul de repede. Am luat metroul până la Piramide, iar de acolo alt tren până în Lido Centro. Nu e mare lucru de văzut în Ostia – marea e îngrădită de tot felul de construcții și am ocolit mult până am putut ajunge pe malul mării. Sunt alte locuri mai frumoase pentru o plimbare pe malul mării, le-am pus pe wishlist pentru data viitoare: Anzio, Sperlonga, Santa Marinella, Sabaudia.

VILLA BORGHESE ȘI PIAZZA DEL POPOLO

Ultima zi: am căutat degeaba Villa Borghese și m-am mulțumit cu un prânz cu fructe de mare pe lângă Piazza del Popolo. Pierzi o grămadă de timp mergând de colo-colo și până am ajuns la Termini, să iau autobuzul pentru aeroport, trecuse jumătate de zi. Între timp, s-a terminat și mini-vacanța.

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge la Roma: cu Ryanair, biletul a costat 31 euro.
Cazare în Roma: am stat la Grand Hotel Olympic, lângă Vatican, cazarea a costat 173 euro pentru 3 nopți, mic dejun și taxe incluse.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Ana March 13, 2017 at 8:32 am

    Frumos. Ca toate comentariile pe care le citesc aici.Imi aduc aminte de propria excursie la Roma din februarie 2016 cand deja erau carabinieri si mini tancuri peste tot.Eu am avut ghinionul sa nimeresc intr-o minivacanta a elevilor si peste tot erau grupuri mari de copii, elevi studenti, etc.Insa Roma ramane Roma in ciuda tuturor.

    • Reply Anca March 13, 2017 at 9:27 am

      Asta e noua realitate in care traim: foarte multi turisti + posibili teroristi. Dar tot prefer acest secol altuia…

    Leave a Reply