Călătorii

Santorini: de la Fira la Oia pe jos

November 18, 2016

Santorini e una dintre ”vedetele” insulelor grecești: beneficiază de un marketing agresiv, este port pentru vasele de croazieră, are peisaje spectaculoase și priveliști ultra-cunoscute, vile luxoase și un aer cosmopolit.

* * *

Oamenii merg acolo să vadă ”apusul din Oia”, un produs de mare succes care atrage fraieri turiști din toată lumea care se înghesuie să vadă un fenomen astronomic spectaculos care s-a repetat până acum de 364512739864816358901658 ori, de la facerea lumii încoace. Dincolo de toate astea, Santorini chiar este o insulă frumoasă și cel mai bine o poți vedea… pe jos. Poți ajunge de la Fira la Oia în aproximativ 3 ore, pe un traseu de hiking de vreo 10 km care străbate coama muntoasă a insulei, de la mijloc (Fira) spre capăt (Oia).

HIKING SPRE OIA

În Fira, după ce m-am cazat la camping și am făcut o baie în piscină, m-am hotărât să fac traseul chiar în aceeași zi, deși eram un pic obosită pentru că mersesem și în dimineața aceea vreo 3 km până în portul din Folegandros (deh, atunci eram odihnită și mi se păruse mai nimic). Calculând în cât timp urma să fac cei 10 km de la Fira la Oia astfel încât să ajung la Oia la timp să prind faimosul apus, mi-am dat brusc seama că ar cam fi timpul să o iau din loc. Era aproape ora 3 și mi-ar fi luat în jur de 3-4 ore să străbat toată distanța aceea, cel puțin așa îmi zicea harta mea.

Traseul e destul de intuitiv, trebuie să ajungi în Fira pe aleea care merge pe malul mării, aia pe care se înghesuie sute de turiști, alături de localnici și de niscai măgăruși. După ce m-am minunat de priveliștea spre ”caldera” (căldarea vulcanică) și mi-am făcut fotografii, am continuat pe aceeași alee până când am ieșit din oraș. La un moment dat aleea a rămas pustie, singurii oameni care mai treceau pe lângă mine fiind alți amatori de hiking care voiau și ei să ajungă la Oia pe jos.

În scurt timp am ajuns la Imerovigli, iar abia după aceea a început adevărata drumeție cu nimic în jur decât mare și stânci. Față de câți turiști vin în vacanță în Santorini, pe traseul ăsta relativ ușor am văzut extrem de puțini. Majoritatea mi-o luau oricum înainte, pentru că eu mă mișcam cu încetinitorul. Dacă până la Imerovigli am mers pe o alee pavată, după aceea a rămas doar o cărare, cu câteva indicatoare ici și colo. Dar n-ai cum să te rătăcești, în altă parte n-ai pe unde să o iei. Pe o singură porțiune de vreo 50 de metri am coborât cu greutate un deal: bucata aia era în curs de amenajare, iar pietrișul roșu îmi fugea mereu de sub picioare. Însă când am ajuns în vârf și am găsit acolo o bisericuță, parcă nu-mi venea să cred unde sunt și cât de frumos este totul!

Ăsta e traseul – în capăt de tot se zărește Oia:

APUS STUPID LA OIA

= turistic, clișeistic, banal. Am văzut apusuri mai frumoase care erau frumoase tocmai pentru că erau experiențe autentice, neregizate și neașteptate. Oia e înțesată de hoteluri-boutique al căror tarif crește cu cât sunt mai aproape de apus sau de mare. Te uiți în jos în curtea vilelor și îi vezi pe locatari făcându-și selfies într-o mare frenezie. Mirese care s-au măritat deja își trag după ei mirele și fotograful, pentru poze ”romantice”, pentru că ce poate fi mai romantic decât fotografiile de nuntă în Oia, Santorini? Cu cât avansezi spre capătul insulei, de unde apusul se vede mai bine, cu atât totul devine sufocant de aglomerat și îngust. Iar eu am fost acolo în septembrie, nu în plin sezon! La un moment dat nici nu mai poți să te întorci, pentru că vine valul din urmă și te împinge înainte. Iar la capăt de tot, după ce te-ai înghesuit pe niște alei înguste, ajungi într-un loc în care oameni stau agățați pe garduri, ciorchine, așteptând ”minunea”. Totul mi s-a părut atât de ridicol încât am uitat să fotografiez apusul.

În septembrie soarele apune devreme – până m-am dezmeticit eu se întunecase deja și m-am dus să iau autobuzul înapoi spre Fira. În stație, omor – toți oamenii ăia care mai devreme trăiau romantismul la cote maxime, se întorseseră la realitate înghesuindu-se în autobuz. Șoferii greci, amabili, au umplut autobuzul ochii, înghesuind pasagerii în picioare. O fi legal în Grecia să transporți cu autocarul pasageri care stau în picioare? Tupeul celor care vindeau bilete a fost atât de mare încât tot îndemnau o familie de indieni să se înghesuie mai bine, deși era clar că nu mai încăpeau, motivând că nu pot despărți familia numeroasă. Până la urmă indienii au fost singurii care au dat dovadă de decență, preferând să coboare din autocar, decât să se înghesuie ca vitele.

O simplă experiență, dar una care îți lasă un gust amar în insula care vinde experiențe ”once in a lifetime”.

PLAJA VLYCHADA

A doua zi am plecat spre plaje: îmi trecusem în wishlist mai multe, dar autobuzele care pleacă doar din Fira, în care trebuie să revii pentru orice schimbare, mi-au impus să fiu mai selectivă. După ce m-am holbat pe net la tot felul de poze cu plaje care mai de care, am ales plaja Vlychada.

E, într-adevăr, o plajă spectaculoasă, cu niște formațiuni care te duc cu gândul la Göreme, Turcia. Plaja e foarte lungă, cu valuri sălbatice, nisip aspru pe mal și cu pietre în apă (exceptând zona amenajată, unde am găsit nisip și în apă). Undeva spre mijlocul ei este un hotel cu șezlonguri, după care urmează iar o bucată pustie pe care n-am reușit să o străbat, că nu știam unde ajung.

Dezavantajul la Vlychada e că pe cât de frumoasă e, pe atât de agitată e marea: am avut tentative de a înota, iar valurile m-au aruncat pur și simplu pe mal cu o forță de nebănuit, așa că dacă sunteți în căutare de locuri cu apă calmă, la Vlychada n-o să prea găsiți așa ceva. În zona amenajată, însă, am reușit să mă bălăcesc într-o oarecare acalmie – e singurul loc în care marea te lasă cât de cât în pace.

PLAJA PERISSA

Autobuzele de la Fira la Vlychada circulă mai rar (sunt câteva pe zi, iar al meu a mai și întârziat 30 de minute!), dar au un avantaj: din Vlychada se duc la Perissa, care e ”capăt de linie”, așa că m-am dus și acolo să văd cum e. Perissa e o plajă foarte cunoscută și vizitată, are multe restaurante pe malul mării și o grămadă de șezlonguri, lucruri pe care n-o să le prea găsești în Vlychada. Nisipul e mai grunjos, și pe plajă, și-n apă, iar marea e calmă și poți înota liniștit. Un perete stâncos care se ridică brusc din mare dă un aer mai interesant plajei care altfel ar fi banală.

FIRA

A fost ”baza” explorărilor mele și are avantajul că oferă cazare ceva mai ieftină decât Oia, iar din Fira pleacă toate autobuzele care străbat insula. Eu am stat într-un camping, într-un cort – a fost prima experiență de tipul ăsta și a fost surprinzător de confortabil. Deși cazarea este scumpă în Santorini, mâncarea nu a fost deloc așa: oferta fiind mai mare decât pe alte insule, am cheltuit mai puțin, iar mâncarea a fost mai bună. Fira este înțesată de turiști și magazine, însă spre deosebire de Oia e un oraș mai ”real”, nu o construcție artificială.

Cred că dacă n-aș fi făcut drumeția asta de 10 km aș fi ratat, până la urmă, ceva esențial. Să fii doar tu și cu marea pe o insulă vulcanică care se unduiește spectaculos sub picioarele tale, arătându-ți tot ce are ea mai frumos – pentru amintiri de genul ăsta călătoresc, nu pentru apusuri și romantisme cumpărate.

CHESTIUNI PRACTICE:

Hiking Trail Fira-Oia: distanță 10 km, durată 3-4 ore.
Autobuzele din Santorini: Ktel.
Cazare: Camping Santorini

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Stoica Ramona April 4, 2017 at 7:25 pm

    Buna seara! imi puteti spune ,va rog ,numele campingu-ului.Am cautat camping pt corturi in Fira si nu am gasit nimic.Mi-ar fi de real folos orice informatie pe stoica.manuela@yahoo.com.Multumesc !

  • Leave a Reply