Lucruri utile

Noul meu laptop

February 20, 2016

După o perioadă proastă din punct de vedere tehnologic, am făcut într-un final o decizie deșteaptă: mi-am cumpărat un laptop Toshiba și am prins atât o promoție eMAG (IT Days), cât și una Toshiba (garanția No Matter What). Bonus: îmi place la nebunie cum arată și cum se mișcă laptopul ăsta!

* * *

Fostul meu computer, pe care am lucrat în ultimii x ani, a fost un All View asamblat în România, care a fost prin service mai frecvent decât mi-aș fi dorit eu. Încă de la început, când era nou-nouț, s-au stricat diverse lucruri la el, suficient cât să-mi facă o grămadă de nervi pentru că stătea câte 3 săptămâni în reparații, timp în care nu puteam face nimic. Anul trecut, după ce a ieșit din garanție, a dat clare semne de ducă: ecranul a început să se albească tot mai tare, își revenea puțin când îl atingeam, apoi imaginea dispărea / se dizolva din nou. L-am dus la un service în Crângași, băieții l-au desfăcut și laptopul și-a revenit în mod miraculos cât a stat la ei. Acasă, dezastru, iar am avut probleme la display, chiar dacă mai mici decât înainte. Nu l-am mai dus în service, nu mai aveam chef să investesc bani într-un laptop care își trăise viața și mă servise cât pusese el (destul de puțin, e drept).

Concluzie: never again nu mai cumpăr produse All View, oricât de ieftine ar fi!

Februarie 2016: m-am gândit să fac economie și să-mi iau un laptop la mâna a doua, că doar nu-mi trebuie produse de fițe, doar unul pe care să pot scrie și edita fotografii. Greșeala principală a fost că nu m-am uitat să văd cine e vânzătorul și nu m-am retras din tranzacție când mi-am dat seama că am de-a face cu o persoană neserioasă. În trecut am mai cumpărat de pe olx, aparatul meu foto (un Nikon D90) fiind cumpărat tot de acolo, de la o fotografă care trecuse la full-frame, dar de data asta nu am fost la fel de inspirată: mi-am ales laptopul, am stabilit cu vânzătorul să ne întâlnim la Unirii și când am ajuns acolo acesta m-a sunat să îmi spună că între timp vânduse laptopul respectiv, dar că mai are altul, similar.

Ar fi trebuit să renunț chiar atunci, era un semn clar de neseriozitate, dar dacă eram acolo am zis hai să vedem ce are și m-am întâlnit cu el. Avea un HP Pavilion tx2000, cu un ecran mult mai mic decât îmi doream eu, dar laptopul era drăguț și părea să funcționeze bine, singura problemă era că o tastă era stricată – cea pentru litera ”î”. L-am cumpărat (320 lei), am pierdut o zi ca să-mi instalez toate programele de care aveam nevoie și când, în sfârșit, a devenit funcțional, a dispărut iconița de wireless. Nu conexiunea, nuuuuu, ci iconița de wifi care nu mai apărea deloc, deși nu făcusem absolut nimic ca să merit asta. De menționat că acasă nu am decât wifi, așa că aveam nevoie de iconița asta ca de aer și nu înțelegeam ce s-a întâmplat.

După multe ore petrecute pe telefon pe diverse forumuri am aflat că HP Pavilion are destul de des problema asta, care este una de hard, nu de soft, iar singura soluție este un adaptor wireless extern. Ok, am investit alți 50 de lei într-un adaptor, l-am instalat și wifi-ul și-a făcut din nou apariția în viața mea. În următoarele zile, însă, s-a manifestat pentru prima dată o altă problemă mult mai gravă, căreia nu i-am dat foarte multă atenție atunci – la o instalare de Windows laptopul s-a închis brusc și nu a mai vrut să pornească: ecran negru, nici măcar n-a mai bootat din bios, nimic. După mai multe încercări nereușite de a-l porni și-a revenit singur și a funcționat fără probleme cam o săptămână, până în weekendul trecut: sâmbătă dimineața l-am pornit și l-am folosit cam două ore, l-am închis și după amiaza nu a mai vrut să pornească deloc. Nu a pornit sâmbătă la nici una din cele 2736443 încercări disperate ale mele, nu a pornit nici duminică, nici luni, nici mai târziu 😡

Nu știu nici acum care este problema cu el, aș fi avut opțiunea de a-l duce în service și a înlocui piesa stricată, daaar:

  • Nu am nicio garanție că dacă îl repar acum nu se va strica altceva data viitoare.
  • Nu mai am chef să bag bani într-un laptop care în numai 2 săptămâni mi-a creat atâtea probleme.

Concluzie: never ever nu mai cumpăr produse HP, oricât de bune ar fi altele, nu mai vreau să am de-a face cu produsele lor după experiența asta! Și concluzie numărul doi: never ever nu mai îmi cumpăr laptop la mâna a doua sau un produs fără garanție!

Inutil de spus că vânzătorul laptopului s-a dat la fund și oricum nici eu nu aveam chef să-mi fac o mie de nervi pentru că am luat țeapă. Partea bună e că documentele importante erau salvate pe un hard extern și în ziua în care s-a stricat laptopul îmi mutasem ultimele fotografii acolo, deci pierderea este minimală. Iar de bani, ce să zic, mai milă mi-e de timpul meu, consumat aiurea, decât de niște sute de lei care s-ar fi cheltuit oricum.

Fast forward today: am tot ezitat între diversele modele de laptop, inițial mă hotărâsem să îmi iau un Dell, deși nu îmi prea plăcea design-ul lui și nici review-urile nu erau chiar cele mai grozave (bugetul meu a fost de 1000 de lei, nu mai mult), dar săptămâna asta mi-am găsit și laptopul potrivit, pe care inițial îl ignorasem pentru că era alb și alb mi se părea o culoare prea girlish pentru mine: Toshiba Satellite C55-C-173.

Ce îmi place la el este că:

  • E foarte silențios, aproape că nu se aude (HP-ul zbârnâia ca o râșniță)
  • Pornește rapid, deși nu are SSD (care e opțional la modelul ăsta)
  • Are ecranul mare și pot vedea clar fotografiile
  • Se mișcă bine, chiar și cu mai multe programe deschise și consumatoare de resurse, ca Photoshop
  • Prețul a fost redus cu 400 de lei ca urmare a promoției IT Days (acum văd că a crescut din nou cu 180 lei, dar probabil vor mai fi promoții)
  • Odată ce l-am înregistrat pe site-ul Toshiba beneficiez de o garanție extinsă care acoperă și distrugerea accidentală, furtul sau pierderea datelor
  • Recenziile modelului sunt mai bune decât la Dell, deși configurația lui nu este cu mult diferită (ok, nici eu nu mă pricep chiar atât de bine, însă măcar observ că Toshiba are DVD Writer, ceea ce Dell nu avea)
  • Este un produs japonez, iar eu am avut numai experiențe bune cu produsele japoneze, de la Nikon la Sony și acum Toshiba

Bottom line, am pierdut niște bani pe care mi i-am recuperat la achiziția următoare, am învățat că garanția nu este un moft, ci o necesitate și m-am lecuit de cumpărat electronice vechi. Dacă nu aveam blog poate poate nici nu mai îmi cumpăram laptop, pentru navigarea pe net o tabletă este suficientă, însă pentru mine un laptop este o necesitate, am nevoie să instalez Photoshop, să pot scrie la o tastatură, să editeze poze RAW.

Avea o vorbă mătușa mea: ”Puțin dai, puțin ai” și băi, ce bine se aplică principiul ăsta în majoritatea cazurilor din viață!

P.S.: articolul ăsta nu este sponsorizat de nimeni, e doar experiența mea cu produsele de mai sus.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Mirela February 20, 2016 at 6:29 pm

    Și eu am trecut la un Toshiba acum, tot mai girlie pt că e roșu, însă pe mine m-a servit timp de 8 ani de zile cu maximă credință un HP la care am renunțat cu foarte mare greu. Al meu fusese însă nou.

    • Reply Anca February 20, 2016 at 7:12 pm

      8 ani…nu am avut niciodata un computer care sa tina atat de mult.

    Leave a Reply