Prin viață

Simplificare: mai mult timp pentru mine

January 14, 2016

În decembrie am mutat blogul pe Blogger, după ce cu jumătate de an în urmă am renunțat la un domeniu dot com pentru unul punct ro. Motivația din spate a fost aceasta: nu mai vreau să finanțez un hobby și, în plus, vreau ca ceea ce am scris până acum să rămână online chiar și atunci când, cine știe, n-o să mai am chef de scris și n-o să-mi plătesc factura de hosting.

* * *

Deși tendința e mai degrabă inversă, de a trece pe o platformă „profesională” și a face bani din blog, eu sunt mai degrabă atrasă de „downshifting” și a folosi blogul drept un fel de cocon în care să mă pot exprima când și când, dar nu cu orice preț și nu în orice condiții. În primă fază, însă, am făcut orice numai „simplificare” nu. Încă mai trebuie să peticesc linkuri, poze și redirecționări.

Am condensat informația din unele articole astfel încât acolo unde erau două despre același lucru am păstrat doar unul. Am șters la greu articole vechi după care eram nostalgică, deși ele în sine nu spuneau mare lucru, erau ca pietricele pe care le arunci într-o doară în râu. M-am lovit de o mulțime de probleme noi la care nu mă gândisem și a trebuit să găsesc o soluție pentru ele. M-am trezit, practic, în mijlocul unui șantier, dar șantierul ăsta sper să se termine curând, să rămân cu pereții proaspăt văruiți și să-mi văd de viață.

E puțin probabil ca tot ce am scris până acum să fie chiar așa valoros încât să justifice efortul ăsta, dar mai sunt câteva lucruri utile pentru alții și mai sunt amintirile unor etape din viața mea la care nu pot renunța cu ușurință. Le vreau acolo, online, să le pot accesa când am poftă de asta, dar nu îmi doresc o expunere prea mare și nici bătaie de cap, sunt destule lucruri în viața reală care-mi solicită răbdarea.

Rezultatul acestor schimbări făcute în numele simplificării este o oarecare oboseală. La asta se adaugă știrile proaste din ultima vreme în care lumea devine un loc tot mai strâmt în care nu te mai simți în siguranță. Plus propriile mele întrebări și eșecuri. Plus iarna de afară de care deja m-am săturat. Dacă mă uit cu numai câteva săptămâni în urmă mă văd mult mai luminoasă decât mă simt acum. Am senzația că am greșit pe undeva când am dat fila de calendar la 2016, din grabă am smuls-o din cotor și acum atârnă posac așteptând primăvara.

La ora 10 seara, în loc să-mi fac bagajul pentru vacanța care mă așteaptă, îmi muncesc ochii pentru ceva care e în mare parte lipsit de importanță. Nu reușesc să mă bucur pe deplin de călătoria care urmează pentru că am acumulat prea multe temeri și am senzația că înțeleg prea puțin. Într-un final totul pare să fie un haos în care mici fărâme de viață ca noi sunt purtate de vânt. Te duci, dar poți să te duci pentru totdeauna. Se descoperă galaxii complexe la capăt de lume, dar la tine pe stradă poate să-ți cadă o cărămidă în cap. Te informezi, dar chiar de-a doua zi dimineața totul s-a schimbat iremediabil și trebuie să o iei de la capăt. Ai grijă de tine zi de zi, dar la un banal control descoperi că ești grav bolnav. Tot ce avem este acum, iar „acum” este așa cum este: cu cearcăne și cu bagaje nefăcute, cu soare orbitor și vacanțe la care ai visat, cu orori și cu fapte bune.

Poate ar trebui să aplic mai bine „simplificarea” asta. Să-mi pese mai puțin de niște linkuri care nu funcționează. Să scriu când mă simt inspirată și doar atunci. Să trăiesc mai mult și să gândesc mai puțin „trăitul” ăsta. Să mă uit pe fereastră și să spun: „Aha! Iată o nouă zi, hai să fac ceva bun și cu asta.” Adică să găsesc mai mult timp pentru mine, dar să și fac ceva cu timpul ăsta, nu să-l irosesc pe prostii.

P.S.: trebuie neapărat să fac bagajul ăla, este ATÂT de TÂRZIU!

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Cristina Kisuletz January 14, 2016 at 8:48 pm

    Te urmaresc de pe vremea calatoriimaginare, apoi 1001calatorii..si acum o viata buna.Super;) Se simte o alta abordare in articolele tale acum.
    Si cum nu ai ce face cu aceste articole?!? O carte:)

    • Reply Anca January 15, 2016 at 9:56 am

      Doamne, cat m-am plimbat cu domeniile astea 😀 Si totusi, am niste cititori foarte fideli 🙂

  • Reply Anonim January 15, 2016 at 3:40 pm

    Vacanta placuta ! Imi place mult cum scrii . Dorina

    • Reply Anca January 16, 2016 at 7:41 pm

      Multumesc! 🙂

  • Reply Raluca January 15, 2016 at 8:31 pm

    Din prima zi in care am vazut ca ai schimbat tema, m-am lasat pierduta prin casuta ta, am indraznit sa intru in toate camerele, sa inspir aromele simtite de tine in vacantele avute…. Imi place la nebunie noua tema, o gasisem mai demult si eu, dar nu simteam ca mi s-ar potrivi. Aici, in schimb, ma simt ca acasa. Albul, fonturile folosite, culorile, imaginile facute pe masa alba, paginile noi aparute, nu stiu, dar imi place tot-tot si-mi tot deschid link-uri, le citesc cu pofta si indraznesc sa visez, in sfarsit, la mai mult, la alte drumuri, alte orizonturi, atat de bine-mi face mie noua infatisare. E ciudat sa spun asta despre o tema de blog, dar simt c-a prins mai multa viata, simtindu-ti cuvintele altfel, mai aproape, cumva..

    • Reply Anca January 16, 2016 at 7:46 pm

      Inseamna ca am ales-o bine, daca ii inspira si pe altii, nu numai pe mine 🙂 Asta a fost si intentia mea, sa imi aranjez online un loc in care sa ma simt ca acasa.

  • Reply Anonim January 19, 2016 at 8:08 am

    Am ajuns din intamplare pe site si, dupa cateva articole, pot spune ca imi place umorul tau.

    Dan

  • Reply Antoaneta Moga January 29, 2016 at 3:38 pm

    Bravo! mai mulți bănuți pentru călătorii! Cel econom și care știe să prioritizeze cheltuielile în buget ajunge departe! Îmi place cum scrii, un stil direct, practic și cu umor … Mă miră că poți lua concediu așa des de la job. Spun asta sub imperiul amintirii când, deși am lucrat la o instituție de stat, pe bani frumoși nu aveam și timp să-i cheltui nici măcar la cumpăraturi, cât despre călătorii … șefele mele se înverzeau când auzeau de concediu, unul pe an, nu se ținea cont de nici o planificare, cică să pleci când se termină treaba la muncă. Aia nu se termina niciodată! Nu mai spun că a postat soțul meu poze cu noi în vacanță, pe blogul nostru – asta cred că le-a urcat tensiunea (nu e ceva exotic gen Cuba, am fost la vecinii noștrii turci). Atitudinea era de genul: nu meriți tu așa ceva, sunt treburi mai urgente și mai importante de rezolvat.

  • Leave a Reply