Cărți

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie

January 25, 2015

Ce titlu! Mă tot gândeam oare ce o fi însemnând, înainte de a începe cartea, dar s-a dovedit că este numele unui joc, explicat chiar în prima povestire. Pentru mine asta a fost prima carte de Alice Munro pe care am citit-o, așa că nu știam foarte bine la ce să mă aștept, dar după primele pagini am știut că va fi una din scriitoarele mele preferate.

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie este o colecție de povestiri a căror acțiune se petrece în Canada (țara de origine a autoarei), dar nu este Canada pe care ne-am închipui-o noi, străinii de dincolo de ocean, ci un univers de mici destine, mici orașe, cartiere obișnuite și întâmplări care uneori au un final neașteptat. Tonul este dulce-amar, dar fără note de melodramatic, nu își plânge nimeni de milă pe acolo și nici scriitoarea nu cade în capcana asta, oricât de triste ni s-ar părea nouă unele întâmplări.

Fiecare povestire are o forță evocativă pe care nu i-o bănuiești la început: femeia care pleacă în necunoscut pentru a reîntâlni un bărbat despre care credea că o s-o ia de nevastă, aventura de o zi care îi dă forță unei soții să îți trăiască destinul obișnuit, femeia divorțată care își reîntâlnește prietenul din copilărie și descoperă că acesta văzuse „întunericul adevărat”, cuplul de oameni în vârstă care trec prin experiența Alzheimerului – toate sunt povești care îți rămân în minte și ți le amintești brusc după multe zile, încercând să deslușești ceea ce poate nu ai înțeles la prima vedere.

E un univers preponderent feminin, în care femeia este soție și mamă – uneori se revoltă, renunță la tot, soț, copii, viață tihnită, pentru a-și găsi un drum numai al ei, iar alteori își îngroapă dorințele cât mai adânc și își acceptă rolul oferit de alții. Este viața cu bune și rele, așa cum o trăim cu toții, de fapt…

Ce fericire să fii singur! Să vezi lumina după-amiezii fierbinți pe trotuarul de afară, ramurile unui copac de-abia înverzite, aruncând o umbră zgârcită. Să auzi din spatele magazinului sunetele meciului pe care bărbatul care mă servise îl asculta la radio.

Mai logic era că învoiala prin care se legase era să continue să trăiască așa cum trăise și până atunci. Învoiala intrase deja în vigoare. Să accepte ceea ce se întâmplase și să-i fie limpede ce avea să se întâmple. Zilele, anii și sentimentele în mare parte aceleași, în afară de faptul că Elizabeth și Daniel aveau să crească, și poate că aveau să mai vină unul sau doi copii care vor crește și ei, iar ea și Brendan aveau să înainteze în vârstă și apoi să îmbătrânească.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply diana borca January 25, 2015 at 9:45 am

    La fel am "patit" si eu cu Alice Munro. Am inceput cu Draga viata si am stiut imediat ca o sa o iubesc. 🙂

  • Leave a Reply