Călătorii

Minsk: ghid de supraviețuire urbană

august 18, 2011

Eram un pic îngrozită de vizita mea la Minsk. Mai întâi pentru că nu aveam cazare. Apoi pentru că, la 25 de minute de la plecarea trenului din Vilnius ne-am oprit la granița cu Belarus unde, într-o gară mică, s-au urcat foarte mulți oameni cu fețe care de care mai dubioase: mutre cam necioplite, bărbați rași chilug cu fețe de rusnaci, toți cu câte o bere în față – toate astea nu au făcut să îmi mărească angoasa vizavi de această vizită.

Mai mult chiar, îmi perindau prin minte tot felul de scenarii apocaliptice – când vecinul meu a plecat pentru o clipă lăsându-și bagajul lângă scaunul meu am început să mă gândesc că acolo ar putea fi o mică bombă pe punctul de a exploda și mă dojeneam că n-am trecut-o pe mama la ”emergency contact person” pe ultima pagină din pașaport (pe care oricum de abia o descoperisem).

Apoi, apropiindu-ne de Minsk, am început să-mi imaginez o gară pustie roind de aurolaci unde urma să aștept dimineața cu ochii-n patru, așa că mă uitam lacomă după lumini sau orice alte semne ale unui oraș mare și prietenos.

Însă am ajuns la Minsk și am respirat ușurată: gara era un loc civilizat care semănă mai degrabă cu un mall, așa spațioasă cum era, iar la etaj am găsit o sală de așteptare deasupra căreia exista un loc de joacă pentru copii cu tot felul de dinozauri și jucării uriașe.

Nu a trecut mult și mi-am luat rucsacul în brațe și, punându-mi capul pe el, am adormit imediat. M-a trezit la un moment dat o atingere ușoară pe umăr: un milițian stătea lângă mine și-mi spunea ceva, eu, buimacă încă de somn, i-am răspuns în engleză, lucru care l-a luat prin surprindere nițel – s-a uitat o clipă la mine cam nedumerit după care mi-a făcut semn că acolo nu se doarme.

M-am uitat la ceas. Trecuse exact o oră de când adormisem și, dacă tot fusesem trezită, mi-am zis să rezolv măcar problema biletului pentru Kiev. Aveam deja biletul de bază, dar era nedatat și fără un loc rezervat, așa că mai îmi trebuia un supliment pentru cușetă.

M-am întâi dus la una dintre casele de bilete și-am explicat ce vreau fluturând hârtia cu traducerea în rusă. Doamna mi-a răspuns în rusă și, văzând că nu pricep, mi-a scris pe hârtie ceva legat de 200 de m. Am mers la o altă casă 200 de metri mai încolo și am dat peste o domnișoară și mai nedumerită decât prima.

Engleză nu vorbea, cu biletul meu cumpărat din România nu știa ce să facă, așa că a chemat-o pe colega ei și împreună au ținut o mică ședință și au dat telefoane preț de câteva minute bune. În cele din urmă, după multe explicații în rusă din care era evident că nu înțeleg nimic, domnișoara a avut o idee strălucită: a luat telefonul mobil și a intrat pe internet, pe Google translator. Numai ce-am văzut-o butonând frenetic și scriindu-mi ceva pe o hârtiuță pe care mi-a dat-o foarte mulțumită de ideea avută. Pe hârtie erau scrise următoarele cuvinte sibilinice: ”for a floor of hour”.

Say what?!?

După care a notat mai jos ”21.00” și din una în alta am dedus că trebuie să mă prezint la ora 21.00 ca să-mi ridic suplimentul ăla, trenul plecând jumătate de oră după aceea. ”Așa târziu?”, m-am lamentat eu fără să mă dau dusă de acolo. ”Da, da!”, m-a asigurat ea cu tărie. ”Și cât costă locul?” am insistat. Domnișoara a butonat din nou calculatorul și mi-a trecut pe hârtie un preț foarte mare. ”Dar nu se poate!”, nu m-am lăsat eu, ”am deja bilet” și am fluturat insistent hârțoaga pe care mi-o cumpărasem din România.

Existența biletului le-a descumpănit din nou pe bietele femei care au început iar să se sfătuiesca între ele, au mai dat niște telefoane, după care mi s-a făcut semn să aștept acolo. Of, era deja trecut de miezul nopții și nici vorbă să fi rezolvat ceva în alea 20 de minute de parlamentări cu Google translator. După câteva secunde domnișoara a părăsit casa de bilete, a venit lângă mine și mi-a făcut semn să o urmez.

Am mers împreună în afara gării spre o altă clădire cufundată complet în întuneric, mai puțin un ghișeu la care stătea o altă fată care, incredibil, vorbea limba engleză! Și vorbea chiar foarte bine, ceea ce nu înceta să mă uimească.

Da, biletul meu era ok, îmi mai trebuia o rezervare de loc. Da, se poate cumpăra acum, nu la ora 21, cum mi se spusese inițial. Și da, am găsit un loc mult mai ieftin decât mă așteptasem și am primit bilet la cușetă pentru Kiev, așa că noaptea care urma aveam să dorm și eu, în sfârșit, într-un pat!

M-am întors în sala de așteptare unde mai aveam de stat câteva ore până la venirea dimineții. Între timp soldații și milițienii care patrulau periodic prin gară au devenit un pic mai îngăduitori cu oamenii (mulți) care așteptau câte un tren care pleca ba spre Moscova, ba spre Odessa sau cine știe ce destinație din fosta URSS, așa că nu te puteai plictisi de prea multă liniște. Răsăritul soarelui m-a găsit cam obosită și imediat ce s-a făcut lumină am șters-o spre oraș.

MINSK, CAPITALĂ SOCIALISTĂDimineața devreme orașul era încă adormit, dar prima impresie a fost una de metropolă aerisită și foarte ordonată. De la gară pornea un bulevard imens în stil socialist cu clădiri ”victoria comunismului” din loc în loc, totul era mare, grandios, în culori cafenii.

Pe străzi erau mulți soldați, ofițeri sau milițieni, probabil că rata criminalității e destul de mică într-un astfel de loc. Și deși am plecat spre Belarus cu câteva prejudecăți, orașul mi-a plăcut: dincolo de marele bulevard impersonal și grandios am descoperit un alt oraș, unul cu biserici frumoase și clădiri elegante.

Pentru început, fiind dimineața devreme, m-am oprit la un MacDonalds unde am comandat o omletă (omlet), că numai asta reușisem să înțeleg din tot meniul ăla în chirilice (și în Belarus MacDonalds are mulți adepți).

Apoi am luat-o la pas prin oraș, mi-am mai luat ceva bun de prin magazine, chinuindu-mă tot timpul cu banii ăia ai lor care sunt foarte mari (ca zerouri, nu ca valoare), 1 euro fiind echivalentul a 7000 de ruble belaruse. Eram astfel posesoarea a vreo 145.600 ruble de-ale lor, adică echivalentul a 20 de Euro.

Spre deosebire de Rusia, în Belarus n-am văzut nici picior de turist, în afară de ale mele. Ori erau foarte puțini și nu ieșeau cu nimic în evidență, ori pur și simplu lumea nu prea merge acolo (lumea occidentală, adică). Și când te gândești că inițial nici nu inclusesem Minskul pe traseul meu pentru Rusia, ci îl trecusem de nevoie, pentru că nu am găsit trenuri directe din Vilnius către București… Aș fi ratat un oraș interesant și altfel decât majoritatea 😊

You Might Also Like

19 Comments

Lasă un răspuns