Călătorii

Kievul ortodox

august 19, 2011

Am ajuns în Kiev după un drum cu trenul din Minsk, cu gândul să plec spre țară în aceeași seară, dar soarta mi-a stat împotrivă și a trebuit să petrec două zile întregi acolo. N-o să vă povestesc despre momentul (scurt) de disperare când am aflat vestea cea proastă – atât de aproape de casă, dar blocată dincolo de graniță. Aveam o vagă speranță că se va mai ivi un loc și pentru mine, dar după-masa, când m-am ființat iar la gară, situația era aceeași, așa că am schimbat toți banii pe care îi mai aveam și mi-am luat bilet pentru a doua zi.

* * *

Mănăstirea Lavra (mai exact Pechersk Lavra, Lavra Peșterilor) este un complex monastic construit deasupra unor peșteri săpate de om. Complexul este foarte mare, are o catedrală (Catedrala Adormirii Maicii Domnului), alte biserici mai mici, școli teologice, un zid de apărare, grădini, capele, dar și un impresionant turn-clopotniță. Numai cele mai importante mănăstiri primeau titlul de „Lavra”, Lavra Peșterilor fiind cea mai veche.

Intrarea e liberă, când am ajuns eu se sărbătorea ceva, slujba se ținea în curte unde era plin de lume, femeile aveau toate câte un coș cu merinde care urma să fie sfințit. La sfârșit lumea s-a adunat în jurul unui clopot uriaș, încercând să îl atingă cu mâna și punându-și o dorință. Mi-am pus și eu, nu s-a îndeplinit (era o dorință pe termen foarte scurt).

Am coborât printr-un culoar îngust ce cobora în curtea de jos, printr-o înghesuială cumplită și zeci de comercianți de produse ortodoxe, cruciulițe, sticluțe cu licori sfințite, ș.a.m.d. Chiar mă gândeam cu groază că dacă trebuie să mă întorc pe același drum am încurcat-o.

Jos era altă biserică, am apucat doar să întrezăresc o încăpere opulent decorată cu aur și obiecte bisericești, dar se închisese programul și n-am mai putut intra. Și mai jos este o grădină plină de flori, o capelă cu o fântână cu apă de băut de unde cred că am băut pe loc 2 litri de apă, era o zi caniculară.

Dacă ajungeți vreodată la Kiev și nu aveți timp să vizitați decât un singur loc, mergeți la Lavra – de la stația de metrou Arsenal’na se merge spre mănăstire și de pe drum ai parte de niște panorame superbe asupra orașului cu râul Nipru curgând în vale.

Catedrala Sfânta Sofia este cea mai veche biserică din Kiev, este o imitație a catedralei Sfânta Sofia din Istanbul. Catedrala are o cupolă centrală cu alte 12 cupole mai mici care îi reprezintă pe cei 12 apostoli înconjurându-l pe Isus. Este UNESCO World Heritage site și se poate vizita doar cu bilet de intrare.

Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail, cea cu domurile de aur, e deschisă publicului. La intrare era un semn cu fotografiatul interzis, dar nimeni nu se sinchisea de el așa că am fotografiat în voie. Este superbă – albastrul intens, cupolele aurite, totul pe fundalul unui cer senin brăzdat artistic de câte o dâră alburie de nor – pur și simplu minunat.

Sf. Mihail e la câteva sute de metri de Sf. Sofia, așa că se pot vizita amândouă dacă vă găsiți în zonă.

Cam asta e teoria. În practică, oricâte biserici ortodoxe ai fi văzut până atunci, tot vei rămâne nepregătit pentru frumusețea bisericilor din Kiev. Sunt colorate, aurite, pictate, impresionante. Sunt multe – unele le-am văzut doar din treacăt sau din depărtare, câte o cupolă care strălucea în soare, cum e cea de mai jos:

Kiev e un oraș foarte frumos, prea puțin cunoscut și promovat la noi, deși nu este foarte departe. Dacă aveți ocazia, mergeți să vizitați Kievul și bisericile sale minunate. N-o să vă pară rău.

BLOCATĂ ÎN KIEV

După Lavra m-am dus țintă în Maidan Nezalezhnosti, piață centrală din Kiev unde se găsește monumentul Berehynia, reprezentând un spirit feminin din mitologia slavă. Maidan Nezalezhnosti sau doar Maidan a devenit celebră în timpul revoluției portocalii – protestatarii s-au adunat în piață și pe străzile din jur unde au campat zile în șir în corturi, în frig și zăpadă.

Piața continuă să atragă protestatarii – când am fost eu erau strânși pe unul dintre trotuarele de lângă piață, baricadați în spatele unor garduri, cu steaguri și pancarte fluturând cale de câteva sute de metri. Poliția supraveghea manifestația – dacă la început totul era liniștit, în a doua zi, spre prânz, au început a scanda la o portavoce; cred că erau două tabere adverse, pentru că una încerca să o întreacă pe cealaltă la capitolul ”cine țipă mai tare”.

Tot în a doua zi s-a închis traficul pe strada Khreschatyk și toată lumea se plimba prin mijlocul bulevardului, ceea ce am făcut și eu, în timp ce pe trotuare era plin de tarabe care vindeau haine, dulciuri sau cvas (o băutură care seamănă la gust cu berea, dar e mai slab alcoolizată).

Una dintre activitățile de mare succes din piață era fotografiatul cu porumbei: niște băieți se plimbau cu 2 porumbei albi și convingeau oamenii (de regulă fetele) să se pozeze cu porumbeii ăia în tot felul de ipostaze ridicole, de exemplu cu un porumbel pe umăr și unul fix în creștetul capului. N-am înțeles de ce s-ar fotografia cineva cu porumbelul păcii în cap, dar mulți exact asta făceau. Păsările erau extrem de docile, nu zburau nici măcar 50 de cm mai încolo.

O altă atracție a locului era ciocolata – ucrainenii sunt mari producători de ciocolată care e foarte bună și se vinde sub formă de bomboane cu tot felul de umpluturi și glazuri – toate magazine aveau cel puțin câteva sortimente, fie vândute la vrac, fie gata ambalate în pungi mari.

Kievul este un oraș foarte mare și nici măcar în două zile nu am reușit să văd tot. Am vizitat una dintre grădinile botanice (de fapt parcul care îl înconjura, grădina botanică era închisă).

Am fost pe Andriyivs’ky Uzviz unde am ajuns absolut întâmplător după ce am urcat un deal și, la coborâre, am fost acostată de un bodyguard pentru că am fotografiat niște persoane care participau la o petrecere privată. Andriyivs’ky Uzviz e o străduță în pantă cu multe tarabe cu chestii hand-made, tablouri și alte produse de artizanat întinse între niște căsuțe mai vechi, un fel de Lipscani fără cafenele.

Am ajuns și pe malul Niprului care-i un râu destul de impresionant pe care te poți plimba cu vaporașul, dacă vrei.

Sâmbătă am fost într-un parc unde era un teatru pentru copii cu un ceas care cânta din sfert în sfert de oră o melodie foarte drăguță; în ziua aia cred că am văzut toate miresele din Kiev, veneau toate pe rând să se fotografieze lângă clădirea teatrului care arăta ca un mic castel. Fotografii, în marea majoritate femei, îi puneau pe bieții miri să stea în poziții ”romanticini”, iar ei stăteau, că doar era cea mai fericită zi din viața lor și trebuiau să dovedească asta posterității. Am prins, printre altele, și un porumbel care era cam chior, căci în loc să zboare se învârtea amețit printre picioarele mele.

Nu am ajuns la Memorialul Războiului, statuia ce înfățișează o femeie uriașă de nu știu câte tone, și nici în multe alte locuri ce merită văzute în Kiev – motiv să mă întorc o dată acolo și să vizitez Cernobîlul, de exemplu. Nu muzeul din Kiev cu numele ăsta, ci chiar localitatea în care s-a produs tragedia – acum un oraș părăsit – și Centrala Atomoelectrică Cernobîl.

Și tot în Ucraina îmi doresc să ajung la Cernăuți, prin care am trecut cu trenul la întoarcere, dar n-am apucat să zăresc decât gara: mică, liniștită, provincială. Kiev a fost ultimul oraș de pe traseul Rusia – Țările Baltice făcut astă vară – acolo, pe malurile Niprului și pe dealurile ucrainene, vacanța mea a luat sfârșit…

You Might Also Like

10 Comments

Lasă un răspuns