Bucureşti

Chipuri de îngeri în Bellu

mai 16, 2011

Nu am fost la Noaptea Muzeelor. Nici sâmbăta trecută, nici niciodată. Nu mai suport să fie întuneric, frig, vânt sau ploaie, am senzația că fără lumină o să mă sting și eu ca lumânările alea de unică folosință care țin doar 1-2 pâlpâiri de flacără. Așa că duminică pe la prânz m-am dus la cimitir, firește, mai precis la Bellu, ca tot pensionarul obosit după o săptămână de muncă.

Am căutat printre morminte cele mai tandre chipuri de îngeri și le-am găsit la locul lor dintotdeauna, îmbăiate în soare. Am avut grijă să nu calc în mormintele deschise (da, erau și din astea, cavouri goale abandonate, cu scări sparte, fier ruginit și litere șterse) și era cât pe ce să cobor într-un cavou cu scări abrupte și ușa deschisă, până când am auzit vocea proprietarilor din adâncuri. Creepy & funny.

Și totuși, poate nu-i chiar așa de rău să fii mort dacă mormântul ți-e păzit de un înger de piatră și-o grămadă de stânjenei înfloriți.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Liliana mai 16, 2011 at 8:58 pm

    E voie sa fotografiezi in Bellu? Asta era si destinatia mea pt tura urmatoare de Bucuresti!

  • Reply Gabriela Cimpoca mai 16, 2011 at 10:59 pm

    Grozavi sunt unii ingeri pazitori! Iar ideea de a-i fotografia in alb-negru (normal, e un loc al reculegerii, nu spatiu de picnic) pune totul si mai mult in valoare.

  • Reply Anca mai 17, 2011 at 8:16 am

    Liliana, habar n-am. Eu m-am dus stiind ca nu e voie si am facut tot timpul poze pe furis. Dar cand am iesit am zarit un nene cu aparatul atarnand de gat si trecand calm pe langa paznici. La intrare era o expozitie foto si niciun semn ca fotografiatul e interzis. Data viitoare o sa fac poze pe față si o sa aflu daca este sau nu voie 🙂

  • Reply Anca mai 17, 2011 at 8:16 am

    Gabriela, fotografiile originale erau inecate in mult verde – de cand ploua aproape zilnic in Bucuresti avem o vegetatie ca-n Irlanda 🙂 Trebuia sa fac ceva, sa scap de toata culoarea aia.

  • Reply Anca august 1, 2011 at 8:15 pm

    Interesant ar fi sa incerci sa obtii o aprobare de la Primarie si sa le-o fluturi sub nas, dar prea multa bataie de cap… . Oricum nu inteleg de ce este interzis sa faci fotografii, mi se pare absurd 🙁

  • Reply Iulian Sirbu august 1, 2012 at 6:55 pm

    Am fost săptămâna trecută prin Bellu, mi-era dor de Eminescu… Şi am făcut poze fără oprire, până m-au văzut paznicii şi mi-au spus că nu e voie (citez "e voie doar cu aprobare de la Primărie"). Şi atunci m-am oprit din pozat, le-am mulţumit pentru atenţionare şi asta a fost tot.

  • Lasă un răspuns