Bucureşti

AFI Cotroceni: insuportabila urâțenie a locurilor de duzină

aprilie 17, 2011

Nu am mai fost într-un mall bucureștean de foarte multă vreme, cam de când s-a început construcția la faimosul AFI pe lângă șantierul căruia trecem pe vremea aia, în drum spre serviciu. Așa că nu eram la curent cu standardele în domeniul ăsta, îmi imaginam că ele cresc de la o zi la alta, sau măcar de la un an la altul. Ei, și ieri am ajuns tocmai la AFI Cotroceni pentru prima dată în viața mea.

O să fac un mic ocol ca să ajung la dezolarea principală a zilei de ieri – a fost excursie de grup cu orașul.ro și ne-am dus la mall pe un drum lăturalnic, mai precis am luat-o pe lângă o cale ferată lângă care niște țigani și-au tras niște cocioabe înspăimântătoare din care ne-au înjurat cu mult foc. Am văzut ceva locuri dezolante în capitală, dar strada aia e ca cireașa de pe tortul mizeriei bucureștene și e fix lângă gara Cotroceni, probabil dezafectată, care gară, atunci când auzisem prima dată de ea, mi-o imaginam înconjurată de flori și liniște undeva lângă palatul Cotroceni. Nu, gara e acolo, lângă depozite și cocioabe și fabrici moarte. Cam ăsta este decorul sublim care înconjoară mall-ul AFI. Am intrat înăuntru cu vagi speranțe că măcar acolo o să uit unde sunt.

Cu o zi înainte se dăduse sfoară în țară că se organizează BookLand, așa că mă așteptam la o atmosferă de Cărturești, caldă, parfumată, cu cărți și lucruri frumoase – am găsit în schimb niște rafturi oribile pe care se înșiraseră biblii, hărți și cărți, toate astea între câteva magazine de ciorapi și gablonzuri ieftine. Nu-i nimic, mergem mai departe, așa o fi la prima ediție (și probabil ultima). Aula de sub dom și extraordinarul patinoar acoperit: pentru numele lui Dumnezeu, ce-i cu decorul acela hidos de pe perete, imitația de peșteră à la Flintstones, cu pârâiașe și restaurante, ce-i cu stâncile acelea din rigips care se târăsc până la marginea cupolei și de ce, de ce, din moment ce spațiul era oricum deja aglomerat cu tot felul de prostii și lucruri urâte, de ce s-au mai adăugat niște bazine pe care pluteau niște rațe imense din plastic, o chestie rotundă și goală în care cineva uitase patru manechine prăfuite, plus un loc de joacă pentru copii, plus restaurantele și podețele de lemn?

Nu scrie nicăieri că mall-ul trebuie să fie un monument al prostului gust. Of. Singurii profesioniști de pe acolo păreau a fi tot cei de la H&M – mult alb, lucrușoare de vară, eșarfe colorate – m-am plimbat un pic prin magazin și mi-am mai revenit după episodul cu peșterile de pe perete și Bookland-ul meschin cu biblii negre și nici măcar o carte frumoasă pe care să iei acasă.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply M. aprilie 17, 2011 at 4:57 pm

    Sunt foarte frumoase fotografiile(multiple expuneri din aparat sau suprapuneri in ph?). Cat despre AFI, nu am fost niciodata. Si nu e singurul mall in care nu am fost. 😀

  • Reply Anca aprilie 17, 2011 at 5:18 pm

    Sunt suprapuneri in Photoshop, aparatul meu n-are optiunea asta.

  • Lasă un răspuns