Călătorii

Howth: privind marea de sus

martie 14, 2011

În ultima mea zi în Irlanda vrusesem să dau o fugă până la Belfast – mă atrăgea irezistibil ideea de a merge acolo, într-un oraș destul de controversat, dar banii se terminaseră și, când am văzut că ar fi costat 55 de Euro un bilet dus-întors, am hotărât să petrec jumătate de zi în Howth, despre care auzisem că ar fi frumos, și restul în Dublin, ca încheiere a scurtei mele călătorii. Howth însă mi-a întrecut toate așteptările: am petrecut acolo nu câteva ore, ci o zi întreagă, mergând peste 10 km aproape încontinuu, până la epuizare.

Howth, inițial doar un mic sat de pescari, acum un orășel destul de animat (și vizitat) cu un centru vechi, un cartier rezidențial, dar și un castel, Howth Castle (pe care din păcate nu l-am găsit, deși în căutarea lui pornisem), este o peninsulă mărișoară din apropiere de Dublin.

Dar pentru început – portul. Ziua a început optimist, cu un soare mult așteptat care m-a binedispus instantaneu. Plimbându-mă prin micul port și respirând aerul de mare care îmi place atât de mult, am zărit, fără să vreau, o focă! O focă negricioasă care își scotea botul să respire în timp ce se alinta în apă, o focă așa cum eu nu mai văzusem decât la grădina zoologică, o focă liberă și jucăușă și lucioasă! He (she) made my day 😊

IF I WERE A RICH GIRL…Dacă urci spre centrul vechi din Howth la un moment dat vei da peste un capăt de drum neîngrijit, mărginit de tufe uriașe cu flori galbene (pe care ulterior le-am regăsit peste tot în peninsulă). E un drum de țară despre care credeam că nu duce nicăieri în particular, dar care speram să traverseze Howth-ul în așa fel încât să ajung destul de rapid în partea cealaltă, unde văzusem pe o hartă că s-ar fi aflat un far și niște turnuri Martello.

Am urcat încet, cu marea strălucindu-mi în spate, și peste puțin timp am ajuns într-un cartier rezidențial; nimeni pe străzi în afară de mine și-o fată care, după echipamentul pe care îl aranja într-o mașină micuță, urcase din sat să îi facă vreunei doamne din vila albă de alături manichiura sau coafura sau poate un masaj…

Proprietăți largi cocoțate pe deal, privind calm marea, câte un țarc pentru caii care pășteau liniștiți, porți larg deschise și ferestre luminoase. La coborâre m-am întâlnit cu câțiva localnici care se plimbau sau își plimbau cățeii: te întâmpinau cu “hello” și-un zâmbet iar tu rămâneai un pic fermecat, dacă nu erai deja de atmosfera de viață îmbelșugată cu vedere la Marea Irlandei.

Nu știu dacă bogăția te face mai bun, nu la noi, cel puțin. Dar cred că sărăcia (la noi, cel puțin) te poate face mai rău, mai urât, cu aripi frânte și putrezite înghesuite în niște haine mizere, ieftine și prost mirositoare. Am vrut într-o seară să traversez pe verde și un nene într-o mașină mică și urâtă mi-a tăiat furibund calea și mi-a arătat violent cotul în timp ce trecea prin dreptul meu. Ascult, fără să vreau, discuții dintre cele mai triste purtate prin metrou, muzică oribilă și deranjantă, voci care nu pot articula corect câteva cuvinte. Văd fețe dintre cele mai deziluzionate, acrite, triste, obtuze; case urâte cu ziduri înalte și porți ferecate; oameni care cumpără mâncare proastă; pensionari care cerșesc umili la metrou.

Și câteodată, dar din ce în ce mai des, îmi doresc să nu mai văd toate acestea; îmi doresc o casă antifonată cu o grădină uriașă și vedere spre mare, să mă închid acolo, departe de lume, și să mă prefac că restul, tot ce este abject în noi și în lume, pur și simplu nu mai există. Să plimb un cățel și să ofer zâmbind un „hello” cald călătorilor rătăciți…

TURNURILE MARTELLODupă ce am coborât pe Windgate Road, tot ce îmi mai doream era să ajung pe malul mării, lucru care s-a dovedit la început imposibil: diverse ferme și proprietăți îmi barau drumul, și eram cu ochii în patru după o cărare care să meargă până pe plajă. Am găsit-o, în cele din urmă, fără să am habar că aceea nu era o simplă cărare, ci făcea parte dintr-un traseu marcat pe stâncile de pe malul mării.

Sunt, de fapt, 3 trasee de dificultăți diferite, iar eu îl alesesem pe cel mai greu și cel mai lung: 10 km până aproape de oraș unde, discretă și vopsită în alb, se găsea casa în care a locuit pentru câțiva ani poetul William Butler Yeats.

Am început plimbarea lângă un turn Martello: în stânga mea niște stânci magnifice de pe care, din când în când, mai dispărea câte un om; întâi am crezut că te urci pe acea cărare temerară și apoi te întorci înapoi, dar o dată ajunsă sus am băgat de seamă că drumul se continua tot mai departe: aceste stânci roz-albicioase, turnul, pustietatea, marea, totul de o frumusețe atât de pură încât uitai că te aflai la o distanță relativ mică de port, de Dublin, de oameni. Din când în când mă intersectam cu câte un localnic, niște alergători, o doamnă care-și plimba câinii, un nene cu aspect de fermier, dar niciun turist prin partea aceea a peninsulei.

Mai târziu, ajunsă spre capătul traseului, când deja începea să se răcească și să se lase înserarea, m-am întâlnit cu tot mai mulți excursioniști; lumea începea traseul, așa cum și era firesc, de la capătul dinspre Howth, fără să știe că acelea nu erau cele mai tulburătoare locuri. Erau, în schimb, puzderie de păsări gălăgioase care cuibăreau pe stânci, iar pe cărarea înaltă întâlneai, din când în când, câte o băncuță pentru cei care doreau să privească marea.

SFÂRȘIT DE ZIUn ceai oarecare într-o cafenea simpatică din Howth, unde m-am adăpostit de o ploaie rece și scurtă; la parter – un magazin cu delicatese în care lucrau două românce, posibil ardelence; la etaj – cafeneaua plină ochi cu domni și doamne în vârstă, veseli și gureși, posibil englezi, irlandezi sau americani; la 60/70 de ani viața poate fi frumoasă prin alte locuri; la 60/70 de ani, dacă trăiesc până atunci, așa vreau să fiu – să mă bucur de viața care mi-a mai rămas, nu să mă pregătesc pentru ultimul drum; să-mi cumpăr bilete de avion, nu loc de veci; să vânez pălării și mănuși moi și colorate, nu sicriu și haine de înmormântare; să râd, să privesc, să descopăr, nu să mă plâng, să deplâng și să blamez; oare este posibil?

You Might Also Like

3 Comments

Lasă un răspuns