Călătorii

Soarele răsare la Londra

septembrie 25, 2010

Oricine ajunge pentru prima oară la Londra ar trebui să meargă întâi pe Westminster Bridge. Și cine ajunge a doua oară, la fel. La 7.30 dimineața soarele împungea cerul cu razele lui și se răsfira pe pod, pe Tamisa, pe trecători. Mi-a fost, brusc și fără vreun motiv anume, bine.

Apoi sunt parcurile. Parcurile din Londra au ceva distinct ”british”. Nu au somptuozitatea parcurilor pariziene, de exemplu, la care te uiți cu admirație amestecată cu teama de-a călca iarba (pe care, de regulă, nici n-ai voie s-o calci). Nu seamănă nici cu parcurile bucureștene, în care ai senzația că ești urmărit de zeci de perechi de ochi care au ieșit din casă pentru binecuvântatul căscat gura la ce face vecinul și cu capra lui. Nu, în parcurile londoneze fiecare își vede de treaba lui cu relaxatul pe un șezlong, cu hrănitul veverițelor, cu dormitul pe iarba indecent de verde, cu picnicul ad-hoc sub un copac oarecare. Nu te bagă nimeni în seamă. Nu se uită nimeni la tine să vadă ce faci, cum ești îmbrăcat, de ce faci poze, adică genul ăla de preocupare românească de a-ți umple timpul concentrându-te asupra altora, și nu asupra ta. În Green Park am stat pe iarbă sub un pom și m-am uitat la avioanele care se pregăteau să aterizeze pe Heathrow; cam la două minute mai trecea unul, eu mă gândeam la oamenii ăia, oare ce or face ei în Londra, dacă se întorc acasă sau vin aici pentru prima dată, dacă sunt emoționați sau plictisiți sau obosiți. M-am uita la nori și un pic la soare, îmi era bine și cald când ieșea sorele și răcoare când se ascundea și trebuia să mă învelesc, cam astea au fost preocupările mele.

Din Green Park am trecut în St. James Park care e alături. Acolo mi-am găsit o bancă de pe care am căscat gura la rațe, gâște și lebede; erau vreo 3 lebede cenușii mai ”nobile” în comportament decât pescărușii, de exemplu, care sunt niște scandalagii îngrozitori, erau primii care se aruncau asupra fiecărei firimituri de pâine și nu dădeau nicio șansă nimănui. Un rățoi grej era cel mai cu capul în nori când venea vorba de a fi pe fază la bucățile de pâine aruncate de trecători, se trezea mereu prea târziu și nu se prindea niciodată unde urma să cadă bucățica; o singură dată a mâncat și el ceva, când i s-a dat direct în bot, mă scuzați, niște pâine. M-am gândit că așa sunt, de fapt, și oamenii: unii așteaptă să le bagi în traistă, alții, ca pescărușii, nu te lasă și pe tine să mănânci pentru că vor ei să înhațe tot, ca niște ulii.

Am mai fost pe Oxford & Regent Street. M-am gândit că aș putea fi ruda săracă aterizată de la țară, și atunci am început să mă simt exact așa. Apoi m-am întrebat de ce est-europenii se diferențiază, din punct de vedere vestimentar (și nu numai), de occidentali. De ce se îmbracă sărăcăcios și cu atâta prost gust (românii) sau strident, ”dress to impress” (niște rusoaice, una era complet îmbrăcată în alb, cu o jachetă scurtă-scurtă și o fustă și mai scurtă sub ea, totul alb, ciorapii albi, etc.; prietena ei etala o jachetă cu imprimeu leopard).

La Somerset House era London Fashion Week – dis de dimineață niște fashionistas stăteau cuminți la coadă ca să cumpere haine de designer; foarte tinere (dar nu numai), îmbrăcate cu gust, dar și extravagant, se treziseră cu noaptea în cap pentru a mai ”prinde” vreo rochie dintre cele expuse; m-am gândit că, prin alte locuri, oamenii se trezesc devreme și se duc la piață și sunt fericiți dacă au făcut o ”afacere” găsind roșii mai ieftine. Și apoi se laudă cu asta vecinei, în timp ce la televizor se difuzează o reclamă despre vitaminele pe care le conține margarina.

A doua zi, seara, am trecut prin Soho. Nu mai fusesem acolo și m-am simțit fericită în toată animația aia, lumea ieșise duminica seara la un restaurant, pub, ”gentlemen’s club”, spectacol, etc., după gusturi și preferințe, unii doar se plimbau pe străzi, discutau. În Picaddily Circus reclamele străluceau și m-am ghidat după silueta lui London Eye ca să ajung în zona mai cunoscută de lângă Westminster Abbey, și apoi la Victoria Station, unde am mâncat și eu la un Mac, ca tot omul călător.

Aș mai povesti, dar mi-e că mă lungesc prea mult. Aș povesti despre multiculturalismul cu care Marea Britanie se mândrește, despre turnul Babel din jurul tău și asiaticii care se fotografiază zâmbind cu gura până la urechi lângă vreun soldat al Majestății Sale care, cu o figură impasibilă, privește drept înainte fără să schițeze vreun gest. Despre faptul că toată lumea ți se adresează pe un ton normal (da, pentru cineva care vine din București lucrul acesta este de menționat și de apreciat, ca pe un aspect al civilizației aproape inexistent în capitala noastră!), că dacă sari din greșeală în fața unei mașini nu te claxonează nimeni enervat pentru că lumea nu este nervoasă în Londra / UK, nu ai de ce, viața este bună, frumoasă, tandră, cum vreți voi, singurele fețe posomorâte, hăituite, le-am văzut tot la niște est-europeni, bulgari, albanezi, ceva de genul ăsta, care se duceau în grup nu știu unde.

Nu am văzut țigani cerșind pe stradă, ca-n alte orașe din vestul Europei și am simțit că pot să respir, în primul rând pentru că aerul era curat, în al doilea rând pentru că nu era nimic care să mă agreseze auditiv, nu tu manele, nu tu răgete și hăhăială à la București, chiar nu pricep cum trăiesc englezii ăștia așa liniștit, în înțelegere cu toată lumea, groaznic, ce mai, bine că m-am întors din nou în București și mai pot să inspir și eu niște noxe românești, să mai ascult o manea difuzată de telefonul unuia, în metrou, să mai văd niște sindicaliști cum urlă în Piața Victoriei și să ascult niște știri adevărate despre violuri și corupție.

Că tare bine-i acasă!

You Might Also Like

16 Comments

  • Reply Anonymous septembrie 28, 2010 at 11:34 pm

    Bravo Serban. Hai si pe la Oslo daca tot ti-o placut linistea 🙂

  • Reply Andreea septembrie 29, 2010 at 6:00 am

    Fotografiile sunt extraordinare! Merg si eu de Revelion la Londra pentru prima data. Am gasit deja bilet de avion prin aerolines.ro, dar inca nu mi-am gasit cazare. Legat de articolul tau, ai surprins exact ce ma interesa mai mult pe mine: pulsul orasului.

  • Reply Ana septembrie 29, 2010 at 7:27 am

    Imi place prezentarea ta a Londrei. Ingrijit lucrat.

  • Reply Anca septembrie 29, 2010 at 8:57 am

    Andreea, eu m-am uitat de curand pe BlueAir pentru un zbor de revelion si imi iesise vreo 260 lei biletul. Poti sa ii iei si pe ei in considerare, eventual si Wizz-ul (cu astia am zburat eu acum), daca nu ti-ai cumparat deja bilet. Cazarea e un pic mai scumpa in Londra (si altele sunt), eu am stat la un hostel YHA, cel de langa catedrala Sf.Paul, si a fost foarte bine. Daca vrei sa stai la hotel, sigur gasesti ceva pe Booking.com, Venere.com sau Hotels.com. Si daca ai posibilitatea, ia-ti online si biletele de autobuz de la aeroport in oras – diferentele pot fi mari, eu am platit 2 lire pentru un bilet care la sofer se vindea cu 14 lire. Sunt sigura ca iti va placea la Londra, nu degeaba a fost numita “the world's capital” 🙂

  • Reply Anca septembrie 29, 2010 at 8:57 am

    Delta7, tare cred ca ne vom reintalni, mai degraba, tot la Londra, am auzit ca ai ceva planuri prin aprilie 🙂 Sa stii ca Oslo este pe wish list-ul meu, si nu numai (Bergen, Alesund si Preikestolen sunt cateva dintre locurile pe care mi-ar placea sa le vizitez in aceasta viata). Dar mai vorbim noi despre toate astea, te pup 🙂

  • Reply VertAnge septembrie 29, 2010 at 2:38 pm

    M-au cucerit fotografiile! Dupa ce m-am uitat la toate am trecut si la text. Eu tot aman o vizita la Londra pentru ca mereu gasesc cate un loc in care sunt sigura ca voi merge o singura data, pe cand pentru Londra am planuri de vizite repetate 🙂
    Mai greu cu inceputul, caci apoi cu siguranta am sa-i prind gustul.

  • Reply Anca septembrie 29, 2010 at 2:41 pm

    Ei, atunci fa primul pas si hotaraste-te cand vrei sa mergi 🙂 Dupa care poti repeta de cate ori vrei tu 🙂

  • Reply Anonymous septembrie 29, 2010 at 10:36 pm

    Foarte frumos , dinamic si mai ales, viu.
    Si draga Anca, pentru tine , aceste calatorii isi pun" pelerina de imaginare", pe un trup al naibii de bine cladit in realitatea strabatuta de pasii si privirea ta. 🙂 ( asta ca sa ma refer la numele blogului)
    Blanca

  • Reply Anca septembrie 29, 2010 at 11:19 pm

    Blanca, este greu sa intelegi locurile prin care te duc pasii cand ai timp extrem de limitat la dispozitie si atunci esti atent la toate, la toti, ca sa prinzi macar o farama din sufletul locului. Desi eu cred ca pui si din sufletul tau destul de mult, oriunde ai calatori; altfel nu s-ar mai numi calatorie, ci turism.

  • Reply Odille septembrie 30, 2010 at 12:51 am

    Anca, superbe fotografiile si ai prins atmosfera acelei culturi cu mare acuratete.
    In drumurile mele lungi, parca fara sfirsit, peste ocean, imi facea placere sa intru in conversatii cu olandeze, sau nemtoaice, care venisera in Canada imediat dupa razboi. Suferind de asa un dor de Romania, nu intelegeam de ce cei veniti din Europa de Vest, nu se intorc la casele lor.
    Mi-au explicat foarte simplu. In Germania/Olanda, toata lumea vrea sa stie ce faci, cine esti, cu ce te ocupi. In Canada poti sa locuiesti pe o strada timp de 20 de ani si nimeni nu te deranjeaza, nu te intreaba.
    Cred ca asta se aplica mai mult in cartierele cu majoritate anglo-saxona.
    Probabil ca asta este o trasatura anglo-saxona.

  • Reply Anca septembrie 30, 2010 at 10:02 am

    Odille, intr-adevar, noi traim intr-o cultura foarte diferita de cea anglo-saxona si ni se pare normal sa ne bagam nasul peste tot unde nu ne fierbe oala. Dar cred ca vine si un moment in viata cand incepi sa apreciezi aceasta asa-zisa “nepasare” a occidentalilor, indiferenta care este, poate, doar respect pentru viata privata a fiecarui om. Eu, cel putin, m-am cam saturat de balcanismul asta al nostru si de atmosfera de targ provincial pe care si-o creeaza bucurestenii, de oamenii care casca gura in fata blocului, de barfele vecinilor, de gura-lumii, in general. Parca denota o lipsa acuta de preocupari personale – sa te uiti tot timpul in curtea altuia si sa il/ii comentezi; cand ai o viata a ta, o viata pe care ti-o traiesti intr-un mod articulat, nu te mai raportezi atat de mult la ce-o zice “lumea”, ca ai deja lumea ta interioara care-ti ajunge din plin. Lucruri destul de necunoscute in Romania, e destul sa deschizi televizorul la “stiri” si dai de Jurnalobarfa de seara, din care afli cine cu cine s-a mai paruit. Trist.

  • Reply Flor octombrie 5, 2010 at 9:13 am

    Felicitari Anca! Imi place calatoria pe care am facut-o citindu-te :). Imi plac si imaginile, se vede clar evolutia. Bravo!

  • Reply Flor octombrie 5, 2010 at 9:17 am

    Voiam sa spun ca mi-a placut calatoria pe care am facut-o cititndu-te dar e tare dimineata si n-am baut cafeaua…Te pup

  • Reply Anca octombrie 5, 2010 at 9:32 am

    Multumesc, Florentina. De abia astept sa iti vad proiectul cel nou 🙂

  • Reply Yanna noiembrie 15, 2014 at 11:56 pm

    Ma pregatesc sa merg la Londra si citesc cu drag postarile tale. Felicitari pentru blog!

  • Reply Anca noiembrie 16, 2014 at 2:29 pm

    Multumesc 🙂 Vacanta frumoasa la Londra!

  • Lasă un răspuns