Călătorii

În căutarea Parisului imaginat

august 15, 2009

Am ezitat destul de mult să scriu despre Paris. Se spune că este unul (dacă nu cel mai) frumos oraș din lume. Că este orașul luminilor. Dar cât din toate acestea reprezintă Parisul cunoscut de mine, în doar câteva zile de vacanță?

Cu puțin timp înainte de a pleca în concediu, terminasem de citit ultimul volum din În căutarea timpului pierdut. Proust a iubit Parisul și vorbea necontenit de unele locuri care îi erau foarte dragi; mi-ar fi plăcut să le vad, chiar în treacăt. Motiv pentru care m-am plimbat de la un capăt la altul al Champs Elisées ca să găsesc acel parc în care se jucase el în copilărie și personajul cărții care a împrumutat atâtea amănunte din viața lui personală. Am găsit parcul: mic, banal, cu o fântână în mijloc și niște bănci în jurul ei – absolut nimic deosebit. Îmi amintesc că am mâncat un sandviș și mi s-a făcut somn. Champs Elisées e un bulevard destul de pestriț care îți amintește mai degrabă de București.

Dezamăgirile au fost, probabil, mai multe: mi se povestise că Notre-Dame este imens și superb, dar mi s-a părut doar o altă catedrală gotică, una cu turnuri ciuntite. Visam să vizitez Musée d’Orsay pentru impresioniștii pe care îi găzduiește – iar acolo am constatat că văzusem în Londra niște Monet care îmi plăcuseră mai mult. Iar la Versailles, unde mă așteptam să găsesc niște grădini mirifice, cu o puzderie de flori – nu am găsit decât niște petunii îngrădite de un gard viu tuns militărește.

Nu am ajuns și în Bois de Boulogne, pe unde se plimbau cu caleașca personajele lui Proust, dar m-am plimbat cu prisosință prin alte locuri. Am încercat chiar să stau pe iarba (extraordinar de fină) din câte un parc, doar ca să fiu gonită câteva minute mai târziu – în parcurile pariziene nu poți sta decât pe scaunele din metal împrăștiate peste tot, mai toate incomode și ocupate de alții. Jardin du Palais Royal, cuprinsă între aripile fostului palat al cardinalului Richelieu, este micuț și intim. Jardin des Plantes e o grădină de plante medicinale, cu parcele separate pentru diverse soiuri de plante, o mini-grădină zoologică și o grămadă de flori. Parc de Buttes Chaumont, fără s-o fi trecut pe lista atracțiilor turistice, are în mijloc un mic munte cu un pavilion în vârf, o cascadă și un pod pitoresc pe care l-am găsit în reparații. Din vârful “muntelui” zărești, nu prea departe, Sacré-Coeur, așezat pe alt deal. Iar în Parc du Champs de Mars am luat un prânz minunat, cu Turnul Eiffel ițindu-se dintre flori și arbori.

Am urcat până la nivelul al doilea al Turnului Eiffel (pe scări) și am mai avut energie ca să țopăi fericită și să fac fotografii, am urmărit (puțin) un meci de fotbal improvizat pe lângă Podul Alexandre III, i-am urmărit pe alți francezi jucând “boules” în Jardin du Tulleries, am dat o fugă până la La Défense și la întoarcere am călătorit, fără să vreau, ilegal cu metroul. Am descoperit un loc minunat, biserica La Madeleine, cu o expoziție de sculptură la subsol și un Christ modern stilizat plantat printre flori. Am trândăvit prin Père Lachaise unde am băgat de seamă, pentru prima dată și cu totul pe neașteptate, că a venit toamna. Ba chiar am dat peste mormântul celebru al lui Jim Morrison – un loc de veci micuț, ascuns în spatele altui mormânt.

Ultima zi am petrecut-o la Versailles – după ce treci în goană prin camerele palatului, apartamentul Delfinului și grădinile cam golașe ajungi, în cele din urmă, într-un loc absolut fermecător: domeniul Reginei cu Micul Trianon al lui Mariei-Antoinette. Complet diferit de marele palat, domeniul are multe surprize, cum ar fi un sat construit anume pentru ea, cu o moară, o fermă, căsuțe idilice cu grădini la fel de idilice de zarzavat, cu dalii imense și guguștiuci pe acoperiș, cu balcoane încărcate de mușcate și o puzderie de pești cu guri hulpave care nu se dau în lături să-ți mănânce toți biscuiții. Apoi e parcul nesfârșit.

Hm, poate până la urmă nu am fost chiar așa de dezamăgită de Paris…

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply Andrei noiembrie 28, 2009 at 10:10 am

    Imi pare rau ca ai fost pe alocuri dezamagita de Paris. E drept, poate nici o luna nu e suficient pentru a-l descoperi cu adevarat. Sunt o gramada de locuri placute si zic eu, mai putin umblate de turisti. Oricum, interesanta prezentarea ! 🙂

  • Reply Anca noiembrie 29, 2009 at 3:33 pm

    Sunt multe locuri din Paris care mi-au placut – dar orasul nu este unul din favoritele mele. Poate trebuie sa descopar acele locuri mai putin umblate, poate alta data.

  • Reply Larisa Teodorescu decembrie 7, 2011 at 10:46 pm

    Hmmm mie mi-a placut mult Parisul. Depinde foarte mult de fiecare dintre noi, de moment, de personalitate, de multe lucruri. Eu de exemplu am fost dezamagita de Londra, desi multi zic ca este cea mai frumoasa capitala. Un oras trebuie sa se potriveasca cumva firii tale. Mai este si chestia ca, toti avem asteptari foarte mari de la Paris, datorita notorietatii sale, desigur putin exagerate.Oricum, Franta are multe alte locuri sa ne arate, dincolo de Paris!

  • Reply Anca decembrie 8, 2011 at 11:49 am

    Mie imi place Londra 🙂

    Dar sunt multe locuri din Franta pe care vreau sa le vad, de exemplu castelele de pe valea Loirei, Provence, Bretagne, Normandia… Timp sa fie 🙂

  • Reply Larisa Teodorescu decembrie 8, 2011 at 1:36 pm

    Exact! Eu imi doresc foarte mult sa urc in Alpi, intrucat imi plac drumetiile montane. Si de asemeni sa vad orasele din Franta de pe malul Mediteranei. Valea Loirei, da, este extraordinara si desi aici locuiesc, mai am multe de vazut…Timp sa fie si bani!!! Locuri de vazut sunt o multime peste tot in lume!

  • Reply Alina aprilie 18, 2012 at 9:22 pm

    Poti sa stai pe iarba in parcuri, dar numai pe anumite portiuni. In Jardin du Luxembourg, unde se plimba Cioran, de exemplu,e o intreaga portiune rezervata pentru asta. Alt loc celebru e Champs de Mars, unde se aduna, seara, turistii si localnici cu sticle de vin/sampanie, pentru un picnic la lumina turnului Eiffel.

    Data viitoare incearca si cartierele mai putin turistice, cred ca iti va placea "acel" Paris.

  • Reply Anca aprilie 18, 2012 at 9:51 pm

    As vrea sa ajung la Paris anul viitor si sa-l combin cu o vizita in Normandia. Azi numai la poze de acolo m-am uitat.

  • Reply Alina aprilie 20, 2012 at 4:40 pm

    Merita Normandia, e o destinatie excelenta! Dar, daca nu ai fost in Bretania, eu zic sa ii dai intaietate. Nu numai pentru peisajele fabuloase, ci si pentru gastronomie, mie imi place tot ce-i acolo!

    Iar in Paris ne plimbam impreuna, numai sa imi dai un mic semn inainte sa reusesc sa imi eliberez o dupa-amiaza 🙂

  • Reply Anca aprilie 22, 2012 at 11:18 pm

    He he, o sa tin minte oferta 🙂

  • Reply Raluca iulie 23, 2012 at 12:14 pm

    Prima oara am vizitat Parisul in 2006 si trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit la cateva capitole, printre care se faptul ca majoritatea parizienilor refuza efectiv sa vorbeasca engleza…a fost un soc pentru mine, insa mai tarziu am inteles exact care e treaba. In alta ordine de idei sper ca la urmatoarea vizita sa descopar mai pe indelete si partile sale bune, pentru ca sunt sigura ca ele exista!

  • Lasă un răspuns