Cât de nociv este telefonul mobil?

Citesc regulat şi cărţi despre sănătate pentru că nu mă pot baza pe informaţiile din presă, superficiale şi prost documentate, iar medicii, chiar şi când e vorba de un tratament punctual sau o boală anume, nu oferă prea multe informaţii pacientului, iar despre prevenţie nu vorbesc aproape deloc ca şi cum nu ar avea nici un rol. Nici nu îmi permit luxul ăsta de a-mi săpa singură groapa de pe acum, când există deja destul pericole inevitabile, care nu sunt sub controlul meu. De murit murim cu toţii, dar până atunci parcă aş vrea să mai trăiesc.


Luna asta mi-a căzut în mână cartea lui David Servan-Schreiber – Anticancer, care nu e numai despre cancer, ci şi despre un stil de viaţă mai sănătos care să te ferească, măcar parţial, de problemele de sănătate specifice vremurilor noastre. Îmi place cartea pentru că e echilibrată, nu e delirul mistic al unui vraci la modă, iar autorul, medic fiind, are o abordare mai serioasă, dar fără să devină obtuz sau rigid în păreri. Read More →

Casa Buddenbrook, cronica unei familii de demult

Trec printr-o perioadă ”casnică”, în care mă dezlipesc cu greu de camera mea, nu îmi place să mă îndepărtez prea tare de parcul din cartier și renunț la călătorii și planuri de călătorie cu ușurință și fără regrete. Îmi tot propun să ies mai des din casă, dar lucrul ăsta nu prea îmi reușește deloc. Efortul de a mă deplasa prin spațiu din punctul A în punctul B – oriunde, chiar și prin București – mi se pare prea mare, prea fără rost, iar asta nu e neapărat un lucru bun. Mă consolez totuși cu gândul că e probabil doar o etapă care are rostul ei, și va rămâne timp suficient și pentru peregrinări, dacă voi avea chef de ele.


Dar până atunci citesc. Citesc carte după carte și nu mă mai satur de ele. Am citit despre Chile în Țara mea inventată, am citit despre timp și bozoni în Scurtă istorie a timpului, am citit despre București în Fraier de București. Am citit și Casa Buddenbrook, o carte pe care am privit-o la început cu scepticism, deși mi-au plăcut foarte mult Moarte la Veneția și Read More →

Trei concluzii la care am ajuns până acum

1. Educația (sau lipsa ei) îţi poate decide viitorul

Pentru generaţia mea şcoala era un lucru luat mai în serios decât acum, dar tot nu mi-a explicat nimeni, dincolo de clasice predici părinteşti de care eşti sătul la vârsta aceea, că ceea ce faci sau nu faci în şcoală îţi poate decide restul vieţii. Că înveţi în primul rând pentru tine, iar ceea ce alegi atunci îţi trasează un drum în viaţă de la care e foarte greu să te abaţi mai apoi, că e bine să ai ambiţii şi aşteptări mari de la tine încă de mic şi că vârsta copilăriei şi a adolescenţei nu e doar pentru joacă şi bătut mingea pe maidan pentru că „este timp”. Nu este chiar aşa de mult. Read More →

A scrie…sau nu

Tot mai des îmi pun problema, când scriu ceva pentru blog, dacă e bine să şi public ceea ce am scris. Poate am o zi proastă şi vreau să mă descarc aruncând trei vorbe pe internet, dar mă gândesc apoi dacă lucrul ăsta chiar mă ajută. Poate am poftă să râd de ceva sau cineva, dar ştiu deja că risc să-mi iau şi eu nişte tigăi în cap sau să fiu etichetată drept „frustrată”. Poate am chef să mă prostesc, dar gândindu-mă mai bine nu doresc să fiu luată drept proastă.


O dată ce blogul nu a mai fost anonim libertăţile mele s-au mai redus, dar poate erau nişte libertăţi pentru care nu merita să lupţi? Mă citeşte mama, mă citesc colegi, cunoştinţe, vecini şi prieteni. Oameni care mă cunosc mai bine sau mai puţin bine, dar şi oameni care nu mă cunosc deloc. În special cei din ultima categorie sunt predispuşi să te judece după un singur articol scris – cel pe care tocmai l-au citit. Şi eu la rândul meu scriu pentru un anumit public, unul care (sper) îmi înţelege stilul şi nu e deranjat de ocazionalele mele divagaţii de la el. Read More →

Bazarul pe roţi. Cu trenul prin Asia

Căutam trenuri; am dat peste călători.”

După ce am citit cap-coadă povestea peregrinărilor lui Paul Theroux de la Londra până în Japonia şi înapoi prin Rusia, cu transsiberianul, nu pot să spun decât atât: tot călătoriile cu trenul sunt cele mai faine! Unde mai găseşti atâtea poveşti ca într-un tren, așa o varietate de oameni, atâtea istorii care te prind din urmă în zdrăngănit de roţi şi defilări de peisaje şi gări?


Mă bucur că au început să se apară şi la noi cărţi bune călătorie, atât româneşti, cât şi traduceri ai unor clasici ai genului. Paul Theroux e unul din scriitorii care a scris mult despre călătorii şi, dacă e să mă iau numai după cartea asta, scrie şi bine. Nu m-am plictisit nici măcar o clipă, deşi practic nu se întâmplă mai nimic preţ de 350 de pagini: omul se urcă în tren într-o gară din Londra şi după aia o ţine tot aşa, cu câte o oprire ici şi colo, cât să mai aibă o prelegere despre literatură și să îi iasă un ban de drum. Read More →

Trei ritualuri ale zilei (libere)

Dimineaţa: o plimbare până la piaţa invadată de răsaduri şi trufandale. Există ouă de raţă, salate de toate felurile şi morcovi tineri, răsaduri de gogoşariardeiroşiicastraveţi şi plante aromatice, ba chiar şi oregano sau rozmarin de grădină, plus un pătrunjel foarte mic şi creţ. Read More →

Cărţile lui mărţişor şi ale lui ploişor

Două luni cam ploioase, în care dacă am prins o zi cu soare am făcut ţuşti în parc pentru nişte ultraviolete şi citit cărţi. Că-n rest a fost cu umbrele, frig, zdrenţe de nori, iar de azi revine ploaia pentru că… a fost prea mult soare şi de ce să fie cald şi bine de 1 mai? Read More →

Herăstrău: în Bucureşti este bine

Liniştea din colţişorul meu zen s-a dus naibii în momentul în care o raţă cu puii ei s-a apropiat de mal şi jumătate de parc a dat năvală să vadă „răţuştele”. A trebuit să mă mut în altă parte şi…ghinion, răţuştele au venit şi ele! Vestea bună e că, din ce am văzut eu de la distanţă, s-a întors bătrânul vaporaş fără ferestre, ăla în care poţi să te plimbi şi să simţi vântul, în loc să stai închis într-o cutie cu TV, deci e musai să revin.

Altfel, în Bucureşti este bine, mulţumesc de întrebare, pe la voi ce mai e? Read More →

Formula fericirii

World Happiness Report pe 2015 a concluzionat că elveţienii sunt cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Ce surpriză! Deci nu Bhutanul, cu „GDP”-ul lui pe fericire (Gross National Happiness), e cea mai fericită ţară, ci tot Elveţia, cu nivelul ei ridicat de trai (Bhutanul e de abia pe locul 79). Pe următoarele locuri s-au clasat Islanda, Danemarca, Norvegia, Canada, Finlanda, Olanda, Suedia, Noua Zeelandă şi Australia. Practic cele mai bogate ţări din lume sunt şi cele mai fericite – să fie chiar aşa de surprinzător lucrul ăsta?!


Promotorii simplităţii, modestiei şi sărăciei care repetă papagaliceşte că „banii nu aduc fericirea” şi că boşimanii care trăiesc „liberi” în mijlocul naturii sunt mai fericiţi decât bieţii occidentali cu card de credit ar trebui să citească şi raportul ăsta. Nu s-a măsurat doar bogăţia în cele 150 de ţări analizate, ci mai mulţi indicatori: PIB real / persoană, speranţa de viaţă sănătoasă, susţinerea socială sau a avea pe cineva pe care să te bazezi la necaz, libertatea de a lua decizii personale, percepţia corupţiei şi generozitatea, deci un amestec de factori care contribuie la fericirea unei naţii şi implicit a unei persoane. Read More →

Bruxelles dincolo de Grand Place

În Bruxelles am stat pe lângă staţia de metrou Simonis, motiv pentru care mi-am şi propus să explorez zona aia, dar desigur că nu din prima seară când de abia ajunsă în Bruxelles am greşit adresa şi am luat-o aiurea pe Bulevardul Leopold. Eu de fapt căutam o stradă mai anonimă pe care s-a dovedit că nu o ştia nimeni, absolut toţi cei întrebaţi de adresa „mea” dându-mi indicaţii greşite cu o mină sigură: „Este tot înainte”, „Este a doua la dreapta”, până când am mers vreo două staţii de metrou, am traversat un râu şi am realizat că ar fi timpul să o iau înapoi spre Simonis unde greşisem drumul in the first place. Read More →

Translate »